alex bâcu

... eu am sa-ti scriu poeme pe tacute cat timp imi proiectezi sicrie pentru soaptele din ramasagul vremilor trecute - hai sa ne tragem de sireturi peste noapte in zori, din noi, cuvintele or

ce-as mai bate pe muchie un an-doi cu tine... intre timp ti-as croi si tie cosmare pe masura din vascoza lintoliilor mele de dumineca catifelate ca un petec de sugativa imbibat in

ma mai primesti un an? sunt pusca si bocna caci pijamalele de schimb cu numele oanei brodat pe elastic le-am ars vara trecuta cand mi-am dat foc la valiza ca sa te pot vedea mai bine in

ma mai primesti un an? sunt gol si prost caci pijamalele de schimb cu numele oanei brodat pe elastic le-am ars vara trecuta cand mi-am dat foc la valiza ca sa te pot vedea mai bine in

as vrea sa iti fiu barbat dintr-o bucata nu pustiul framantat de disfunctionalitati erectile tocmai cand ti-e tie lumea mai draga sa fiu stalp totemic al casei noastre de piatra proiectie

te astept - mar paduret cu samburi stransi in pumnul inimii cat un purice - salcie cu aripile despletite spre suflul sistolic al obezei planete nadusind roua noastra cea de toate zilele

din cand in cand ne dam seama unul de altul si atunci ne privim in ochi staruind in complicate mreje capilare brodate de jur imprejurul retinei si am vrea sa spunem un cuvant doar

asculta - sticle se tavalesc in penumbra cafenie a blocurilor chiaune dupa siesta comatoasa din ultima saptamana iar acum casca orbite avide de lentile de contact asezate simetric in

ne separa nori laptosi si valuriti ca circumvolutiunile unei monstruoase scoarte cerebrale invelite de caimacul incretit ca un scrotum dardaind in cada circumcisa de straturi de jeg in

cuvintele tale scuipate ca niste mucuri de tigara cu dexteritatea unor salahori cu chef de scandal dar in acelasi timp pastrand la capatul filtrului iridescenta sangerie a rujului

ochelarii de pasla dublu capitonata ramasita tumefiata cu margini violacee a vreunui zbor transatlantic i-ai asezat lenes peste pleoape intr-un refuz categoric al nimbului stacojiu palpait

când îmi auzi prin creieri gărgăuni - să-mi arzi succint o palmă după ceafă cu pliciul mov șparlit în zi de leafă din bradul dichisit de moș crăciun sper să pleznești măcar cinzeci

orizontul ne-a trasat linia de plutire cu mult deasupra așteptărilor noastre antediluviene tulburând planuri de făcut pluta de trei ori pe zi, înainte de masă, la prânz și

ne-am întâlnit aleator la coada preasfintei judecate de apoi, tu - unduiai lasciv și ritmic noada iar eu, în spate, desfrunzeam trifoi răpiți din veacuri fără contingență împărtășim o moarte-n

eu nu deplâng a ironiei soartă văitată de poeți prin cafenele, fraternizând cu halbele la toartă și deșuchiând potopul de manele. eu întrevăd nimicul, dar îi zâmbesc lăuntric, icoana morții

citeam în stol de fluturi auspicii de piază rea cutreierată vara pe sub cariatide albe, de ospicii, unde zorii zilei ne dau bună seara când înghițim pastile gură-n gură numai așa, să ne mai

eu am să fiu puncta și tu virgulul unui nou semn de punctuație unde rolurile noastre heterosexuale au fost redistribuite de mâini pământii cu unghii calcinate ca niște

doamne, credeai că vei scăpa basma curată, băgându-ți piciorul în viața mea ca un bâtlan șchiop amerizat în copăile deltei nilului și că te vei izbăvi de unul singur fluierând marșuri