Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Iubirea la vertebrate

1 min lectură·
Mediu
De câteva ori pe zi
Prin mine trece un întreg regiment de artilerie
O celulă străină care se hrănește independent
Diferită de toate celelalte forme de viață
Din habitaclul toracelui
Uneori tace, lungile călătorii prin mine o obosesc
Ieri a început să ierneze la marginea patului
Până când s-a făcut ea însăși o foaie albă
Pe care și astăzi scriu
A cules câteva obiecte
Pe care credeam că le-am pierdut de mult
Le-a colorat, le-a așezat în tiparele lor
Ca pe un puzzle interior
Doarme odată cu mine
Ca un parazit ce-mi devoră intestinele
Se trezește fix la aceeași oră
Își unge felia cu unt de aceeași parte a mesei
Strănută la fel
Și mai ales dimineața o găsesc printre așchiile
Inimii mele
http://www.youtube.com/watch?v=QvNF-fKonZ4
045
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
124
Citire
1 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Albert Cătănuș. “Iubirea la vertebrate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/albert-catanus/poezie/1802682/iubirea-la-vertebrate

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@my-rioMR
My Rio
http://www.youtube.com/watch?v=TbGUrNtoRC4

...sigur nu erai atent și, din grabă, ai ilustrat cu alt clip poezia ta îndrăgostită!!
...și cum treceam io pe aici și nu se mai auzeau pisilici, am intrat într-o ușoară panică! repede să văd ce mai e nou pe front. hm.
începea bine.
hopa, alberto nu mai cântă din turnul lui de ciucalată!

dam cu cașcheta de habitaclu... dar nu durea. ptiu.
apoi am început să șovăi, oare de ce explicația suplimentară:\"interior\"? că asta e la mintea pifanului.
dar s-a redresat rapid, bătălia a continuat impecabil:

\"Doarme odată cu mine
Ca un parazit ce-mi devoră intestinele
Se trezește fix la aceeași oră
Își unge felia cu unt de aceeași parte a mesei
Strănută la fel\"


...uite-așa frământa tunache de poftă la auzul comenzii de \"pregătiți arrrm!\"
(era rost de sexism sexi!
super voce de mascul care coboară privirea nas în nas cu tine, neștiind dacă în secunda următoare te sărută sau te cârpește!)


apoi a sunat stingerea și nu ne-am mai dus nicăieri:(
deși ar fi fost frumos să nu visăm șrapnele care miaună \"inimiii meeelee\":(

...ia de-aici o țigară, amigo.
...se dă azi stingerea, dar nu ești foarte departe un poem mare.

curaj:D


0
@carmen-sorescuCS
Carmen Sorescu
mi-a placut cel mai mult:
Ca un parazit ce-mi devoră intestinele
Se trezește fix la aceeași oră
Își unge felia cu unt de aceeași parte a mesei

e interesanta incursiunea pe teritoriul inamicului, care esti cand tu, cand ea, apoi imersiunea in tine.
mcm

0
@albert-catanusAC
Albert Cătănuș
iolanda, sa ma prapadesc de ras citindu-ti comentariul. meriti un premiu ptr spiritul tau de observatie iesit din comun. merci, chiar esti un deliciu pe agonia
0
@albert-catanusAC
Albert Cătănuș
ma bucura trecere ta, carmen. bine ai revenit printre noi, ne-au lipsit versurile tale. merci si te mai astept
0