Poezie
chemarea
1 min lectură·
Mediu
Cineva mă vrea departe, mă tot cheamă,
îmi adaugă dureri să mă convingă
și m-a împrietenit cu singurătatea nopții.
Stau iederă agățată de stâlpul vieții tale
să nu te încline nefericirea plecării
în vârtejul care m-a prins și-mi seacă
seva de liniște metafizică.
Rădăcinile șubrezite nu mă iartă.
Îți sunt dator cu toate frunzele mele
în perechi de inimi tremurate
pe vrejul trecutului versificat.
Îmi tot scade voința de lumină,
neputincios, poate chiar laș,
veștejit și cu gânduri contorsionate,
încă mai atârn de verticala ta.
Nu vreau ca acea chemare obsedantă
să arunce cu pietre spre sufletul tău
și o mai păcălesc, cât pot, să stea
surghiunită în intențiile mele,
păzită de acel păcat din cartea sfântă.
Și iar o să mă cerți că te bâzâi
cu musculițe sâcâitoare
de la astenia primăverii întârziate!
001.178
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandru Corneliu ENEA. “chemarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-corneliu-enea/poezie/14122157/chemareaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.