Ave Maria Vergine

Siamo cosi/ giocatoli di Dio/il tempo di un pensiero/abbagliato eterno prima dell’addio. E costruiamo sogni/ rassegnati a cadere. Superstiti d’inverno in un prato/ libellule di carta nella pioggia. ( sîntem jucăriile lui Dumnezeu/ un gînd fugar orbit pentru veșnicie înainte de adio/ Si construim visuri/ conștienți că se vor risipi/ supravietuițorii iernii într-o cîmpie, libelule de hîrtie în ploaie). Acestea sînt versurile care mi-au năvălit în minte după ce te-am citit. Poezia îmi pare rezultatul unei memorii îndepărtate, poate căldura din august în care nu poți nici măcar să-ți controlezi senzațiile fără ca cineva să intervină. Evident e un simplu exemplu. Acea memorie îndepărtată în care” atît te iubesc încît,
dacă aș fi cel care strînge lumînările stinse și piaptănă cîinii
în casele tale confort nedefinit, aș fi un mare artist. Stii ce-ti spun? Suntem frunze toamna în derivă, păsări seduse de cîntecul migrației “acolo unde nimeni nu plînge după altcineva
și lacrimă nu există decît ca ecou
al unui fenomen meteo exotic dintr-o țară străină”. Si dacă am putea transforma fiecare despărțire într-un zîmbet, orice dușmănie într-o îmbrățișare, fiecare lacrimă în apă pentru însetați , fiecare cuvînt inutil intr-o pulsație a inimii , numai atunci grădinile cu flori ar deveni un imn închinat Mariei Vergine.