Poezie
reverii octogonale
1 min lectură·
Mediu
asculta -
sticle se tavalesc in penumbra cafenie
a blocurilor chiaune
dupa siesta comatoasa
din ultima saptamana
iar acum casca
orbite avide
de lentile de contact
asezate simetric in matrici
de 11 pe 4
din fier-betonul pastelat
in lancede griuri cotidiene-
tu nu vezi iubito ca toate geamurile
renunta de voie buna
si nesilite de nimeni
la siguranta blestemata
a cercevelei,
spargandu-se in implozii
de lapovita si ninsoare,
ningand curcubee prismatice -
ghilotine de siliciu
topite peste fularele
ce pitesc surasuri
zgribulite de copii
infofoliti din cap pana in picioare
de bunicute grijulii -
vezi sa nu raceasca ala micu'
pune-i naibii o caciula in cap-
si pe zimtii minusculi
dinti rahitici ai fiecarui ciob,
ai fiecarei taieturi
de ziar
se plimba un mos ene pantagruelic
in cadenta de REM
batand tactul cu un ac de fildes
ce coase geana cu geana
pleoapa cu pleoapa
ramasitele ospatului de ieri de foametea
acumului.
033.093
0
