Poezie
Frezii
les fleurs de Michel
2 min lectură·
Mediu
cavalcada florilor de gheață nu se știe unde nudurile
copacilor au ascuns capul stelei Vega colind ciuntit
în brațele despuiate de frunză frigul zgârie geamul
cu unghii de sidef mă întorc înspre cerul din mine
să caut drumul spre Kogaion aproape orb puternic
e Zeul întotdeauna trecând prin cetate Domnul Nopții
nu poartă lentile de contact râzând mereu de poemele
pe care nu le recit fiindcă mi-e tare frică de microfon
și nu găsesc niciodată tonalitatea potrivită dioptriilor
așa că înapoi la ale mele plivesc buruieni în vis e iarnă
iubitule nu se mai vede constelația Lyrei s-a coborât
în infern Orfeu să o găsească pe Euridice te rog frumos
nu te mișca îmi place să-ți văd ceafa fără să-mi faci
cu mâna semn la despărțire uite ninge pufos cu iepuri
cesornicul timpului s-a oprit întinzând limbile albite
de frezii doar roata destinului mai învârte x-uri aiurea
către lumea de dincolo să nu pleci nu încă dragul meu
zâmbetul de piatră va înmulți de n ori tăcerile pe chipul
Sfinxului cu o floare de colț în găurile aurii ale ochilor
știi cât de mult mă doare asta spre lipsa lipsei de iubire
eu cânt acum rugăciuni în mine să mai rămâi miraculos
sămânța anotimpurilor preț de o petală repetabil infinit
bucăți de rocă și fier grădină de stele aruncată la colțul
ferestrei mele așteptând în lut înmugurirea meteoriților
023.808
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 228
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Adriana Marilena Stroilescu. “Frezii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-marilena-stroilescu/poezie/96952/freziiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ASUneori e deajuns o carte,
o mare uitată
pierdută nu știu unde în trecut.
Sau poate un pom, lângă fereastră
unde obișnuiau să cânte anotimpurile
Sau vocea îndepărtată a tramvaielor.
Sau poate călătoria aceea,
care niciodată n-a mai ajuns la capăt.
Un râu poate, liniștit și dulce,
care totdeauna se place chemat Spree
sau un restaurant, undeva la Berlin,
unde dragostea a construit unghere
pentru focul celei mai adanci duioșii a ei.
\"Uneori e deajuns un cuvânt,
un copil rătăcit
ieșit din ceață și vorbindu-ne,
un copil al cărui idiom noi nu-l înțelegem.
Sau o cameră la etajul al doilea,
împodobită cu tablouri de Degas si Monet
...........................
- Otto Rene Castillo -
mulțumesc de trecere,
amadriada
o mare uitată
pierdută nu știu unde în trecut.
Sau poate un pom, lângă fereastră
unde obișnuiau să cânte anotimpurile
Sau vocea îndepărtată a tramvaielor.
Sau poate călătoria aceea,
care niciodată n-a mai ajuns la capăt.
Un râu poate, liniștit și dulce,
care totdeauna se place chemat Spree
sau un restaurant, undeva la Berlin,
unde dragostea a construit unghere
pentru focul celei mai adanci duioșii a ei.
\"Uneori e deajuns un cuvânt,
un copil rătăcit
ieșit din ceață și vorbindu-ne,
un copil al cărui idiom noi nu-l înțelegem.
Sau o cameră la etajul al doilea,
împodobită cu tablouri de Degas si Monet
...........................
- Otto Rene Castillo -
mulțumesc de trecere,
amadriada
0
Pe langa densitatea poeziei, pe langa \'hora\' de simboluri, puse foarte bine in pagina de Ama, tin si eu sa subliniez lipsa cuiva in forma, in cuvinte, dar noi stim ca il avem alaturi in spirit.
Interesant poem, merita citit.
Cu drag,
Daniel