Poezie
singur
1 min lectură·
Mediu
Iar a câștigat noaptea războiul și e întuneric.
Pe câmpul de luptă au mai rămas câteva mici lumini
furișate prin fereastră,
ca mercenari dezertați ai zilei în refugiu,
atât cât să disting în cameră
statuia unui satir, cateva tablouri și două icoane.
Piese de mobilă stau ca servitori sobri, tăcuți,
lipiți de pereți, în jurul meu.
Pe stradă, trece o salvare cu alarmă stridentă.
O jivină se ghemuiește lângă mine în pat.
O recunosc – este singurătatea mea.
Insomnia îmi pescuiește din oceanul de gânduri
câteva amintiri cu imagini sgâriate de timp.
Plictisită, singurătatea se ridică și pleacă
să doarmă în pendula de pe hol.
Acum, chiar sunt singur
până își va lua revanșa ziua cu armata ei
de zgomote, mișcare și apeluri la telefon.
Și totuși, înafara mea e primăvară!
001.240
0