Poezie
spre Eldorado
2 min lectură·
Mediu
Moartea se juca cu degetele de la piciorul meu stâng.
Eu îmi dădeam unghiile mâinii drepte
cu lac sidefat
( îmi trebuia puțină lumină
pe degetele care-ți mângâiaseră,cândva,
pielea neînțelegătoare )
suntem atât de relaxați...
vara ardea în geam frunze de castan,
prietena mea îmi povestește
râsul băiatului său.
vinul își murmură moleculele în pahare.
De undeva,
un clopot taie ziua în fâșii subțiri.
Insoțitorul meu
mă așteapta, cu chipul ascuns în spatele neprevăzutului.
S-a așezat pe fotoliul unde
stătea de obicei întâmplarea,
când mai venea și ea în vizită
(o, asta se întâmpla demult,când eram
așa de tineri și așa de albi...)
Tipul e un ciudat,
miroase a țigări fumate lacom spre dimineață
și-a cuvinte
în care s-au păstrat lacrimi fetus,
și mi s-a prezentat scurt, incolor:
„Mă numesc TrebuieSăMergiMaiDeparte”
și cum spuneam,
prietena mea îmi povestește despre trădările
mângâierilor din patul conjugal,
eu îmi așez cuminte părul rebel
(când ies în lume, întotdeauna mă încurc
în privirile trecătorilor.
ochii lor mă salută uleios cu o reverență:
„Sunteți frumoasă, doamnă”
„Multumesc”, le șoptesc, cu genele fâlfâind
ca o aripă de cuc)
de moarte a uitat toată lumea,
a început să se plimbe nervoasă prin cameră
până și fluturilor din insectarele cu amintiri
li s-a încrețit pastelul culorilor
de frig -
„E timpul să mergem” spun,
și mă ridic.
„ești perfectă! zice prietena mea,
mi-a făcut plăcere să te cunosc.”
și ușa se deschide singură
și pasul se face singur,
spre Eldorado.
002668
0