Adriana Giurcă

a urcat prea mult aproape a ajuns în vîrful singurătății de unde abia mai poate privi o ființă în ochi înainte timpul curge zgîrcit încă un strat peste rugina gesturilor încearcă uneori să-și

mireasmă de brad îngenunchind în zare ca un praf de vis urme de roșu în gradini suspendate asfințind tandru aripi aducând aproape de liniște trupul obosit..

tot așa mă trezesc gura desfigurată de cuvinte timpanul sudat de vocea lucidă care mă antrenează pentru un sărut cu moartea pe buze atunci înțeleg e infertil travaliul din creier voi

du-te toamnă nu-ți lega frunzele de viața mea astăzi să nu-mi coși cu struguri sacul rupt de-atâția muguri du-te bea în altă parte timpul clipelor deșarte nu umbla prin mine

au crăpat străine ceasurile-n gară ne împing secunde în direcții reci înnoptează-n mine fumul de țigară parcă îți ascunde drumul să nu pleci șchioapătă prin mine clipe deflorate timpul se

să nu pleci din tine să rămână cerul fără un înger și fără o stea ține-mă de mână c-o să vină gerul aducând cu sine iarna cea mai grea scapă-mă de mine ca de-un mare rău când mă tem

sărutul tău un abur în palmă nu mai poate netezi nu toamna asta n-o mai scoți din mâinile mele sub scoarța degetelor țin prizoniere insomniile frunzelor dar în aer e pace am

e una din zilele acelea când încerci să-ți vorbești plouă destul de tare să nu îl auzi pe celălalt ar putea fi și ziua când lași un soare străin să-ți mănânce din palmă o parte din destin

e o lume în tine care-mi spune ceva e o lume în mine ce te trece prin vreme să se-ntâmple ieri timpul ar mai ști cineva c-a trăit în noi Mâine și Acum e devreme

ei încearcă mereu să înțeleagă de ce ne aflăm la capătul firului de ce suntem întotdeauna acolo unul față de celălalt prietene ei ne descos rănile ieșim pe rînd din ele verdele meu e

de la tine nu vreau să mă pui, prințesă, dragă vreau să mă botezi doar Ea să mă știu cumva întreagă în dezordinea din suflet nu vreau să mai schimb ceva vreau cu ochii-nchiși să out și să

un timp voi plagia sărutul îndrăgostiților toate cele o mie și una de nopți într-o zi cu tine apoi îți voi plagia teiubescul până când voi afla că îi sunt de fapt autor

imagine Flori Clapa(P.S.multumesc) ... parcă fără scăpare în pânza aceasta pe care o țese un păianjen în sufletul meu el iese când faci singurul lucru care nu-ți este permis visezi la non-stopul din

suntem plini de alții care rod în toate direcțiile gesturile cu care ți-aș fi făcut loc gesturile cu care n-ai fi ezitat să mă gâdili pe creier în timp ce îmi arăți o dimineață în care soarele

până atunci niciun ocean nu a îngenuncheat sub ochii ei n-avea de unde să știe că nu poți fi imun în permanență că valurile până la urmă sparg pleoape care până atunci nu s-au

se pregătește în mine ceva și toate santinelele o iau la goană o ghilotină pentru liniște se înalță * aud un zvon despre inima mea și mi-e teamă că o să închid ochii și iar voi

frumoasa apă soi rar de neliniște dezarmând piatra

ochiul ei verde deschis în luna aprilie ca după un somn în care am visat enorm la zăpadă ochiul ei în care îmi văd pielea anihilată ca și cînd ar fi tușit iarna și ființa mea ar fi

poarta comuna iesim din noi insine in acelasi timp

trandafir etern captiv visandu-si zborul prins intre gratii

Când doar în tine totul se învârte și toate stau pe loc fără suflare când toate lumile îți par mărunte și le aprinzi lumini la întâmplare mai ai de mângâiat cu dor o frunte cu mâna care ai