Alcoor

Puteam să fim ca două frunze De-același pom născute, Ce pleacă în apus de toamnă Pământul să sărute... Puteam să fim ca două strune Unite de-o vioară, Ce prind din glasul lor să sune Și

Și-atunci când eu nu voi mai fi Mă va plânge-ncet natura, Pribegind prin nopți pustii, Vremilor uitând măsura... Din stejarii de aramă, Stârnind foșnete de jale, Vor veni la piept să-mi

În ritmuri de pian ploua, Ploua plânsul nostru trist!… Dar poate c-a fost scris așa, Să plouă trist în paradis… Ne legănam în ritm de vals… Sau…nu știu!? era poate vis!? Și-n ritmul tristului

Și atunci... am tăcut!

Afară ninge-un nins de basme! Văzduhul cerne lacrimi trist, Croind în norul lui fantasme Din dor de plumb, melancolist... Și plânge norul cu zăpada Atâtor ierni trecute-n van! În suflet iar

Când cerul de Noiembre se zgribulește-n vânt Și nori de plumb apasă dureros seninul, Stau singur printre gânduri și singur mă frământ, Rugându-mă la stele să-mi pot afla destinul... Se zbate-n

Prin cețuri pale se ridică Un soare palid, canceros, Ca o candelă aprinsă În cavou întunecos... Descărnate crengi, uscate, Pomii-ntind ca rugăciune! Totu-i stins, nu se mai poate Să

Destinul îmi zâmbește fățarnic și perfid, Văzând că-n disperare oprit stau la răscruce. În calea vieții mele noi drumuri se deschid... Cum pot să aflu calea ce spre lumină duce? De-atâta timp

Amar plânge pădurea Cu frunze-ngălbenite... Cu plumb ne-apasă cerul, Cu vise omorâte! Prin fum de frunze moarte Ne moare-ncet visarea Când rugăciuni deșarte Inundă disperarea... Mai moare

Plângea șoptit codrul bătrân, Lovit de frigul cenușiu.... Mă ruga să mai rămân, Să nu-i spun că e târziu... Plângea amar codrul uscat Și creanga-n plâns și-o legăna, Plângeam și eu... și am

Sunt condamnat la întuneric, La neliniște în noapte! La țipăt de sergent isteric Să-mi înec gânduri și șoapte! Sunt condamnat la întuneric, La supunere prostească Unui imbecil coleric Lipsit

Bolnav plânge orașul sub jerbele toride Ce le aruncă-ntr-una soarele bolnav. O molimă cumplită străzile cuprinde Și-arzând unduie cerul, mișcat de-un vânt firav. Adâncă disperare cuprinde tot

Lacrimi de argint Se vor strânge în tăcere Zadarnic... Nu mai simt Pământeasca durere! Din stejarii tăcuți Cădea-vor lacrimi În timp ce tu săruți Pământul plin de patimi... Cerca-va o

Plânge Noiembre peste noi Cu lacrimi grele, reci și triste... Și nori de plumb și triste ploi Și reci sclipiri de ametiste... Coloane grele, lungi, de fum, Ca într-un antic templu grec, Par a

Vin colindători Când ninge trist, iar, peste noi! Iubito, vin colindători Când am uitat ce-nseamnă doi! Vin colindători, Ninge amar peste pământ! Iubirea mea moare în zori Și parcă plâng,…