adrian pop

nu imi place, mare parte din poezie, pentru ca imi pare inconsistenta si tributara unor teme indelung exersate [spre exemplu tema hranirii cu mortile personajului]
in principiu nu am nimic de obiectat daca ideile nu-s chiar noi, dar, in cazul asta, ma intereseaza ce-mi spune autorul in plus, iar daca nu in plus, macar imi doresc sa "aud" o voce distincta nu un cor
aici, oi fi eu opac, nu am "vazut" altceva decit senzatia de adrian berinde, in ultima strofa, care, trebuie sa recunosc, are frumusetea ei

cezara, intentia mea nu era sa-i pozitionez in planuri diferite, antagonice [de poeti si iepuri, zic] din contra, am vrut sa fie cit se poate de clara analogia

liviu, de ce?
ultimul vers inchide cercul si face posibil mirajul
ofera, pe de alta parte, o posibila cheie de interpretare a textului

amandurora, mersi pentru semn

zice ca le-a julit mosu' dar numai pentru a le darui copiilor mai nacajiti?
parca nu-mi place ideea ca aia micii, oricit de sarmani ar fi ei, sa fi pus mina
oricum ar fi, io zic ca-s bine acolo unde-s

acest text
in primul rind, pentru ca se scutura de zgura, precum porcul de toate cele sfinte, devalorizate, daca imi este permisa exprimarea
apoi pentru frumusetea versului "negresit fericirea implica uniforma", despre care nu stii daca-i produsul unei viziuni [inspirat plasata in debutul poeziei] sau o crunta ironie, in raport direct cu restul - dar te lamuresti pe parcurs [in sensul ca nimic nu se schimba]
si nu in cele din urma pentru coerenta mesajului care jongleza cu dexteritate cu doua lumi, doar in aparenta, diametral opuse
evident, martirii nu pot sa fie prea inteligenti
ceva de genu' am vrut sa inteleg eu din poezia asta
faina si inteligent scrisa
si de data asta inteligenta nu lucreaza-n defavoarea poeziei

sa fie vorba de un mos-hot, care fura ghetele in loc sa le umple?
fain textul, coerent si cursiv

pentru dexteritatea ritmului si rimei si pentru curajul de a aborda o tema riscanta, din punctul meu de vedere

cristina, esti foarte generoasa
orgoliul meu iti multumeste
eu iti spun ca de asta imi era [este] frica sa nu plictisesc, citesc in fiecare zi o multime de texte pe care, pur si simplu, nu pot sa le duc la bun sfirsit [si din vina mea, recunosc]
daca textul asta a reusit sa ajunga la final, purtind in spate citiva cititori care nu au cascat, este tot ce pot spera de la aceasta indeletnicire

martian, ca de obicei observatii pertinente
o sa modific acolo, cum fac de obicei, dupa citeva zile, din motive tehnice
este suficient ca se ramine cu nostalgia, oricare ar fi asta
si daca ceva iti pare demn de retinut, daca iti spune ceva, este suficient
incerc sa nu scriu texte care sa spuna prea multe, ma concentrez pe o singura idee [este un demers dificil asta, placerea te deturneaza, te fura, de cele mai multe ori]

multamescu-va

adrian, mersi mult
ma bucura faptul ca iti place poezia asta
am stiut ca-i reusita pentru ca a venit fara sa o chem si a plecat fara sa-mi dau seama
dar, stii cum este, nimic nu are valoare daca nu gaseste ecou in altcineva
sau prea putine


corina, este riscant sa pretinzi ca stii ce-i poezia, sau ce este dumnezeu
oricum, si sper sa nu te bulverseze asta, oricit de amabil si politicos as fi, nu pot sa iau in serios observatiile cuiva care nu are nimic de spus la textele mele, dar are ceva de obiectat dupa un mic schimb de "amabilitati" sub unul dintre textele sale
comentariul in schimb, in virtuatea dreptului la opinie si gust personale, nu poate decit sa ma bucure
la fel si interesul pentru hank
ori mojo
sper sa putem discuta normal si fara resentimente dupa ce uiti de "afrontul" pe care ti l-am adus

ai dreptate cu penultima strofa, asa este
mersi pentru lectura si aprecieri

la adresa ta nu am aruncat nicio afirmatie, vorbeam despre vocea profetica din text
nu-i vina mea daca ai preferat sa crezi ca tu ai fi ala, profetul
am putea, eventual, discuta putin despre instante auctoriale, dar, cu siguranta, iti este familiar subiectul

in ceea ce priveste textul tau [fac, desi nu-i cazul, am exprimat o parere pe care nu-i necesar sa o justific, precizarile care-ti lipsesc pentru a-ti incadra si evalua corespunzator poezia] - in primul rind, este suficient sa-ti fie familiara sau macar cunoscuta poezia lui nietzsche pentru a sesiza o aceeasi tematica, un acelasi discurs liric [original in acele timpuri, vetust si sforaitor azi], un acealai plan ideatic, liniar si monoton, in poeziile tale
spun poezii pentru ca imi amintesc si altele in care abuzezi de instrumente altfel viabile

in ce priveste simbolistica pe care, in mod evident, construiesti - aceasta-i atit incarcata [hai sa numaram impreuna, simbolurile puternice, grele, pe care le arunci in lupta intr-o poezie de 4 strofe; rege, miel lup, piatra, spada, porumbel, clovn] cit si desueta, dar, de aceea am spus intial ca patetismul are rolul sau aici, adecvata acestui gen de discurs --> nu poti fi patetic decit daca exacerbezi [sau obligi cititorul la un astfel de demers] manifestari altfel firesti; din pacate exagerezi; uiti ce ar trebui sa stie orice poet care isi propune sa dezvolte astfel de teme/idei/conceptii --> intre ridicol si sublim nu-i decit un pas

partitura asta-i atit de sententios, emfatic interpretata, incit, uneori, stirneste amuzamentul
atit de evidente si clare-s truismele pe care le vehiculezi incit te intrebi, automat, daca citesti o poezie sau un politician in deriva, care bate cimpii
exemple?
le gasesti singur daca vrei, daca nu, nu-i obligatoriu sa tii cont de parerea mea; oricum ai exersat indelung, pina acum, in ceea ce ma priveste, ironia ieftina, de duzina, atunci cind mi-ai raspuns unui comentariu [dar in punctul asta-s eu cel care cistiga, reactii de genu' sint indicatorul precis al faptului ca observatiile mele-s pertinente; basca distractia]

in concluzie, genul asta de abordare este la fel de potrivit secolului XXI precum ar fi bukovski in secolul care a scris cintarea cintarilor [si nu intimplator fac aceasta referire; si trebuie mentionat ca ea are o coerenta de invidiat, absenta in textul de fata]

obosita a unui profet retrogradat
un discurs pseudoliric dar din pacate si o filosofie de duzina, infipta-n concepte (conceptualizari) plate
in acest context patetismul este perfect justificat, ar fi trebuit sa valideze acest exercitiu drept unul artistic
din pacate nu
chiar daca exista citeva enclave de poezie aici, ele se pierd intr-un ocean de pepsi
[pepsi in tibet]
habar n-ai dominus

asteptam sa fie mai mult decit o aglomerare de instantanee, dar cred ca exact asta-i schema, lipsa unei "concluzii" - si aceasta-i povestea sau macar ceva-ul de spus
cum spune tragatoru', merita bagat in seama textul, si, din punctul meu de vedere, merita asta pentru ca sintetizeaza o sonora si puternica, de neglijat, voce comuna
cred ca fiecare generatie are ceva de spus, ceva valid si dincolo de superficialitatea aparenta exista, fie doar si atit si este suficient, o vulnerabilitatea constienta de ea insasi, premisa a evolutiei si (sau) profunzimii spre care, inevitabil, tinde
iar autorul a reusit, surprinzator de bine, sa ajunga exact la esenta
cam asa vad eu viitorul poeziei "...peste retele de computere arse, dupa aia, o sa ninga cu flori de cires, habar n-am" - doza de indiferenta si duiosie o acestor timpuri
text de reco

stapin - slav, in care nu conteaza cine-i stapinul si cine-i sclavul, pentru ca sint, simultan, amandoi si in acelasi timp, atit unul cit si celalalt
o simultana transcriere a ironiei si dezolarii
si nu in ultimul rind, o inteligenta plastografiere a realitatii brutale si insuficiente

ca nu contest perceptia asupra romanului astfel analizat - eu i-as spune mai curind "fușerit", pentru ca, fara nicio urma de malitiozitate, cam asta-i senzatia pe care am avut-o citind articolul, ca a fost scris din scurt fara vreo pretentie - dar imi permit citeva opinii

in primul paragraf afirmi ca cititorul "nu mai are timp să desfacă simboluri, să mai accepte teatralitatea și să caute adevărul în spatele fiecărei măști" iar cind te referi la secventa din biserica, consideri potrivit sa-l suspectezi pe saramago, sa o spunem pe sleau, nu pe ocolite, in definitiv avem voie sa afirmam ce dorim despre oricine, de prostie, pentru ca, mentionata secventa, nu se ridica la nivelul intelectual al cititorului
eu cred ca avem aici o mica contradictie; cititorul ala al tau, cel care nu este obisnuit sa faca cel mai mic efort pentru a decripta un simbol banal - sa nu mai vorbim de procesul relativ complicat al ansamblarii unor planuri functie de exact aceeasi permutare [si depalsare in spatiu timp] simbolica a mitului - sa caute "adevarul in spatele fiecarei masti" [accept formualarea desi imi pare nefericita si departe de ideea scriiturii in cauza, numai adevarul nu intereseaza aici], ei bine, cititorul ala al tau obisnuit sa preia de-a gata orice i se prezinta, frumos ambalat, numai de inteligenta nu poate fi banuit

nu pot sa iau in serios o critica, chiar daca speram sa fie una pertinenta aici, care admite ca tehnica lui saramago este acceptabila, postmoderna (oare?) isi propune sa amendeze ideatica si drept argumenteaza astfel : "[...]este un postmodern întru totul, combină tehnici și procedee deja existente fără să se străduiască să aducă măcar o schemă, o formulă a acelorași ingrediente, dar măcar originală așa, nouă, și ideile sunt tot de împrumut"
daca nu ma insel faptul ca "se combina tehnici si procedee existente, fara sa se straduiasca [greu de acceptat ca astfel de formulari "se combina...fara sa se straduiasca" pot fi intilnite intr-un articol care trateaza o astfel de tema]sa aduca macar o schema, o formula a acelorasi ingrediente" este o penalizare cit se poate de evidenta a tehnicii, nu a ideii
da, ai spus ca ideile sunt tot [cine mai este] de imprumut; insuficient pentru a sustine ideea [as amenda-o bucuros dar, din pacate, nu am ce, ea lipseste]

"Rareori sunt cugetări care te mai pot opri, deși ai impresia că deja le știai"
alta eroare de logica, ai pornit de la premisa ca cititorul nu este preocupat de profunzime, analize, interpretari, caz in care nu-l poti acuza pe saramago ca serveste, aceluiasi cititor, o banala incursiune in banalitatea timpurilor imemoriale [evident cartea este mult mai mult decit atit]


am senzatia ca ai surprins foarte bine impactul cu saragamo aici - "Oamenii toți orbesc nuseștiedece", caz in care este periculos, zic eu, sa te pronunti asupra lucrurilor pe care, recunosti fara sa te oblige nimeni, nu le intelegi; am senzatia ca asta - "de la Celine n-am mai dat peste atâta scârnăvie" denota faptul ca ori ai citit superficial romanul, ori iti place sa te joci cu anumite cuvinte, carora, pare-se, nu le intelegi sensul - exista citeva scene mai dure, "scribavnice" cum le-ai spune tu, in prima jumatate a romanului, cea in care socul are un rol bine definit, dar nici intr-un caz nu poti afirma ca intreaga carte merita acest atribut

"Jose Saramago nu creează personaje" - as putea sa te contrazic si aici, desi am citit romanul acum vreo trei ani, si acum vreo patru "intermitentele mortii" si "anul mortii lui ricardo reis" este suficient sa mi se aminteasca despre aceste scrieri pentru a putea defini si incadra citeva personaje cit se poate de bine conturate, individualitati puternice

alta eroare grava - "servesc doar scopului eseistului în ambele romane -eseu" - chiar daca acesta este titlul romanelor, acestea nu sint "romane- eseu"; sub nicio forma

"În fine, scriitori dragi, parabolele sunt pentru vremurile totalitare, nu vă chinuiți lectorul"

cred ca ti-a scapat si analogia evidenta cu lagarul, oricare ar fi el si orice nume ar avea, deci cu totalitarismul [evident postulatul "parabolele sint pentru vremuri totalitare" este o gratuitate pe care nu simt nici macar nevoia sa o discut] si in acest context parabola a fost cea mai inspirata alegere a autorului

in rezumat, parerea mea este ca ai scris un articol despre un text care te depaseste complet, iar acest lucru este cit se poate de evident
as putea sa te parafrazez spunind "dragi critici nu va chinuiti cititorii cu astfel de talmes-balmesuri, incoerente, emfatice si fara substanta" dar nu vreau sa fiu acuzat de cine stie ce
inchei exprimindu-mi deceptia ca un astfel de roman, poate fi tratat cu atita lipsa de respect si superficialitate
mi-as fi dorit sa-l desfiintezi inteligent si cu argumente pe saramago nu sa-l "mistocaresti" ca la piata

dancusule, chiar daca suna ciudat partea cu nobila substanta care s-a epuizat, bafta
se-ntimpla sa vezi mai rar un astfel de "manifest" - toti scriu, orice, doar sa scrie
felicitarile mele

ca versul "incriminat" de florian este intr-adevar din alt registru, se simte stridenta lui acolo, poezia nu este deloc rea, nici intr-un caz nu-i de atelier
trebuie, bineinteles, sa trecem peste facilitatea unor rime, pentru a ajunge la esenta si la acuratetea mesajului - curajul de aborda o tema dificila, riscanta, merita sa fie remarcat, cum merita si ritmul, melodicitatea
nu in ultimul rind - pare din acelasi registru cu "puppets" a lui cohen
aceeasi naivitate aparenta a discursului, aceeasi vibratie a locului comun permutat in perspectiva personala
placut

multam pentru semn

punctul meu de vedere ultimul vers nu se potriveste
ai reusit sa creezi o lume-atmosfera exclusiv din elemente inteligibile, accesibile - si asta-i meritul poeziei, credibilitatea si unda de duiosie care razbate din text, pentru ca la sfirsit sa trintesti o metafora cvasi-uzata, pseudo-sugestiva
evident, se poate ca gestul sa fie unul deliberat
oricum, imi place poezia cum imi place si aerul de prospetime pe care simt, dincolo de emotie

imi place aceasta poezie, frumoasa in simplitatea ei, care se apropie de drama atit cit este permis, fara a o trivializa
ti-a reusit foarte bine opozitia unei lumi cu ea insasi, dar la momente diferite
tramvaiul de matache asta pare ca spune, totul este cum a fost
dar de senzația ca nimic nu mai este la fel, nu poți să scapi

rind, un amendament de ordin "estetic" (daca tot ai definit astfel ideea de la care porneste trier), - cu mare greutate catastrofa, extinctia, sfirsitul lumii, sint susceptibile de a fi astfel incadrate; daca totusi ne aflam in fata unui caz de "estetica a uritului" sau, de ce nu, in fata unuia de "estetica a sfirsitului", trebuie sa-l definesti/incadrezi mai exact, nu-i suficient sa spui ca trier alege o idee estetica pentru demersul sau artistic si apoi sa afirmi ca ideea in cauza este "ca pamintul este inghitit de o alta planeta"
mai ales ca la final incadrezi chiar ideea estetica a filmului (prezentata drept punct forte initial) sub nivelul celei din antichrist
ce ar trebui sa inteleg din asta?

daca faci o cronica unui film, (chiar si la nivelul asta) faci si efortul minim de a numi corect protagonistii - este vorba de kirsten dunst, nu de kristen

"constructia aminteste de "ultimul rege al scotiei" - constructia filmului presupun
in cazul asta nu crezi ca trebuia sa argumentezi?
pentru cei care au vazut ambele filme si ar putea sa considere "melancholia" drept un film construit pe efect iar "ultimul rege..." pe actiune si performanta actoriceasca, si-n general diferite din toate punctele de vedere

textul este neglijent, greu de urmarit, abunda in formulari scolaresti si erori de sintaxa, frazarea este aberanta de suficient de multe ori incit sa-mi taie orice chef de lectura, folosirea anumitor cuvinte denota saracia limbajului dar si emfaza