Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

deocamdată

credo poetic

1 min lectură·
Mediu
eu nu deplâng a ironiei soartă
văitată de poeți prin cafenele,
fraternizând cu halbele la toartă
și deșuchiând potopul de manele.
eu întrevăd nimicul, dar îi zâmbesc lăuntric,
icoana morții mele e doar oglindă șuie,
unde se strâmbă seara birjarii de pe dricuri
jurând pe roș bombonul răscoaptelor cucuie.
eu șterpelesc corola minunilor din piețe
aglomerate joia de dumnezei posaci,
cu lustru de ambrozii agonizând pe ghete
și traficând destine cu pupezi și colaci.
eu am rămas în urmă, copil târziu al vieții
răstălmacite-n șoapta bunicilor plecați
să afle ce mă paște în umbra dimineții
și dacă pot, gol pușcă, să-mbrac roluri de tați.
083.619
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
104
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

alex bâcu. “deocamdată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alex-bacu/poezie/18779/deocamdata

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Esti exact pe starea mea...
Observ o umbra de tristete, sa fie oare inserarea? Sau sa fie aerul de Colentina, oare, oare?...
Iti multumesc...
0
My name is Alex, and I am a 19-year old male from Romania.




Attention! picture is delicate.
0
IAIancu Alice
sa spun ca poezia mi-a placut imi pare pueril si stupid avand in vedere ca am citit-o de 11 ori (fara hiperbola)...
acu\' nu mai stiu ce sa zic ..am scris si sters vreo 20 de comentarii...
eu stiu daca anticipai asa un efect:)
\"eu șterpelesc corola minunilor din piețe \"... vezi sa nu te prinda dumnezeii aia posaci si sa-ti vina de hac...ca pe mine ei ma inspaimanta cel mai tare
0
@radu-tudor-ciorneiRCRadu Tudor Ciornei
Ca idee si imagine :Jos palaria !
Am citeva locuri care ma zgirie la urechi in materie de ritm :
Imbinarea dintre versul 1 si 2 strofa 1,pierde ritmul.
In rime care se imbratiseaza bine in rest ghete si piete nu e o alaturare fericita. Nu am nici o idee cum ai putea schimba fara sa strici intentia initiala.
Versul doi str 2 are o poticnire in respiratie.E greu de integrat in ritmul general.
Toate astea sunt tehnica pura. Poezia m-a delectat, toti ne scriem sau rescriem un credo din cind in cind.....
0
ABalex bâcu
nexus,

iti sunt mai dator tie decat as vrea sa o recunosc, poate ca nu banuiesti cum si ce, dar mi-ai dat acum cateva saptamani un impuls care m-a ajutat sa trec peste lenea-mi si sa imi reevaluez intreaga \"opera literara\" de pe siteul aist. ce am vazut m-a ingrozit si m-a bucurat pentru ca am simtit adieri de schimbari. am rescris multe din vechile poezele, dar nu am apucat sa le repostez.

am sa revin putin mai tarziu. acum sunt ostenit pana peste poate - am avut unul dintre cele mai grele examene din viata - a durat 3:30h, iar eu noaptea trecuta scriem crezuri poetice in loc sa invat.

beatrix - intr-adevar caricatura aia evoca fanatismul tembel de acum cativa ani. anii trec, urmele compromitatoare raman. cat despre aerul de colentina am sa-l miros abia peste vreo 100 de ore.


antuna - ma bucur ca imaginile mele zbarnaie si pe alte tuburi catodice, semn ca poate p_n sa-i fie login-ul vesnic pomenit avea cumva dreptate pe ici pe colo.
0
@romeo-rostasRRRomeo Rostas
Hello, domnu\' degeaba, era vorba de un pariu, nu te ofusca, ca nu-i cazul.

Scuze ca nu-ti pot comenta poezia, eu sunt mai nepriceput la poezie. Daca ar fi fost epigrama atunci iti puteam spune si eu cate ceva.
0
ABalex bâcu
ofuscat? de unde pana unde omule? nu ti-e bine? sau nu mi-e mie bine?
0
ABalex bâcu
am operat cateva sugerate schimbari, nexusule, in scopul fluidizarii ritmului.

piete/ghete va ramane asa, n-am ce-i face.
0