Poezie
Portret
1 min lectură·
Mediu
Frumusețea-ți răpitoare
îți răpește
din frumusețea vieții
sedusă de puterea de seducție
ce încet încet
încetează să mai fie o joacă de copil
te lași subjugată
de puterea banului
venit din iluzia unui cer mereu senin
mereu la îndemână
într-o lume în care
un pictorial face cât o mie de cuvinte
îngroși și tu rândurile absolvenților școlii vieții
o școală din care tot mai mulți își fac un titlu de glorie
dar pe care puțini o absolvesc
și în care
într-o clipită
adică exact atât cât trăiește un vis
luminile scenei sunt înlocuite
de roșul ce luminează violent
un colț sordid de trotuar
ori un baldachin din cea mai fină catifea
aflate la o mie de kilometri depărtare
de casa și de visele tale
iar ce e mai trist
e că deși am folosit singularul
acest portret nu e al unei persoane singulare.
033317
0
”când încetează puterea banului venit
frumusețea răpește
pare o joacă de copil
te lași subjugată de un clipit cât o mie de cuvinte
într-o lume în care este mereu la îndemână
absolventă la școala vieții
gloria trăiește exact cât
să ajungi la o mie de kilometri depărtare
fără să pleci undeva
luminile scenei înlocuiesc
un baldachin din cea mai fină catifea
casa din visele tale-
trăiește!”