Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

tempi passati

1 min lectură·
Mediu
Grăbit și neatent, mi-am pierdut timpul,
cât am colindat prin circul și bâlciul lumii,
cu ochii la acrobații, dresuri, echilibristică,
mimi, scamatori și mulțime de clovni.
L-au văzut două maimuțe care mă urmăreau
și am regăsit acel timp juvenil mototolit, jumulit,
aruncat lângă o bancă a suspinelor.
Nu am fost despăgubit pentru că,
din vina mea,
nu mi-am asigurat încrederea și uite așa,
am pierdut cîțiva ani buni din viața senzațiilor.
Din cauza a două maimuțe erotice !!!
Ruleta timpului mă juca, mă paria
cu jetoane de fericire sperată.
Degeaba m-am dojenit,
iar am greșit și am tot greșit,
pierzând și risipind fărâme de timp,
prea darnic și cu buzunarele iluziei găurite,
dar părea că mai am timp destul,
din moștenirea generică și poate și genetică.
Așa credeam și am cam sărăcit,
rămas cu mărunțiș pentru niște versuri,
amintiri și, mai ales, întâlniri cu tine.
Am ajuns tâlhar de timp,
îl mai jefuiesc de la nopțile candide, când
sunt singur și nu mă vede somnul
că stau la cotitură, pitit în mine.
001149
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
172
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Alexandru Corneliu ENEA. “tempi passati.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14121737/tempi-passati

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.