Amprente de lumina des-facerea ranilor

Credeam ca nu o sa-l afisezi si n-am sa-ti pot spune cat mi-a placut. Acum il gasesc aici si sunt neinspirata. Dar maine, poimaine si... tot la fel o sa fiu.
Un text pe care l-am citit si recitit cu placere.

ceea ce-mi place la tine, este faptul ca scrii cu tine, din tine...
ne citim

De cate ori o putere noua tasneste in noi ni se tulbura sufletul ca apa unei fantani in care s-a desfundat un izvor nou. Cineva spunea ca filozofia vietii consta in singura putere de a incerca sa imprumuti realitatii ceea ce-i lipseste: poezia pe care o ai tu.
Ce ma mai rasfatati voi pe mine, fetelor! Si eu va citesc de fiecare data cu multa placere, ma bucur ca suntem, ma bucur ca sunt...

amadriada

Deși relativ stufos, acest poem se impune prin ineditul unor imagini pline de forță. De tot hazul e faptul că, deși încerci să eviți retoricul, sau tocmai de aceea, textul conține o retorică specială. Până la urmă, tocmai asta îi dă farmec.

Ce frumos m-ai explicat tu, Alexandra! Mai bine chiar decat as fi putut sa o fac eu. Parca ai fi fost in sufletul meu atunci cand ma bantuiau amprentele de lumina. Am scris, am rescris, am corectat, am recorectat caci am vrut sa fie cu totul altfel, mai bland, mai armonios mai metaforic, mai profound, mai melodios si cu cat incercam sa intregesc cu atat mai mult stricam totul. Pana la urma am intrat in criza de timp si am lasat asa. Daca acest farmec a ajuns la tine, e bine. Multumesc de trecere si semn.

p.s. Eu cred ca este mai bine sa iubesti si sa pierzi decat sa nu iubesti niciodata. Cel care iubeste este intotdeauna un castigator, chiar si in fata destinului ce uneori este atat de neandurator cu noi.

amadriada

Si eu cred ca e mai bine sa iubesti si sa pierzi decat sa nu iubesti niciodata. Doar ca...uneori mai obosesc si incep sa ma intreb asta. Cat despre farmecul poeziei tale, eu sper sa ajunga si la ceilalti, intact, asa cum a ajuns si la mine. Neintinat de \"explicatiile\" mele sau ale altora.
P.S. Si eu imi \"masacram\" textele, pana am ajuns la concluzia ca cel mai bine este sa le las in forma in care au luat nastere.Cred ca poezia trebuie mai mult simtita decat gandita.Ce zici?

Alexandra, nu lipsa de timp sau cea de consideratie m-au impiedicat sa-ti raspund pana acum ci lipsa de net si neputinta unui destin care m-a cam dat inncepand de la 1 septembrie anul de gratie 2004 cu capul de pereti. Am alambicat multe texte pentru a-ti spune ce cred inclusiv parerea mea si nu am reusit sa compun ceva convenabil dar iata ca tocmai astazi am gasit un citat e drept cam lung care exprima insa intru-totul ceea ce gandesc iar netul mergeeeeeeee!..... “ acei artisti care isi intemeiaza opera numai pe stiinta, savantii, tehnicienii, mesterii artei, nu izbutesc aproape niciodata sa dea caldura, vibratie, viata operei lor, care poate fi desavarsita din punct de vedere formal, dar vida din multe alte puncte de vedere, trebuie insa sa pronuntam un alt cuvant al fondului, formal acel-sujet-, cum s-a crezut si cum foarte multa lume mai crede. Fondul e sufletul respectivei opere de arta, al poemului spre exemplu, forma fiind numai psihomodalitatea lui, manifestarea acestui suflet. Artistii tehnicii desavarsite, aceia care care stiu cum trebuie facut un poem, un tablou, un bust, o bucata muzicala, un dans etc. isi dau seama de lipsa sufletului din opera lor si, daca nu-l dispretuiesc cu dispretul vulpii din fabula cu strugurii, cauta sa-l trucheze. Trucajul se simte, insa, chiar si atunci cand e speculat in mod desavarsit. Un Pablo Picasso, de pilda, e un savant, un stiutor, Rousseau-Vamesul nu este un savant. Amandoi pictorii sunt mari, foarte mari. Totusi, cat suflet are naivul Rousseau Paul Valery, ca sa nu mai pomenim de Mallarme, ei au fost formidabili savanti ai versului. Totusi, accentele lui Verlaine din Sagesse, spre exemplu, sau mai précis, acelui unic cantec care incepe cu –Le ciel est, pardessus le toit, si bleu, si calme- sunt infinit mai durabile, fiind permanent omenesti, decat sonetul cu vinul varsat in mare al lui Valery. Desigur, Verlaine este un foarte mare poet. Orice s-ar spune, insa, coardele lirei lui asculta mai mult de Dionisos decat de Apolo si, in orice caz mai mult de inima decat de creier. Verlaine este poetul, nu cerebralul rafinat care speculeaza asupra sunetelor si sensurilor cu sunete si sensurilor insesi”
Eu chiar cred in ceea ce ti-am scris, astepatand cu rabdare si iubire raspuns

Amadriada

Se pare că netul ne loveste pe amandouă:)
Totuși, mă bucur că am reușit și eu, într-un final, să pot să intru iar pe site mai mult de 5 minute, pentru că, sincer, tare-mi era dor de o parte din voi (printre care te numeri și tu).
Mai mult mă bucură faptul că ai reușit să elaborezi atât de bine ideea că poezia trebuie în primul rând simțită. Chiar nu mă așteptam la un răspuns atât de lung și bine studiat. Si eu cred în ceea ce ai spus. Doar am spus-o și eu, numai că în mai puține cuvinte (mi-s ardeleancă și cam scumpă la vorbă). Si mă bucur să găsesc în tine un om care știe să simtă poezia.
O să te mai vizitez cu mult drag, cu promisiunea că nu voi mai lăsa atât de mult timp să treacă.
Elvenpath