Poezie
Clorotic
1 min lectură·
Mediu
Locuiesc într-o minciună cu odăi
dispuse concentric
unde tăcerile mușcă iute și perfid
țâșnind din firidele luxuriant împodobite
cu speranțe de plastic
și înțelepciuni croșetate cu iglița
nopților albe
unde strigătele vineții mi se lipesc de geamuri
cu chipul strivit
încremenite apoi de Gorgonele adevărului
de dincolo
oricum, e un mister
pe unde intră uneori primăvara,
cred ca ea e de vină
pentru iedera asta ce s-a-ntins pretutindeni
tânjind cu frunze clorotice,
săpând cu nervurile rășchirate în ziduri,
cineva îmi spunea că se numește așteptare
(ciudat, nu-mi amintesc să o fi răsădit,
poate că-i purtam semințele în sânge,în frică, în cuvinte)
oricum, e un mister cum de crește așa
sorbindu-mă lent
în timp ce colind, tot mai puțină,
tot mai nălucă,
cercul închis.
002.575
0