Adriana Lisandru

pot spune și eu că-mi face o deosebită plăcere să știu că treci, din când în când, pe aici?
uite c-am spus-o...
:)

un epitaf pe mormântul albastru al balenei albastre...aș zice, timid. :)

remarcabil arcul imaginilor, de la titlu până la acea \"coajă a nisipului\".

am o adresa la profil.
m-as bucura...:)

Maria Prochipiuc, sunt plăcut uimită, mai ales că această este, dacă nu mă înșel, prima dumneavoastră vizită în pagină mea. Sau, mă rog, una din putinele... Și-mi place să cred (și cred…) că o anume reverberație a textului v-a determinat să vă opriți. Mulțumesc mult.

Anni-Lorei, eu încă regret că nu te-am putut asculta citind Ora cocoșului …:)
da, într-un fel, trăim într-un exil. eu, cel puțin, am uneori sentimentul ăsta.
recunoscătoare pentru vizită și vorbele frumoase.

Tocmai am pierdut un pariu (cu mine însămi): eram sigură că acest text va acumula... zero comentarii. Încă o data, mi se confirmă că loteria nu-i de mine.

Veronica Văleanu, dat fiind că textul este unul \"antediluvian”, cum i-a spus Adrian, nu-l puteam scrie în stil postmodernist; sunt perfect conștientă de abundența tropilor, dar consider că aici ea, abundența, este necesară.

Călin, Luz nu este numai cetatea în care Iacob a avut un vis revelator (Geneza 28) și care, mai apoi, s-a numit Betel. Dincolo de litera biblică, numele are semnificații hermeneutice vaste, însă una anume m-a fascinat: “sălașul de nemurire” sau “locul unde Îngerul Morții nu poate pătrunde”. Recunosc, sunt o cititoare a lui Rene Guenon – sper să nu fiu lapidată pentru asta. :)

Doamna Angela, așa este, s-a vrut un poem esoteric, am mizat mult pe firele acelea delicate care leagă semnificatul de semnificant. sunt bucuroasă să aflu că mi-a reușit întrucâtva, măcar la nivelul expresiei.

Adrian Firică, mă-nclin, ai perfectă dreptate: sunt un dinozaur care a învățat alfabetul. :) Iar \"steaua care-a răsărit\" e o mare surpriză.

Vă mulțumesc pentru comentarii și, mai ales, pentru că v-ați oprit asupra unui text care nu prea ține cont de impunerile actualelor mode literare.

mie, titlul mi se pare mai curând banal, decât incitant. m-am oprit, totuși, la el, pentru că el este germenele stării de la care a pornit întregul. ai sesizat asta, dealtfel.

nu am căutat imagini extraordinare; de ceva vreme nu le mai caut și, cum am mai spus, originalitatea nu mi se mai pare un imperativ, ci mai degrabă un pat procustian pe care ne întindem de bună voie.

iar dacă printre rândurile mele se clatină umbra Luceafărului, nu pot fi decât onorată.

mulțumesc mult pentru semnul niciodată târziu.

podul care unește \"apele de sus\" cu \"apele de jos\".

Ceea ce mă lega de malul celălalt
era și granița care despărțea cele două lumi,
podul care unește și desparte în același timp.

nu știu dacă asta a fost intenția ta, Emilia, dar eu am găsit aici o reprezentare a Paradislui, situat (spun hermeneuții) între lumea grosieră și cea suprasensibilă.
mă rog, fiecare încearcă să deschidă ușile cu cheile pe care le are la îndemână... :)

de ce \"intertextuale poloneze\"?

\"dincolo de orice și oricând...tu ești o poetă!...\"

asta numesti tu o veste buna?! :)

ma bucur sa vad ca nu m-ai uitat.

incantata sa va am cititori.

Angela, deocamdata nu pot sa modific nimic. De ce? pentru ca asa a curs...:) dar, dupa ce va trece un timp, e foarte posibil sa-mi schimb optica.

va multumesc pentru opinii.

corecteaza al treilea vers din prima strofa.

stiam bancul...dar nici versificatia nu este de lepadat.

am rămas agățată de umbra aceea alungită.

eul meu poietic toarce ca o mâță blândă...)

sa nu disperam...timpul nu-i pierdut, intr-o zi voi reusi, poate, sa ma multumesc (si sa multumesc) doar cu prepozitii si conjunctii. poate in post-post-post-modernism, asa sa ne ajute critica literara, amin!

multumesc de semn.

...cu recititul...sunt atatea carti importante care te-asteapta. :)

multumesc de semn, si eu te urmaresc cu atentie si imi place cum urca poezia ta.

sfarsitul...mi-ai amintit de globurile acelea (cum s-or fi chemand?) unde ninge la dorinta noastra.copilaria toate orice.
reverenta si pentru strofa a treia.
placuta alternanta asta de voci - copilul si barbatul-copil.

si...vezi ca ai o cratima lipsa, pe undeva. :)

un poem care m-a facut sa ma intreb cat de des uitam ca el, cuvantul, exact asta ar trebui sa fie: ploaie, in intelesul ei de epifanie a Divinului.

\"ploi de cuvinte
perindă zăpezi\"
doua versuri care n-ar trebui deschise doar cu cheia...meteorologica. :)

multumesc pentru lectura.

nu. lumina si poezie...chiar daca-s scoase din palaria care se sprijinea pe ochelarii de soare.
din aer si nisip, Calin scoate un personaj fermecator si abia abia conturat...dar cat de prezent!

frumos. am citit-o aseara,tarziu, dar am vrut sa o recitesc in lumina. e...acidulata si marina.

vorbesc de melodia care incepe atunci cand accesez textul.

prima melodie mi s-a parut atat de potrivita cu textul, atat de bine ilustrand, de pilda...\"gesturile tale sunt lente ca un chip dincolo de marginea mulțimii

hainele din cameră par hârtii smulse
care plutesc pe apă\"

incat nu mai am curiozitatea sa o ascult si pe cealalta; sau poate mi-e teama ca \"n-o sa pot pastra momentul\".

insa lucrul bun este ca poemul rezista si fara adjuvanti.