Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

șapte pietre

1 min lectură·
Mediu
existență
din scorbura sa
mă cheamă păianjenul
întind mâinile
intru
umbra
mi-e zvârlită afară


ego
atârnată de clipă
mă fluier
îmi răspund
când dintr-o mierlă
când dintr-o bufniță


alteritate
inimii mele
îi cresc degete
caută oameni
se aruncă în ei
ca într-o suliță


cunoaștere
am vrut să știu
și-am înlemnit
de frică
acum pot ciopli fără grabă
o cruce


lumină
s-a lăsat frigul
aprinde-mă candelă
și dă mai încet
zăpezile astea


simptom
de la o vreme
sângerez litere

unde mi-e pământul din carne?


așteptare
moartea
se îmbracă încet
cu mâinile mele

mai e un nasture
de încheiat




074.507
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

Adriana Lisandru. “șapte pietre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adriana-lisandru-0026649/poezie/13953971/sapte-pietre

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
una mai frumoasă decât cealaltă, aceste 7 ale lui septembrie. remarc ordinea și titlurile!

mi-a plăcut.

Ottilia
0
@marius-iulian-zincaMZMarius Iulian Zinca
in \"existenta\" nici umbra nu ne e primita, se vrea sa fim singuri;in \"ego\" pare ca am invatat si noi sa fim singuri-raspunsul dintr-o bufnita desi chemam tot si toate prin mierla;in \"alteritate\" parca nevoia de aproape se simte mai puternic asemeni pamantului ce-si cheama frunzele toamna;in \"cunoastere\" ajungem sa simtim capatul drumului, ne pregatim \"acum pot ciopli fără grabă
o cruce\" ;in \"lumina\" ca si cum ne vedem la un capat de drum \"s-a lăsat frigul
aprinde-mă candelă\", dar vrem sa mai fie drum... sa mai avem parte de \"zapezi mai incet\"; in \"simpton\" e vremea in care ne povestim drumul, dar oare avem cui?\"unde mi-e pământul din carne?\"; in \"asteptare\"...poate fi interpretata ca o resemnare; a fost doar o interpretare a celor \"7\" vazuta de mine pentru ca a curs placut auzului urechii mele, chiar daca poate nu asta a fost sensul celor \"7\" minuni ale vietii, Marius Iulian


0
@adriana-lisandru-0026649ALAdriana Lisandru
multumesc, Ottilia. :)
0
@adriana-lisandru-0026649ALAdriana Lisandru
abia acum ti-am vazut comentariul, multumesc pentru stradania de a descifra.
fireste, unele se aprope de intentia mea, altele mai putin...dar important nu e ce am pus eu acolo, conteaza ce ajunge in celalat capat.
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
aceste micropoeme. Imagini plastice, poezie absolută, perfecțiunea exprimării. Iată, toate se întîlnesc aici. E pagina acestei zile. Frumos.
0
@nache-mamier-angelaNANache Mamier Angela
poeme fine ,inventive,scrise sub un cer inspirat
în fiecare am gasit câte o perla de spirit ,o emotie concentrata la maximum,un motiv de reflectie profund
mi-a placut în ansamblu,cu exceptia titlului care nu-mi suna bine ,chiar daca este o \"inovatie\" care place autorului
0
@adriana-lisandru-0026649ALAdriana Lisandru
prost ales, stiu, doamna Mamier, dar atunci cand am terminat cele sapte, era tarziu, nu mai aveam nici rabdare...si nici tigari. :)
sper ca grupajul isi va gasi, totusi, un titlu potrivit.
daca cineva are sugestii, vor fi binevenite. :)

LIM, multumesc pentru aprecieiri; asa generoase cum sunt, aproape ca umbresc ce am scris...:)
0