Scrisoarea unei bucăți de marmură

Sculptorul și-a luat dalta, hiperbolele, tandrețea de duminică și a plecat. Acum crează idoli în serie, 60-90-60 IQ satisfăcător priviri vampirine lanț cu pandante sunătoare jucând pe glezna strânsă-n curelușa sandalei de lac.Pe aici mai seceră liniștea caii, fornăindu-și uimirea când mă ating cu copita în treacăt iar eu mă chircesc, mulțumindu-le. Probabil n-au mai întâlnit marmură care să pronunțe \"mulțumesc\" cu atâta acuratețe. Timpul se rătăcește și el, uneori, dar bate pasul pe loc. De aceea cărarea e bătucită numai la un capăt. Capătul estic.Dacă privești din partea cealaltă, o să vezi cum s-au înrădăcinat asfințiturile până în coasta mea. În fiecare vară, îmi cresc ierburi noi prin păr și maci prin inimă. Macii se scutură des, sub apăsarea aerului vâscos pe care-l vântură păsările negre. Trec periodic păsările, fără zgomot, umbre și-atât.Într-o zi, una s-a așezat pe chipul meu și a-ncercat să-mi ciugulească ochii. I se păruseră vii. Cred că zărise lacrima aceea, cristalizată din vremea dăltuirii. În zilele ploioase, mă iubesc melcii.Dar plouă tot mai rar.S-au întețit vânturile secetoase și unde de nisip mi-au ascuns partea stângă a pieptului, singura șlefuită cu dragoste.Mă tem că-n scurtă vreme n-o să mă mai zăresc. Nici caii nu vor mai ști că în fuga lor spre mirosul dealurilor înverzite, ating cu copitele, preț de un nou avânt, o Galatee.