Poezie
datul peste cap
ligheanelor lui filip
1 min lectură·
Mediu
eu nu pot să mor în poziție de drepți
ci mai degrabă cu genunchii la gură,
chircit ca un prunc
întorcând buricul ultimelor
nouă luni de cuibăreală
dintr-o fată mare
pișându-se spaime
în noaptea nunții
când mărăcinii
mirosind a rachiu și
castraveciori murați
îi crăpau indiscutabil
rochițele țesute din iedera
agățată în genele
păpușilor
din ceară topită
pe umeri
cuiele se bat mai greu dacă aștepți ghemuit
ca la orele de educație fizică
stângul
stângul,
stâng drept stângul
când executai pasul piticului
alături de colega ta de bancă
pipăită de mâini
bărbătești,
acum altele,
mereu altele -
ce o ajutau să facă
lumânări
și poduri pentru tumbele imperfecte
ale cocoșaților
cu frunțile în poala
trecândului
de pe un mal pe altul
al nemărginirii.
0194457
0

Ce-am vrut să spun? Că am citit și-am vrut să comentez. Acum nu mai contează ce . Dacă nu-ți place (dar de ce să nu-ți placă?)ceartă-te cu mâinile mele că ele s-au apucat să scrie pe-aici fără să știe ce vor.
Sau poate știau.Oricum au vrut să scrie tocmai la tine la poezie. Mâinile astea.
S-or fi simțit cumva, se gândeau când făceau și ele lumănarea, dar fără să le pipăie băieții, că învățătoarea era tot timpul pe-aproape