Adriana Marilena Stroilescu

Aceasta substanta impalpabila si aparent atat de usoara, de inofensiva, este de fapt cea mai puternica forta ce exista in univers. De ea s-a folosit pentru intaia oara Dumnezeu, la inceputuri, facand din ea materialul creatiei. Datorita ei lumile se rotesc in spatiu iar pietrele, plantele, oamenii traiesc. Imi plac ingerii tai de ploaie si lumina, sa ai grija de ei!

Amadriada

Ce subtil m-ai ghicit tu, Codrina, printre altele chiar imi pare rau ca nu am nici un pic de talent la desen iar despre pictura, arta ce ma fascineaza nespus nici nu mai vorbesc... Poate ca tocmai de asta e asa o abundenta de culori adesea in poemele mele. Ma bucur daca am reusit sa colorez un pic si ziua ta, ma bucur de consecventa cu care ma citesti.

Cu drag,
Ama

Onorata de trecerea, claritatea, concizia si impartialitatea cu care ai comentat acest poem. Se pare ca sunt pe drumul cel bun, ma straduiesc, ma straduiesc din rasputeri…
Multumesc, Alina!

Intre realitate si vis “plutitor, plutind, plutire” fascinant muzica apelor din adancuri canta cu glas de Rusalka timpuri apuse demult, fata a lacului condamnata din cauza iubirii sa traiasca intre doua lumi, cum Mae nu esti in nici o poveste, uite te-a adus pe scena Dvorak chiar in actul I cu emotionanta “romanta a lunii”, te-a scris Giraudoux in “Ondine”, esti celebra deja... iar eu te tin aici langa suflet citindu-te cu emotie.

ama

“Insetat de dragoste,
n-am observat decat acum ca
trebuie sa ma predau altora
unei alte constiinte
la fel de insetata ca mine,
pentru ca sa pot intra in floare”

Ron Loewinsohn – Poem de insomnie

Traim in marginea misterului , inconjurati de el, plini pana la refuz de bucuria si cantecul apelor, izvoare incomensurabile ce se intalnesc aleatoriu pe linia destinului de nunti, zbatere de-o pleoapa pe axa timpului.
M-a impresionat poemul tau!

amadriada

Între “a pleca” și “a veni”
mi-am făcut cândva culcuș.
Și între două gânduri pasagere
mi-am depozitat amintirile.

Când simțeam nevoia să plec
Îmi ploua a dor de sosire…
Când stăteam pe loc, zâmbind melancolic
Ma cuprindea un dor nebun de duca

Se spune ca Dumnezeu a pedepsit trufia omului dandu-i amintirea, aceasta muzica ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.
Mi-a placut mult poemul tau, si ma gandesc acum de cate ori n-am auzit acele cuvinte \"cunoaste-te pe tine insuti\"... e un precept minunat si folositor pacat insa ca celor vechi nu le-a venit in minte sa ne spuna si cum sa facem ca sa folosim acest precept, sunt sigura insa ca tu te vei regasi aflandu-ti calea daca nu in toamna cu siguranta intr-un anotimp viitor, trebuie sa privesti doar putin mai atent inauntrul tau, acolo este izvorul, izvor nesecat, dar sapa necontenit...

Amadriada

Calea ta are propria ei frumusete si mister. Ea nu este niciodata ceea ce crezi tu ca este, daaaaaa, ea nu depaseste niciodata capacitatea ta de a intui urmatorul pas. Avem intotdeauna doua voci in cap, trecutul incerca sa ne retina, viitorul incerca sa ne grabeasca. Ne place sau nu trebuie sa le ascultam pe amandoua, abia apoi ne putem echilibra si reveni la centru caci fiecare pas este un act de echilibrare, fiecare pas este un act spiritual.
Vorba lui Robespierre: eu sunt un sclav al libertatii :)

Amadriada

Nici nu stii cat ma bucur sa te regasesc, fata draga!
Te citesc cu aceeasi placere si consecventa ca intotdeauna. Felicitari pentru drumul ascendent pe care pasesti, pentru umorul tau de o savoare aparte doar in aparenta naiv caci ascunde in el multa sensibilitate si profunzime.
Sa nu te lasi soro!

:)))
Amadriada

Sfanta naivitate, rai parfumat si dulce al copilariei si inocentei… Are dreptate Miriam si stii de ce Mae? Pentru ca tu nu vezi intregul adevar, vezi doar o parte din el. Atunci cand te uiti la un elefant e atat de mare ca ii vezi doar coada si chiar daca cineva de langa tine il priveste si el, nu-i vede decat trompa astfel incat indiferent cat de mult incerci, tu nu poti intelege sensul de trompa si nici celalalt sensul de coada. Numai atunci cand vezi tot elefantul intelegi atat ce este trompa, cat si coada precum si relatia dintre ele: trompa-coada-muci :)))
Bucura-te Mae si nu pierde nici o clipa alaturi de Miriam, nici un pupic lipicios, savuroasa pustoaica ta, deh, asa mama asa fiica.

Cu drag,
Ama

Nu stiu de ce traiam eu asa cu vaga impresie ca ma ignorati, deh, vechiul si obstinantul meu atasament fata de impresionism, am avut momente cand imi doream fie si doar o critica buna numai sa ma bagati putin in seama… Acum , bucuria, copil natang al zilei de vineri da navala peste mine cu vorbele voastre, impresie rasarit de soare luminandu-mi dimineata intr-un echilibru fragil al acestei toamne neanchipuit de frumoasa.
Inspiratia si iubirea fie cu voi!

DD

:)
:)
:)

MM

:):):)

Cu drag,
Ama

Oamenii sunt din fire mult mai flamanzi de laude decat s-ar cuveni nenumarati fiind aceia care pricep ca sunt adesea lingusiti si totusi ii iubesc pe acei ce lingusesc urand in schimb pe ceilalti ce le spun adevarul in fata. Nici urma nici umbra de luat in nume de rau intre noi dar stii tu cum e: moneda falsa nu se fabrica decat imitand pe cea buna orice virtute avand si contrafacere, eu una preferand un original prost unei copii reusite. Stiu ca e un poem cam simplut, stiu ca e si cam desuet dar asa a iesit, poezia patriotica nefiind domeniul meu forte. E adesea usor sa citim carti si sa traim spiritualitatea la nivel intellectual… usor –adica, pana cand viata intervine si ne face bucati atunci fiind obligati sa patrundem mai adanc in spiritualitatea noastra. Atat am putut… influentata fiind de o multitudine de factori subiectivi ce-mi traverseaza acum viata. Important e ca nu ai trecut pe langa mine nepasator :)

Cu aceeasi admiratie la citirea
poemelor tale de fiecare data,

Amadriada

Ma gandesc adesea ca cea mai mare provocare spirituala a noastra este de a fi fericiti in acest moment. Nu putem sa fim fericiti, daca suntem suparati cu privire la ceva ce s-a petrecut in trecut, sau ingrijorati cu privire la atingerea unui anume rezultat in viitor. Putem fi fericiti numai atunci cand energia noastra este investita in a lucra cu ceea ce se intampla aici si acum… alegerea bobului de neghina. Ma bucur ca te-am regasit in pagina mea, chiar nu ma asteptam.

Adevarul nu este exclusivist, el ne apartine noua tuturor in mod egal. Conceptele exclusiviste ale adevarului sunt iluzorii –indiferent din ce traditie vin. Cred ca suntem doar raze de lumina ascunse sub abajururi de diferite culori si marimi avand posibilitatea de a alege sa vedem lumina din fiecare, sau sa fim preocupati doar de abajur. Tu ai reusit sa vezi doar lumina din mine fara sa te concentrezi asupra umbrelor pe care le-am proiectat iar pentru asta iti sunt recunoscatore.
Multumesc Mihai!

Multumesc de trecere, lasare de semn si pareri. In rest...vorba lui Goethe \"un sfat cand nu e rau, nu-l voi dispretui\"

“ce frunze triste aleargă stingher
pe-aleea tăcută și rece
un zâmbet pe-o bancă și-un vânt efemer…
e toamna, ce vine și trece.”

Exista doua feluri de patriotism: unul alcatuit din toate vrajbele, din toate prejudecatile, din toate adversitatile grosolane pe care popoarele indobitocite de regimuri interesate sa le dezbine le nutresc unele fata de altele…celalalt e alcatuit dimpotriva, din toate adevarurile, din toate drepturile care sunt un bun comun al unei armonii universale catre care ar trebui sa tindem cu toti. Imi place sa cred ca faci parte din a doua categorie caci oameni buni si rai, puturosi si vrednici, eroi si lasi se gasesc in toate natiile, eu una nefiind adepta a parerilor cu caracter general despre popoare intregi. Sper ca am inteles bine comentariul tau luandu-l ca pe o incercare de descretire a fruntilor si nu ca pe un afront, sau ma insel cumva?!...

Alexandra, nu lipsa de timp sau cea de consideratie m-au impiedicat sa-ti raspund pana acum ci lipsa de net si neputinta unui destin care m-a cam dat inncepand de la 1 septembrie anul de gratie 2004 cu capul de pereti. Am alambicat multe texte pentru a-ti spune ce cred inclusiv parerea mea si nu am reusit sa compun ceva convenabil dar iata ca tocmai astazi am gasit un citat e drept cam lung care exprima insa intru-totul ceea ce gandesc iar netul mergeeeeeeee!..... “ acei artisti care isi intemeiaza opera numai pe stiinta, savantii, tehnicienii, mesterii artei, nu izbutesc aproape niciodata sa dea caldura, vibratie, viata operei lor, care poate fi desavarsita din punct de vedere formal, dar vida din multe alte puncte de vedere, trebuie insa sa pronuntam un alt cuvant al fondului, formal acel-sujet-, cum s-a crezut si cum foarte multa lume mai crede. Fondul e sufletul respectivei opere de arta, al poemului spre exemplu, forma fiind numai psihomodalitatea lui, manifestarea acestui suflet. Artistii tehnicii desavarsite, aceia care care stiu cum trebuie facut un poem, un tablou, un bust, o bucata muzicala, un dans etc. isi dau seama de lipsa sufletului din opera lor si, daca nu-l dispretuiesc cu dispretul vulpii din fabula cu strugurii, cauta sa-l trucheze. Trucajul se simte, insa, chiar si atunci cand e speculat in mod desavarsit. Un Pablo Picasso, de pilda, e un savant, un stiutor, Rousseau-Vamesul nu este un savant. Amandoi pictorii sunt mari, foarte mari. Totusi, cat suflet are naivul Rousseau Paul Valery, ca sa nu mai pomenim de Mallarme, ei au fost formidabili savanti ai versului. Totusi, accentele lui Verlaine din Sagesse, spre exemplu, sau mai précis, acelui unic cantec care incepe cu –Le ciel est, pardessus le toit, si bleu, si calme- sunt infinit mai durabile, fiind permanent omenesti, decat sonetul cu vinul varsat in mare al lui Valery. Desigur, Verlaine este un foarte mare poet. Orice s-ar spune, insa, coardele lirei lui asculta mai mult de Dionisos decat de Apolo si, in orice caz mai mult de inima decat de creier. Verlaine este poetul, nu cerebralul rafinat care speculeaza asupra sunetelor si sensurilor cu sunete si sensurilor insesi”
Eu chiar cred in ceea ce ti-am scris, astepatand cu rabdare si iubire raspuns

Amadriada

ma bucur mult ca ti-a placut iar sugestia ta e mai mult decat binevenita, am inlocuit, multumesc mult.

cu drag,
amadriada

Ce frumos m-ai explicat tu, Alexandra! Mai bine chiar decat as fi putut sa o fac eu. Parca ai fi fost in sufletul meu atunci cand ma bantuiau amprentele de lumina. Am scris, am rescris, am corectat, am recorectat caci am vrut sa fie cu totul altfel, mai bland, mai armonios mai metaforic, mai profound, mai melodios si cu cat incercam sa intregesc cu atat mai mult stricam totul. Pana la urma am intrat in criza de timp si am lasat asa. Daca acest farmec a ajuns la tine, e bine. Multumesc de trecere si semn.

p.s. Eu cred ca este mai bine sa iubesti si sa pierzi decat sa nu iubesti niciodata. Cel care iubeste este intotdeauna un castigator, chiar si in fata destinului ce uneori este atat de neandurator cu noi.

amadriada

Mi-e tare bine cu voi cand stiu ca ma cititi. Viata nu poate fi inteleasa fara multa generozitate, nu poate fi traita fara ea, iar pacatul cel mai mare fata de semenii nostrii nu este nicidecum sa-i urasti, sau sa-i critici ci sa-i privesti cu nepasare, acesta-i miezul neomeniei. Sunt fericita de fiecare data cand vibratia mea de iubire si poezie ajunge la cineva si mai ales la voi care ma simtiti, ma intelegeti asa cum sunt. Multumesc!

amadriada

De cate ori o putere noua tasneste in noi ni se tulbura sufletul ca apa unei fantani in care s-a desfundat un izvor nou. Cineva spunea ca filozofia vietii consta in singura putere de a incerca sa imprumuti realitatii ceea ce-i lipseste: poezia pe care o ai tu.
Ce ma mai rasfatati voi pe mine, fetelor! Si eu va citesc de fiecare data cu multa placere, ma bucur ca suntem, ma bucur ca sunt...

amadriada