Poezie
Ger năpraznic
1 min lectură·
Mediu
După zile de întunecimi bacoviene
luna mai palidă ca oricând
mă cheamă la fereastră
ca într-unul din jocurile copilăriei
îmi privesc răsuflarea aburind sticla
din coșurile de evacuare fumuri se ridică spre cer
precum respirația muribunzilor pe un câmp de bătălie
îmi ciulesc urechile
poate poate aud pietrele crăpând
sunt doar pașii ultimilor trecători întârziați
muncitorii din schimburile de noapte
grăbindu-se spre stație
cu mișcările unor păpuși dezarticulate
traversează bulevardul
pe care luna l-a împodobit cu mii de pietre prețioase
în depărtări se aud sirenele unei ambulanțe
probabil vreo bunică uitată a înghețat în propria casă
ori vreun vagabond s-a prăbușit în stradă
cât despre mine
uitându-mă a nu știu câta oară
la ceasul care pare cuprins de un rigor mortis cosmic
mă întorc la ale mele
ținându-mă de peniță
ca să nu mă prăbușesc pe podele.
023.512
0
Omul înaintează prin viață împleticit, mecanic și nesigur, cu mișcările unor păpuși dezarticulate, ca și cum ar fi înregistrat într-un program divin.