psalm în limba păsărilor

,,ca (o floare) de) regina nopții
eliberată din arcușul amiezii. ''
cred ca e in plus ,,o floare''
doar o parere :)))

un text inspirat de ,,ulciorul cuvântului'', o strigare către divinitate- ,,ecou al binecuvântării'' spirituale.

citesc cu plăcere tot ce scrii, fără exceptie
cu admirație
Clau
ave

...înainte de a fi fost regină, a fost floare. :)
de aceea ține la petalele ei.

mulțumesc pentru lectură și semnul de trecere, Claudia.

După Lucian Blaga,
sensibilitatea din spațiul post-modern îi interzice poetului să mai „cânte mirarea și tăcerea”, în schimb „una cu pământul,/una cu uitarea” ar putea da dovadă despre spațiul nelimitat al „ulciorului cuvântului”, posesoarea căruia este talentul poetic al Adrianei Lisandru.

Succes în continuare!

revin, rar, cind ma bate vintul de nord
mi-e bine la tine in caldura versului
stii sa da un crez, acela de tzine de inima mare.

într-una din cărțile sale, Evola constata, cu sarcasm și amărăciune, că omului modern „îi este interzis să mai interzică.” (se referea acolo la ceea ce, ulterior, s-a numit „politically correst”.)
cu îndrăzneală, am întors pe dos sensul spuselor sale și am atins ceea ce-i interzis. :)
trimiterea dvs. la Lucian Blaga este binevenită și onorantă pentru mine; am crescut cu poezia lui, mai ales cu cea de după Poemele luminii.

Vă mulțumesc pentru aprecieri și popas.
Sărbători luminoase!

ca întotdeauna, e o bucurie să te găsesc aici. :)

Sărbători senine și îmbelșugate îți doresc!

dar iata...cu limba pasarilor nu e de joaca :)
Abia acum observ acest poem atat de apropiat ca timp de poemul meu (avand aceasta tema). Doua zile le separa, doua zile...in care limba pasarilor isi cauta "fonatorul" sau marturisitorul.
Limba pasarilor ca limba a Apostolilor, ca translatie absoluta in fata careia toate intrebarile, adica toate limbile sunt una cu pamantul, una cu uitarea...mostenire a momentului Babel, recunoasterea distantei absolute vizibila doar in limbaj.
Ma bucura acest psalm!

Cele bune!

multe sunt greu de crezut, nu-i așa? :)
când am văzut poemul tău, am zâmbit. era al treilea pe aceeși temă. dacă te vei plimba prin Agonia, o să vezi că imediat sub textu meu e cel al Mariei Dobrescu, tot despre limba păsărilor.

de-a dreptu clișeistic, nu-i așa? :))

probabil de-aici dorința de-a rămâne deasupra cuvintelor, chiar dacă ele încearcă să te absoarbă.
e mai simplu, nu amețiești, mai bine îi amețești amețim pe ceilalți... :)

mulțumesc de popas, mă bucur că ai trecut și că îți pot ura
un an bun!

fără acel „amețim”.

mde, amețeala...