Alcoor

În ritmuri de pian ploua, Ploua plânsul nostru trist!… Dar poate c-a fost scris așa, Să plouă trist în paradis… Ne legănam în ritm de vals… Sau…nu știu!? era poate vis!? Și-n ritmul tristului

Puteam să fim ca două frunze De-același pom născute, Ce pleacă în apus de toamnă Pământul să sărute... Puteam să fim ca două strune Unite de-o vioară, Ce prind din glasul lor să sune Și

Și-atunci când eu nu voi mai fi Mă va plânge-ncet natura, Pribegind prin nopți pustii, Vremilor uitând măsura... Din stejarii de aramă, Stârnind foșnete de jale, Vor veni la piept să-mi

Plângea șoptit codrul bătrân, Lovit de frigul cenușiu.... Mă ruga să mai rămân, Să nu-i spun că e târziu... Plângea amar codrul uscat Și creanga-n plâns și-o legăna, Plângeam și eu... și am

Lacrimi de argint Se vor strânge în tăcere Zadarnic... Nu mai simt Pământeasca durere! Din stejarii tăcuți Cădea-vor lacrimi În timp ce tu săruți Pământul plin de patimi... Cerca-va o

Bolnav plânge orașul sub jerbele toride Ce le aruncă-ntr-una soarele bolnav. O molimă cumplită străzile cuprinde Și-arzând unduie cerul, mișcat de-un vânt firav. Adâncă disperare cuprinde tot

Vin colindători Când ninge trist, iar, peste noi! Iubito, vin colindători Când am uitat ce-nseamnă doi! Vin colindători, Ninge amar peste pământ! Iubirea mea moare în zori Și parcă plâng,…

Plânge Noiembre peste noi Cu lacrimi grele, reci și triste... Și nori de plumb și triste ploi Și reci sclipiri de ametiste... Coloane grele, lungi, de fum, Ca într-un antic templu grec, Par a

Sunt condamnat la întuneric, La neliniște în noapte! La țipăt de sergent isteric Să-mi înec gânduri și șoapte! Sunt condamnat la întuneric, La supunere prostească Unui imbecil coleric Lipsit

Destinul îmi zâmbește fățarnic și perfid, Văzând că-n disperare oprit stau la răscruce. În calea vieții mele noi drumuri se deschid... Cum pot să aflu calea ce spre lumină duce? De-atâta timp

Prin cețuri pale se ridică Un soare palid, canceros, Ca o candelă aprinsă În cavou întunecos... Descărnate crengi, uscate, Pomii-ntind ca rugăciune! Totu-i stins, nu se mai poate Să

Când cerul de Noiembre se zgribulește-n vânt Și nori de plumb apasă dureros seninul, Stau singur printre gânduri și singur mă frământ, Rugându-mă la stele să-mi pot afla destinul... Se zbate-n

Afară ninge-un nins de basme! Văzduhul cerne lacrimi trist, Croind în norul lui fantasme Din dor de plumb, melancolist... Și plânge norul cu zăpada Atâtor ierni trecute-n van! În suflet iar

Și atunci... am tăcut!

Amar plânge pădurea Cu frunze-ngălbenite... Cu plumb ne-apasă cerul, Cu vise omorâte! Prin fum de frunze moarte Ne moare-ncet visarea Când rugăciuni deșarte Inundă disperarea... Mai moare