Adriana Lisandru

Dana Ștefan, nu mai spun că oricine și-ar dori un cititor cu ochiul deschis, asemenea ție...
Silvia, trecerea ta a fost o surpriză plăcută, mulțumesc.
Angela, nu te văzusem de mult...:)

Vă mulțumesc.

adevarata creație nu ar trebui să fie violentă, ci să stea sub semnul regăsirii echilibrului. dar, oare, de câte ori ne reușește asta? :)
îți mulțumesc, aici, pentru ambele mesaje.

ajung și eu, la spartul târgului, cu mulțumirile...iartă-mă, dar abia acum am descoperit comul tău.

să nu uit - mă bucur să văd că nu-s singura care se mai agăță de povești. :)

mulțumesc, Pașa.

Pașa, te rog să mă crezi, e pură coincidență. nu citisem textul tău, în ultima vreme am avut foatre puțin liber, așa că popasurile mele pe internet au fost sporadice. scuze, dar vina mea e una involuntară... :(
dar, firește, voi ține cont de ce spui. o să mă gândesc astăzi la o altă formulare.

Gabriela, nu pot măsura distanța dintre \"dacă...?\" și Clivaj; e ca și cum aș încerca să-mi răspund la întrebarea \"cine-i mai frumos: soarele sau păunul?\" cele două texte fac parte din regnuri diferite.

cât despre inovație, originalitate și restul...prefer autenticitatea originalității, iar inovația de dragul inovației, în poezie, este, după părerea mea, riscantă. te poate face să cari în spate acei saci de cuvinte de care vorbeam...

și încă ceva: nu scriu pentru a-mi vedea textele înstelate pe Agonia ori mai știu eu pe ce situri. asta poate fi cel mult o consecință, de cele mai multe ori aleatorie și extrem de discutabilă, și nu un scop.

să nu înțelegi că îmi apăr texul cu îndârjire, nici vorbă de așa ceva. dar am apreciat revenirea ta și am considerat că nelămuririle tale merită un răspuns.

încă o dată, mulțumesc și regret că ți-am pricinuit o dezamăgire. ars poetica de care vorbeai e, în cazul de față, cea a omului care își pune întrebări despre rostul demersului său. și, vorba unui prieten, \"cine nu-și pune măcar o dată întrebările astea mâzgălește degeaba hârtia.\" e drept că o poți mâzgăli degeaba și întrebându-te...

vă mulțumesc, tuturor, pentru popas și opinii.

Gabriela...Alecsandri și (mai ales!) Topîrceanu??!
de unde și până unde?
râd...considerat pe un anume segment liric, Topîrceanu este un autor bun, nu văd de ce-i folosești numele astfel în comparația asta.
în fine...nu-i o tragedie nu ți-a plăcut, dar, crede-mă, eu nu m-am străduit să obișnuiesc pe nimeni cu nimic...

da, ai prins firul potrivit.:)
mulțumesc de vizită.

chiar nu mă jucam acolo. deși nu-i rău că se poate privi și astfel...:)
însă n-aș vrea să decriptez aici (cel puțin, nu acum) semnificațiile inelului, ale porumbelului și ale ochiului.

când mă joc, recunosc, ați văzut doar...:)

P.S. mi-a făcut plăcere acest diaolg și mă bucur să văd că primul, mai...furtunos, n-a lăsat urme. apreciez mult.

și eu, care mă temeam că textul ăsta păcătuiește prin gravitate și, întrucâtva, prin excesiva încifrare!

pentru că, dacă se trece de primul nivel de lectură, are niște chei (din cele pretențios spus \"hermeneutice\"); aș spune chiar că, dacă e vorba de un joc, nu poate fi de-a v-ați ascunselea.

cred că nu m-am lecuit, prima (și deocamdată singura) mea plachetă de versuri se numește \"De-a baba oarba\".

sincer acum, m-ar ajuta să știu în care din versurile de aici vi s-a părut că ludicul este în exces. e bine când poți împrumuta ochiul altuia.

mulțumesc pentru revenire.

din păcate (sau din fericire...oare cum ar fi mai potrivit?) acesta este un text \"născut, nu făcut\". și acum nu mă pot întoarce spre el, este un făt prea fragil. poate mai târziu, poate...

oricum, opiniile sunt binevenite, vă rog să nu mă înțelegeți greșit, nu e vorba de încăpățânare ori de prostesc orgoliu de autor, ci doar de persistența stării acute care a dus la scrierea lui. se va risipi și ea...

vă mulțumesc.

mie nu mi se pare, cu toată admirația mea pentru poezia lui Vasile, nu intenționasem să-l pastișez (de fapt, nu intenționasem nimic0; dar, ca oricare...cioară,poate că sunt tentată să îmi văd puiul unic!

a fost o joacă, într-adevăr, însă una învelită-n marțipan. și mi-a prins al naibii de bine, eu sar rar într-un picior, dar când o fac, o fac cu amândouă.
vă mulțumesc, sunt foarte surprinsă de reacții.

Doamna Malec, să știți că nu mai sunt chiar o puștoaică...:)

Dana Ștefan, comentariile tale sunt mereu o încantare. Nici urmă de compliment aici, dar odată și-odată tot trebuia să o spun.

Negulescu voiam să spun - iertare pentru greșeală!
(legendele spun că un nume nou îndepărtează nenorocul...:)...)

excelent interviu, domnule Negoiescu! felicitări pentru întrebările alese și pentru problematica abordată, care nu este (doar una) de actualitate, fiind, de fapt, una perenă; și care ar trebui să se afle în centru preocupărilor celor dedicați actului artistic (mă feresc să-l numesc \"act de creație\"...) atât la nivel de elaborare, cât și de receptare.

superb, am citit cu mare plăcere.

mulțumiri.

un poem bun. percutant. felicitări.

P.S.:am citit (cât am fost în stare, pentru că nu am fost în stare să citesc până la capăt) și textul d-nei Furtună, și spun doar atât: mai bine că nu a permis comentarii.

mă duc să-mi pun ceva de băut, poate scap de gustul amar...

fu-ra-zo-li-don...parca asa ii zice.
și nici măcar nu-i scump.

să-ți dau un șervețel?
și închide și tu fereastra când ți se întâmplă, ori cheamă dracului vidanjorii.

deși nu vreau (și nu pot) să fiu de acord cu morala, nu mă pot opri să nu te felicit. excelent.

Cristina Sirion se numește și de ceva timp nu mai scrie aici. adică, asta e de bine. :) adică, mi-a plăcut textul, casele fumătoare de pipă și ninsoarea cu firmituri de plută.

mulțumesc pentru vizită și cuvinte...și îmi cer scuze că răspund abia acum.

sigur, inteleg...