alex bâcu

m-ati impodobit ca pe un brad. acum eu cred ca entuziasmul asta are ceva radacini si in absenta mea din ultima vreme si in atmosfera plina de abnegatie a serilor de vineri - ma compensati si pe mine, daca tot nu pot sa imi fatai nasul prin club.

poezioara asta este draguta, dar nu prea cred eu ca-i de trei stele, fiindca este cam sontoroaga pe alocuri.

oricum, multumesc pentru imbold.

parca a primit premiul de debut pe 2002 al uniunii scriitorilor. asa-i?

de cateva zile traiesc o uimire. poezia ca gest comunicativ, si deloc ca act auto-transcendent.

de fapt poezia vazuta ca limbajul dintre mine si unii dintre restul oamenilor, un limbaj ale carui cuvinte se afla in eruditie si imaginatie.

bineinteles, ca as fi putut sa spun \"unii poeti\", dar fiindca am vrut sa te includ si pe tine in categoria astfel generalizata, am scris \"poetii\". neplacuta si nedorita ta includere in subiectiva mea definitie a poeziei, a fost un ecou la reactia mea in fata textului tau inspirator.

in cazul de fata actul comunicativ a mers de minune.

mego\', apa de un grad este gheata. ori gheata apa nu se face, asa ca daca geana ar fi un pinguin, ar fi vai si amar de sitemul lui circulator-giratoriu, ca sa nu mai vorbesc de alte peripetii ale blanei lui craniene, care nu i-ar tine de cald nici cat creierul unui bou sub unghie.
m-am saturat!
daca si tu te-ai saturat zi zau cu limba scoasa la mine!

mah omule, nu iti e bine?

\"prost\" insemna in trecut \"simplu\", iar pentru mine are si acum aceeasi semnificatie (vezi \"prostimea\" cu inteles de \"multimea oamenilor simpli\" si etimologia lui slava)

am schimbat titlul tocmai pentru ca nu aveam chef de dueluri cu pistoale cu apa de mare.

andrei,

primele 7 versuri sunt de pus in rama (si aci nu vorbesc de margarina). serios! sunt suficiente atata cat sunt si prin densitatea lor incapsuleaza perfect conceptul poeziei. urmatoarele doua strofe, eu zic ca sunt de prisos, ba chiar un picut redundante cu maiastra desfasurare din prima parte.

eu, dupa ce mi-am dezechipat cuvintele de noima, nu pot sa mai gandesc in termeni de bun/rau, de minciuna/adevar, cum imi ceri in ultima strofa. chiar daca teama din cea de a doua strofa nu are nevoie de cuvinte pentru a fi perceputa, totusi ce te faci cu conceptul de individualitate de sine statatoare (din \"unii vs. altii\")

intr-adevar cuvintele ascund in invelisurile lor explicatii doar in aparenta, insa gestul de dezghiocare poate conduce la o amagitoare dezasamblarea a cepei, care sub straturile ei nu ascunde nici un sambure, nici o idee, ci doar o sincopa (dupa parerea lui c.s. peirce semnificantul si semnificatul se inlocuiesc intr-o infinita inlantuire fara radacini)

eu zic ca doar primele 7 versuri sunt suficiente, si nimic cu adevarat revolutionar nu se mai intampla in ultimele doua strofe. daca totusi vrei sa le pastrezi am o mica adaugire in final -

Și poate, într-o zi,
am reuși să devenim
cumplit de buni
și ne-am trezi
că nu ne mai putem
minți,
nici deosebi
unii de altii.

in acest mod ataci chiar fundamentul gandirii vestice - individul ca masura a tuturor lucrurilor mediate cunoasterii prin cuvant.

tucaharele?
impetuoase miscari de degajare a aerului greu de sub cupola circului (acolo unde se aduna mirosul greu al menajeriei si condensul aplauzelor asudate ale publicului spectator) inventate de niste acrobati anonimi, promotori ai salturilor mortale in necunoscuti; miscari impetuoase pe care le folosesc exclusiv la degajarea imblanitelor mamifere cu care te indeletnicesti tu sa imi ruinezi colectia de cioburi chinezesti.

textul se numea initial \"suportabila lejeritate a prostiei\", insa am banuim ca prea putini or sa priceapa nuanta de simplitata incapsulata in etimologia prostiei, iar in plus mai banuiam ca unii vor trai cu impresia cu poezia ii priveste personal.

asa ca pentru a evita o lunga si inutila controversa am ales calea simplitatii, in detrimentul prostiei.

adrian, din punct de vedere literar bucurestiul este o acumulare de experiente care mai de care mai somatice care se decanteaza cerebral numai cand ma stramut peste garla.

in tara nu pot sa scriu picat cu ceara, fiindca traiesc limba romana. aici, insa, limba are un statut aparte, delicat, pretios, intangibil.

pane, nescuzabila eroare din partea mea. am dat un copy/paste la un text nefinisat sper ca acum te vor lamuri \"banii de maneci\".

cat despre baltoci/baltoace - se pierde incet simtul limbii romane, deh!

pan - hai sa-i spunem chuck close, si sa nu ne bagam nasul in pudibonderiile renascentiste.
melina - parerea ta este lipsita de profunzime si de relevanta. mai bine imi dadeai un bip.

deh, imi fac si eu incalzirea ca d-abia am lasat in urma eterna si dodoloata romanie acum trei patru zile.

asemanarea cu pelicula de celuloid este intamplatoare. influentele se manifesta cum stiu ele mai bine, iar in ocazia de fata as putea sa iti mai enumar cateva. cat despre rigorile frazei si ale jurnalului, cu parere de rau trebuie sa iti declar ca nu le dau ascultare, ci mai degraba inot in ocaenul lingvistic, ma las dus de val, iar atunci cand pot, fac chiar si pluta.

ai dreptate - in ambele cazuri.
iti tare multumesc.

ce pot eu sa inteleg din replica ta de premiant suparat ca a fost scos la tabla cu lectia neinvatata?

1. ca te-au deranjat comentariile mele si ale lui costel

2. ca ai considerat oportuna o pastisizare personala a celor care te-au luat in raspar

3. ca tu consideri ca sub ostentativele mele exprimari lingvistice, cat si sub anodinele peripetii ale personajelor babosiene se ascunde o caraghioasa si inutila multime vida

4. probabil, repet PROBABIL, ca si costel si cu mine impartasim aceeasi parere despre scrisul tau acoperit de un dulceag donjuanism desuet.

concluzia - lasati mai baieti, noi sa fim saratosi, ca a noastra este imparatia cerurilor, asa saraci la duh cum ne credem unul pe altul.

textul de fata nu are de nici unele. ironia atarna de un fir de ata si nu zbucneste in explozii rizibile decat pe alocuri (... nasului) iar finalul este de un grotesc grosolan (scarbit si vomitat sunt doua cuvinte prea \"tari\", sunt prea contagioase, pentru a fi folosite atat de aproape unul de celalalt).
in plus Sus scris cu majuscula nu isi gaseste rostul in afara unui context ironic, ca nu prea imi vine mie a crede ca ii dai intietate notiunii de \"sus\" si ca ii accentuezi superioritatea printr-un artificiu de scriere atat de banal ca majuscula.

dreptatea nu apartine nici unuia dintre voi. lezat probabil in orgoliul sau poetic, pan reactioneaza furibund unui atac nefundamentat al lui costel. spun nefundamentat, dar probabil ar trebui sa ii spun neargumentat, si din acest motiv atat de usor de combatut.

epitete ca stangace, infantila, buimace, mototoale sau bezmetice trebuie sa fie cocotate pe un soclu argumentativ solid pentru a sta in picioare. altfel se ajunge la flexat de muschi si meschine acuzatii care nu fac cinste nici unuia dintre voi.

personal, nu degust nici eu poemul prezent. insa desueta letargie a papilelor personale se datoreaza lipsei obositoare de variatie din ultimele scrieri ale lui pan, care lasa uneori impresia unei batai exagerat de minutioase a apei in piua. poemului in sine am prea putine sa-i reprosez. poate doar ostenita si ostentativ-vaicarita imagine din versurile
\"în oboseala mâinilor sale,
în sudoarea trudei sale de peste zi\", inutil de zglobiul \"alunul/nebunul\", alambicatul \"urma umede\" si prea sinuoasele fragmente
\"Spre dimineață îl jelești,
îl înmormântezi la rădăcina ta plină de sete,
ca să îți facă un ultim bine,
un ultim act de creație,
hrănindu-ți fructa din plete.\"
si
\"Ziua ești în ochii săi
ca cearcănul pe cer (atentie la nuanta cacofonica!!!)
de atâta culoare,
de pârg și-n același timp,
plină de floare.\"

strofa a doua a fost aninata asa de flori de mar, caci oricat as intoarce-o nu-i vad nici un fel de rost.

in plus metafora cu dreapta care ne uneste piepturile pe mine m-a facut sa pufnesc in ras, iertata-mi fie dezinvoltura umoristica, dar la un poem cu o sorginte atat de abstractiza(n)ta chiar ca nu pricep de ce a trebuit sa dai cu musca in lapte si sa folosesti o atat de prapadita si prafuita metaforica gen \"inimile noastre inlantuite\".

ca sa dreg busuiocul eu as eradica \"pieptul\" din ultima strofa si l-as substitui cu un alt semn, emisar al dragostei tactile sau intelectuale, dupa bunul plac. (de ex. epiderma - si-atunci ai putea defini chiar un plan, sau si mai bine un loc geometric tridimensional pe care l-ai putea postula cu usurinta drept \"locul geometric al iubirii\")

un text slab, care debuteaza cu o cadenta promitatoare (\"iubito
la fundul tau rece
in patul ca un tarm scufundat\"), insa care se pierde in hatisul de banalitati al poeziei moderne (lumea de beton, mugurii de asfalt, nu se poate nu se poate) si ajunge la liman cu chiu cu vai intr-un tranca-tranca adolescentin (\"daca nu vom putea sa radem
impreuna si un plans mut ne va obliga
sa ne tinem respiratia
si cuvintele
pana vom uita de ce suntem impreuna

tu esti departe nu te gandesti la mine
sper sa ma visezi \")

deranjeaza lipsa unei cursivitati atat la nivelul imagistic (exceptie face surprinzator de inspiratul fragment \"sper sa ma visezi
un adolescent frumos cu carnea alba
niciodata trist vesel nicicand
atat de viu incat sa
palesti in somn\") cat si formal (\"acolo undeva respira\"), care lasa loc unei impresii generale de \"incropeala\" pentru un surogat sensibil de text poetic construit in jurul fragmentului mai sus mentionat, si care in opinia mea merita repetat si salvat din mrejele maculaturii care-l inconjoara.


sper sa ma visezi
un adolescent frumos cu carnea alba
niciodata trist vesel nicicand
atat de viu incat sa
palesti in somn

cel mai probabil le voi trimite prin mail. astazi totul este cu josul in sus si nu cred sa am timp pentru preconizata noastra intalnire. scuze.