Adriana Marilena Stroilescu

Nici nu-mi imaginam eu, acolo, departe, că tu încă mă mai citești. E bine să fiu din nou acasă printre cei dragi, am descoperit o mulțime de lucruri bune și frumoase de când am venit. Uite cum mă duci tu cu gândul că ceea ce facem depinde de ceea ce suntem, dar și că suntem într-o oarecare măsură ceea ce facem. Oare aș vrea să fiu o floare?!... Si dacă da, pe care aș alege-o?
Mulțumesc, Codrina!

Ama

Sunt tare fericită că nu m-ai uitat. Nuuuuuu, să nu te saturi niciodată de tine și mai ales nici să nu-ți treacă prin cap să încui ușa. Cei care bat la ușă, o vor găsi deschisă, cei care stau în prag prea mândri pentru a bate, nu vor fi auziți, dar aceea este alegerea lor. Ascultă-l pe Nichita, știu că-ți place:

\"Nu adormi. Rămâi cu mine. Să nu adormi,
până când oboseala nu va înfige în tine dinții
jertfindu-te unor idoli enormi
și verzui și sfinți.

Să nu adormim, să veghem, să nu adormim
până când oboseala și veghea ne va fi piatră
prăbușindu-se verzui din senin,
idolatră.

Până când veghea, până când oboseala
se vor face iarbă, și trunchi de pomi
Hei-ha, până cănd surâzând, Kalevala
se va sparge-n eoni.\"

Ama

Li se întâmplă adesea oamenilor să rostească potrivitele cuvinte, chiar și atunci când nu înțeleg nimic. Tu te uiți în sufletul meu, Dănuța, pipăi nuanțele atent și cu grijă să nu strici ceva, tu nu mă citești, tu mă simți pentru că și tu ești un călător al culorillor încercând să descoperi cele nevăzute, să ajungi la sursa darului care nu se găsește niciodată în afară ci doar înăuntru. Mi-e bine cu tine în pagina mea, azi mi-ai dăruit oranjul și uite, dintr-o dată dimineața a căpătat gust de portocală, mă simt energizată în ciuda timpului mohorât de afară răscolind cu voioșie printre creioanele mele pastelate, gânduri zâmbind.

drag ție,
Ama

dacă-ndrugă baliverne
are poate un motiv
el înscrie numai goluri
că-i comentator sportiv

rece numai soacra-i bună
spune-un banc acidulat
atunci cine l-a dat gata
și-n coșciug l-a ambalat

de prea multă leneveală
nimeni nu vrea să-l răsfețe
nu e vinovat sărmanul
doar mușcat de musca țețe

:))
Ama

margareta, cu petale albe si inima de soare, inconfundabil parfumul ei ca si al poemului tau, te regasesc cu drag, aceeasi delicatete, gingasie si sensibilitate care-mi merg la suflet!

Ama

lumină-întuneric, căldura-frig, efecte optice și senzații deghizate subtil, ca floarea de lotus plutind pe apa unui lac în nopti cu luna plină vălurită usor de trecerea norilor pe care vântul îi împrăștie ca să-i adune din nou, așa e poemul tău, nufăr alb ce-și trage sevele din adâncurile întunecate și noroioase ale bălților căci de vom căuta fericirea fără durere n-o vom găsi și nici bucuria fără de tristețe precum lacrima față de pupila întunecată a ochiului, însă te rog frumos, Aditzu’ renunță la păcătosul ala de \"adică\" din ultima strofă ce strică tot farmecul și eventual dacă nu-ți cer prea mult și la subtitlu sau pentru subtitlu găsește altceva, știu că poți mai mult...

Ama

In varful picioarelor intru si ies sa nu-ti tulbur lacrima sau amintirea cumva, iti inteleg si-ti mangai durerea lasand semn de citire, vorbele nu sunt indeajuns niciodata pentru a exprima compasiunea, cum bine spunea Blaga ca poetul este un donator la spitalul cuvintelor eu ma gandesc ca si in viata, printre oameni e la fel. Hai, nu fii trista, stii bine ca \"si maine e o zi!\" Daca am muri odata cu cei dragi pamantul ar deveni pustiu asa ca vrand-nevrand la randul nostru trebuie sa ne purtam crucea.

Amadriada

Multumesc de trecere, apreciere si semn. Fie ca noul an sa-ti aduca tot ceea ce iti doresti si mai ales poeme de suflet pe care sa le citim intotdeauna cu aceeasi placere si bucurie cu care ne-ai obisuit.

Ama

Cu cat sunt mai departe de tara cu atat mai mult cuvintele capata noi sensuri si profunzimi delicat emotionale, vibratii subtile pe care altfel poate niciodata nu le-as fi cunoscut in acest fel isi fac loc in inima mea lasandu-ma sa inteleg din ce in ce mai mult ca viata mea nu este mai buna sau mai rea decat a altcuiva, ca ea are suisuri si coborasuri, lucruri bune si lucruri rele, ras si lacrimi, zapezi si flori, potop de fluturi iarna vorbele tale vin catre mine lumina lina cu aripi la inceput de an sa-mi aminteasca bland ca sunt iubita si pretuita exact asa cum sunt.
Multumesc pentru darul tau de suflet, Constantin!

Amadriada

Ma bucur ca am avut sansa sa postez aceasta poezie cu cateva zile inainte sa plec din Bucuresti si sa vad ca a fost atat de bine primita pentru ca aici unde ma aflu acum nici urma de zapada iar cand ma trezesc dimineata si deschid fereastra strajuita de palmieri o curte inflorita cu cyclame si trandafiri roz ma imbratiseaza surazand.Totusi oricat de bine si de frumos ar fi mi-e deja dor de acasa si de voi cei apropiati sufletului meu de comentariile si Cenaclurile site-ului nostru de poezie, de scrisul si ascultarea voastra.Ascultarea este o experienta a comuniunii atunci cand alegem sa fim prezenti cand \"auzim\" cu inima nu numai cu urechile.Ascultarea nu este un act banal sau nesemnificativ ci un act de mare finete si frumusete care inspira si inalta. Este un mod in care ne putem oferi reciproc iubire si respect. Ascultam nu ca sa fim deacord ci pur si simplu ca sa ne auzim reciproc experienta.Vorbim nu pentru a atrage atentia sau aprobarea ci pentru a comunica ce se afla in inimile si in mintile noastre, sa traim experienta de a auzi si a fi auziti cu adevarat, fara a fi judecati. De aceea, va multumesc ca existati!

Cu drag
Amadriada

venim și noi venim și noi
strigă driadele nebune-n cor
cu Ama care-i șefa noastră
ți-om împleti mătase în decor

aduce-vom nuci flori baloane
și sori de sărbătoare colorată
șampanie din spuma zilelor
c-avem de gând s-o facem lată

așa că pregătește-n vraf autografe
pianele să sune-argint în paradis
să-nduioșăm de lacrimi asistența
și din poeme să ne facem vis

cu drag, Felicitări!
amadriada

Uneori e deajuns o carte,
o mare uitată
pierdută nu știu unde în trecut.
Sau poate un pom, lângă fereastră
unde obișnuiau să cânte anotimpurile
Sau vocea îndepărtată a tramvaielor.
Sau poate călătoria aceea,
care niciodată n-a mai ajuns la capăt.
Un râu poate, liniștit și dulce,
care totdeauna se place chemat Spree
sau un restaurant, undeva la Berlin,
unde dragostea a construit unghere
pentru focul celei mai adanci duioșii a ei.

\"Uneori e deajuns un cuvânt,
un copil rătăcit
ieșit din ceață și vorbindu-ne,
un copil al cărui idiom noi nu-l înțelegem.
Sau o cameră la etajul al doilea,
împodobită cu tablouri de Degas si Monet
...........................

- Otto Rene Castillo -

mulțumesc de trecere,
amadriada

tristețea este un fel de iubire arzătoare de viață dar și tânguirea în căutarea copilului rănit ce există în fiecare dintre noi...

cu drag,
ama

Am venit!

Te astept aici, pe bulevardul St. Michel în Cafeneaua Luxemburg, cu o valiză plină de vise, sunt gata să fac față atacului, uite am deschis Starea de asediu a lui Camus la pagina 153 și zâmbesc la a doua masă de la fereastră cu o anemonă ucigător de frumoasă în colțul gurii. Hai, trage!

amadriada

măi femeie, tu iar m-ai băgat în belele, citeam textul tău cu vecinul de la 7, domnul Mircea Popescu, stii, noi avem grijă unul de altul ca-n filmul ăla Idilă de Noiembrie , parchetul stătea cuminte la locul lui, doar spinările noastre se cocoșaseră de râs numai că după ce am ajuns la sfârșit, am început brusc să plâng în hohote iar el cum mă știe că sunt tare labilă emoțional, mi-a zis cu un fel de blândețe în glas “care e problema madam Simionescu”, și m-am enervat foarte tare fiindcă are o dicție în care nu pune niciodată semnul întrebării așa că am început să plâng din ce în ce mai rău, apoi printre sughițuri i-am povestit despre Esmeralda și cocoșatul de la Notre-Dame și de fricile mele că s-ar putea să mă cheme din nou la Parchetul Anticorupție iar el m-a îmbărbătat explicându-mi
cât de calm a putut cum confund noțiunile, zice că P.N.A-ul e un fel de lână de tricotat și că dacă atingi cu măna ghebul unui cocoșat ai noroc toată viața. În fine, până la urmă la noi s-au clarificat lucrurile, am fumat împreună în bucătărie, dar el tot insistă să mă ducă la Spitalul de Urgență, zice că are o mătușă care e doctor acolo, iar eu nu înțeleg de ce și nici nu știu ce să fac, n-ai putea să-l întrebi pe moș Nicolae ?!...

Amadriada

* Felicitări

Adevărată dăruire, acest eseu de pilduitor anotimp este o revărsare a iubirii tale căci atunci când dăruiești în acest fel, nu simți că ești sleit de puteri, ba din contră, ești energizat pentru că iubirea pe care tu o dărui se întoarce la tine prin recunoștința oamenilor pe care i-ai atins. Numai tu singur știi care este cel mai bun mod de acționa pentru îndeplinirea scopului tău aici pe pamânt, dar această cunoaștere este îngropată uneori atât de adânc în inima noastră și trebuie să ascultăm mult pentru a ne conecta la înțelepciunea și cunoașterea cosmologică și interioară, iar eu cred că nu e posibil să ne auzim propriul adevăr până când nu vom înceta să mai ascultăm ceea ce alții ne spun că ar trebui să facem ori să fim. Îmi vine să mă duc tocmai sus la Humor, să bat în poartă și să spun, îmi place de casa dumneavoastră, mă primiți și pe mine o noapte iar ei să-mi răspundă intră necunoscuto și leruiește un colind pentru ca eu spărgând nuci în lumina ochilor să le zic că sunt fată de București și am venit să mă lepăd de oraș acum când știu că nu știu nimic bătând atâta cale până acolo să învăț smerit, împărtășindu-mă din tainele lor cu vin și pâine sarea zăpezilor ascultând cum troznește lemnul în vatră nechezatul cailor din Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte înghițind fărașe de jeratic, copil rătăcit îmi pun ghetele în vorbele tale bune să mi le umple la noapte moș Nicolae din nou cu vise și cuvinte și portocale.

cu recunoștință,pentru această
hrană de suflet,

Amadriada

Citeam cu voce tare și râdeam de mama focului, Briana se învârtea ca un titirez pe lăngă mine făcând eforturi să ajungă la tastatură și trăgându-mă de zor de picioare ca o iederă agățătoare ce-mi este, când deodată cu ochii țintă la mine a rostit clar și răspicat: gangăle, brum-brum bi, legând primele cuvinte că la șireturi nu se pricepe încă. După presimțirile mele, e de bine. Am căutat chiar și în dicționar… Bravo Ina!

Amadriada
:))

am vrut să zic...

chiar de-am ratat și ultimul metrou în loc de \"pierdut\"

și să știi că e din cauza emoției, nu a băuturii.

:)

doamnă de Decembrie, eu trebuie să vă mulțumesc pentru că existați!

cu drag,
Ama