adrian pop

am citit, din cite ai scris, din cite nu ai scris inca si vei scrie, ce conteaza?
evident ca generalizarile/aprecierile astea nu au nicio noima
evident ca exprimarea mea era una entuziasta nu una exacta, dar, mai ales, subiectiva sau, daca permiti, una de stare

depinde cum le adresezi mentionatul apelativ - nu stiu care cioban ar simti savoarea simplitatii fruste din salutul "salut ba ciobanule"
poate fi de mare efect si buna rinduiala ceva de genu' - "nu va suparati domnule profesionist al oieritului, statutul dumneavoastra de cioban este atit necesar/pragmatic, pentru ca ne da noua, prin intermediul oitelor, fireste, brinza, lapte, oo, cit si estetic pentru ca reflecta frumusetea, inalterabila, a naturii"

cu placere, este cea mai faina poezie pe care ai scris-o

poetizarii - puteam sa spun, la fel de emfatic, reflexul frumusetii, dar inca tot n-am chef de explicatii
de ce cred eu ca-i una dintre cele mai bune poezii pe care le-ai scris:
- pentru ca reuseste o relaure-a simbolisticii, dintr-un unghi, atit dificil cit si diferit; cu accent pe-ncremenirea mentionatelor simboluri
- pentru o cursivitate interioara, una care n-are nimic de-a face cu cea stilistica; un fel de fir de apa subteran care nu are nici un obstacol pina la iesirea din pestera [lumina];
- pentru simplitatea exprimarii atunci cind cea care trebuie sa fie vizibila, este delicatetea

corecta dezacordul din prima propozitie, dom'le
ori sa ni se explice daca poeticitatea este totuna cu literaritatea iar virgula-i pusa-n loc de "adica" - si daca asta-i ideea, nu ar trebui sustinuta?

daca mai ramine timp, as vrea sa stiu si ce-i aia "conditia de posiblitate"? - este posibilitatea o conditie sau conditia-i posibila doar in anumite circustante

altfel, remarc: i) cu bucurie, ca naturaletea exprimarii [chiar si in acest arid domeniu al criticii] poate fi conservata s ii) cu tristete, ca umbra inspaimintatoare a jargonului specific, inaccesibil si pretios, tinde sa acopere cam tot - volanele astea nu ne place, adica mie, ce putin, eu, cel "reactualizat in intentie"

0012415 este o marca, asa cred ca-i spune, le avem toti pe site, un numar de inregistrare presupun
apartinea elenei munteanu

"pe tot corpul...din crestet pina la sex" - ori sintem exacti, ori nu mai sintem, nu?
si nu stiu de ce-mi pare strident sex aici, este fix problema mea, evident

citeva-nvirteli de condei foarte bune, foarte sugestive
o trimitere-completare [daca mi se permite aroganta] la "visul unei..." si-un cap de magar plutind delicat, nu stiu cum ai reusit asta, dar ai reusit,peste intreg peisajul
stiu ca ai vorbit despre altceva, pina spre sfirsitul poeziei, dar atit de puternica a fost sugestia, incit am citit-o, intreaga, sub influenta ei
un tablou creat de toate elementele, mai ales cele exterioare, cele care ar fi trebuit sa duca spre altceva

iti raspund aici la amandoua
sper sa fie, daca nu evidenta, macar sesizabila doza de autoironie din cele doua texte
mersi pentru aprecieri, ma bucur ca le-ai remarcat

suficient incit sa-mi permit o parere
scuza-ma, nu cred ca "au șansa să rămână dincolo de timp" reflecta o realitate fie ea si probabila, intr-un viitor indepartat
si nici "o incurajare" nu cred ca reprezinta

sincer, nu as fi comentat daca nu ar fi fost asta - admite ca-i, cel putin, deplasat
iar daca am intervenit aici la vreo saptamina dupa ce am citit articolul, inseamna ca mi-am rezervat putin timp sa "ma documentez"
in rest, cele bune, faci un efort considerabil sa scrii aceste articole, iti respect munca, dar imi respect si dreptul la opinie
pe care-l exercit cum consider eu potrivit

un autor "de atelier" pe acest site ajunge sa fie recomandat, gratie unei recenzii de duzina, se circumscrie perfect paradoxului lumii in care traim; perfecta ironie care mistifica, in chip nefericit, ceea ce arta, in general, ar trebui sa promoveze, ne arata, inca o data, ca reflexul literar nu este, neaparat, unul sanatos - implozia, iata ce ne vesteste, cu emfaza, poezia lui GVM propagata, unidirectional, de recenzorul pasa
un intreg arsenal desuet-romantic, este pus la bataie de autor, in speranta ca ideea va ajunge cuvint, cuvintul expresie, expresia istorie - rezultatul este un subred edificiu melancolico-defensiv, de-o trista inutilitate, retractil si, paradoxal, gregar; nimic nu poarta amprenta personala a autorului, totul este rezultatul unei incidentale predispozitii spre flecareala
astfel, sugestia din finalul acestei cronici, este atit ridicola cit si amuzanta
sa crezi ca poezia acestui autor rezista timpului-devorator, nu este altceva decit o dovada de ratacire estetica

nu pot sa iubeasca :)

da, aici, da
pentru ca peste genul mentionat ultima data se suprapune si vocea autorului
si nu doar ca se suprapune, iese in evidenta
si pentru ca nu mai imi pare ostentiva intentia de-a spune ceva cu orice pret
ceva "inteligent" zic
EU se dezvaluie firesc si asta-i bine

m-as fi gindit sa reprosez ceva acestei poezii, cu siguranta, n-ar fi fost faptul ca-i dulceaga sau cliseistica - este evident ca, cel putin, la nivel stilistic, putem vorbi despre o incercare de-a inova, despre tendinta [destul usor de sesizat germenii si-n alte scrieri anterioare, la vasile] de a se elibera de sub tirania cuvintului [aici am fost eu, deliberat, absolut plat, pentru a sublinia diferenta
in ce masura s-a reusit nu stiu, tocmai pentru ca nu exista prea multe repere, un foarta, acolo, dar aici experimentul este mult temperat

si daca tot am intervenit aici, imi propusesem sa nu, pentru ca m-as fi repetat, as fi spus, probabil, ce i-am spus lui MV la ultimu', inca doua aspecte
poezia imi suna ca un text in alta limba - un text melodios, straniu, de-o frumusete la care nu am acces [asta-i, dupa cum am spus, meritul, as spune exclusiv, limbajului]
si, doi, in ce ma priveste sint destul de reticent la astfel de inovatii, consider ca nu au cum persiste-n timp [is prea multe motivele pentru care cred asta si prea lunga ar fi discutia]
din cite stiu, un fel de supliment argumentativ, a inventat o limba proprie, total inedita, insusi joyce
si cu ea a ramas, dar singur
noi nu prea avem ce cauta acolo

ca are dreptate LIM
parca-i un banc sec
eu n-as pastra nici macar ideea

in istorie
desigur, in urma unei iesiri, daca ar fi sa numim t0 exit nu exodus
ce nu intelege domnu' radu, cred, am inteles eu si, imi permit, cu obraznicie dar delicat, sa explic
in poezie este vorba despre doua ipostaze - ipostaza unu' in care personajul este internat la ospiciu si are citeva viziuni pe care nu le pot intelege decit avizatii, sau, ipostaza doi, in care personajul este pe punctul de-a se naste din nou, in urma unui proces traumatizant dar necesar

eu mizez, totusi, pe-o alta varianta secreta
aceasta mi-a fost dezvaluita de copiii atirnati cu capul in jos
daca acestia ar fi fost atirnati cu capul in sus, s-ar fi ales prafu'
si de ipostaze si de poezie

din viata lui ioan luca caragiale au fost una - cel putin asta reiese din acest "eseu"
mateiu, care era purtator de caiet, incerca sa isi clarifice statutul de intelectual - pare-mi-se nu l-a clarificat niciodata
macbeth, de fapt macbet, daca e sa urmez transcrierea fonetica specifica "eseului" este obiectul [si subiectul, ciudata postura] unei jenante compuneri in care-i ucide pe toti - scapa, din fericire, citeva dintre personajele conasului, multumite sa constate ca maestrul este la fel de viu ca-n ultima zi a vietii sale
asta-n pofida autorului care l-a ucis inca o data
si iar
din nou
agein

curat "moartea lui ivan ilici"
ah, este un eseu
pardon

fi curios cum arata gheata exasperata
pentru ca, tinind cont de maniera in care-i scrisa poezia, este firesc sa lamuresc asta
ma va ajuta, nu neparat in aceasta ordine, sa imi dau seama: i) daca sirena-i instrumentul pe care, zice-se, l-a folosit si un personaj numit roaita, sau imaginara fiinta a marilor [daca-i ultima dintre cele doua enuntate, iti pot sugera "cartea fiintelor imaginare" o, asa cum se spune si-n titlu, carte, scrisa la doua maine, profi amandoua] ii) daca apocalipsele si-au coborit atit de mult standardele incit actioneaza in echipa si accepta sa se ocupe de sughituri, oftaturi si manele si iii) daca sintem condamnati la sa adoptam confuzia, sa-i punem bebtica si sa o hranim pina creste si ne scoate ochii - metaforic vorbind

n-am citit de mult o aiureala cu mai multe pretentii
mai rea decit poezia artificioasa este doar poezia filosoafa
contradictii, paradoxuri, exagerari neinspirate, categorii estetice aruncate la plesneala pe unde se nimereste, cuvinte asociate fara responsabilitate si multa, multa emfaza
parca insusi profetul ar vorbi de undeva din vazduh - din pacate tinuta-i cea a bufonului

suna "in iresponsabilitatea-ne"?
dar "in imprejurari propria mano ucise"?
"copaci ucisi in ciorchine"?
"suntem uitati ca si definitiv"?

si preferata mea :"il impart pe a fi in doua: in zile si nopti...si-n vise"

nimic despre restul poticnirilor, despre banalitate elementelor sau fortarea ritmului, rimei
sint amanunte cind mutilezi in felul asta limba romana

eu ma refeream la textu' din linc
de aia am zis de brus, parca el juca-n intrarea dragonului

i) ca-i greu de dus un astfel de text, atit ca scriitor cit si ca cititor - ce remarc din aceasta perspectiva este ca nu dai deloc senzatia ca ar fi fost un travaliu deosebit pentru tine [iar daca a fost, tot nu conteaza, nu ma intereseaza deloc ce-i in spatele unui act creator, cit timp acesta-i unul de impact; iar eu ca cititor pot alege daca termin sau nu un text

ii) imi pare evidenta si explicita incursiunea in amintire [in autobiografie, pina la urma] dar, si asta imi place la fel de mult, nu pot sa spun cu certitudine care-i realitatea si unde incepe fantezia
oricit ne-am invirti in jurul cozii, pina la urma, intr-un fel sau altul, ne plasam in centrul unui univers al creatiei - nu vad pentru ce n-ai scrie despre-un radu sau despre-o raluca, si-ai scrie despre nemumire, iubire, transhumanta sau roboti - important este cit de mult radu sau victor isi depasesc conditia de simpli interlocutori ai poetului si se apropie de aceea de interlocutori ai cititorului [sa nu uitam ca don quijote,inspirat dintr-un personaj real si acesta, poate sa fie, asa cum spunea un mare poet, "cel mai bun prieten al nostru" ] si asta iti reuseste destul de bine
dupa cum, pastrind aceeasi referinta "un scriitor incepe prin a desena castele pe nisip si sfirseste prin a trasa conturul propriului chip" - citate din memorie, nu am posibilitatea sa verific acum [cer scuze si pentru excesul de citate]

trimiterea aceea la miorita nu-mi place nici mie, este incredibil cit de prost poate sa sune - dincolo de creditul pe care-l acord unei intentii onorabile - aceea a credibilitatii
ai scris de doua ori pat, la inceput
ai uitat un "iti" la "raluca ....sa scriu tocmai"

bun, dincolo de toate acestea, poezia pare o exorcizare [da, stiu, is plat in exprimare, toti se exorcizeaza, care pe unde apuca]; una anuntata
si una foarte bine sustinuta stilistic
pare si chiar este, in masura-n care-i elogiu [discret] al prieteniei [chestia aia despre care se spune ca-i superioara iubirii]

nu as incepe o poezie cu o-ntrebare tip chestionar urmata de-un raspuns categoric, inchis
iar daca aceasta prima strofa este de-o pretiozitate care-o face in acelasi timp caraghioasa si confuza, intelegi exact de ce nu-mi place deloc prima strofa
ce poate sa insemne "violet instrumental"?
dar "cerc haotic"?

dupa aceasta prima strofa, poezia se redreseaza - spectaculos, as spune, daca m-as referi la coerenta ideii
dar, din pacate, mi-ai oferit raspunsul deja, citesc restul poeziei cum ar citi un ateu psalmii - un ateu nimerit intr-o manastire si obligat de circumstante sa faca asta

nu as risca sa spun ca asta-i o poezie proasta - mai ales daca tin cont de s4, o strofa foarte inspirata, sugestiva, o strofa cit toata poezia - dar poate nu ar fi rau sa mai treci pe aici

este, in mod evident, unul dintre textele despre care nu as putea sa spun ca-mi plac - dar stiu ca sint bune pentru ca indeplinesc toate "elementele constitutive ale poeziei" - spun ceva, o fac intr-o nota personala, inedita si reusesc sa reinventeze ceva
de ce spun, totusi, ca nu-mi place - nu cred ca o poezie trebuie sa aglomereze atit de multe simboluri, trimiteri - aici placerea lecturii mi-a fost alterata de un travaliu intelectual pe care nu-l doresc, intotdeauna, in poezie
cabotinul din mine isi recunoaste si accepta o apetenta pentru, hai sa-i spun, in ultima instanta, "intelectual" si aceasta-i dublata de consideratia pentru cei care reusesc sa umple [eventual] citeva goluri
dar, de multe ori cind citesc poezie, mizez pe talentul autorului care imi transmite ceva dindu-mi senzatia ca nu am facut nici un efort
pentru ca, spun cu rusine asta, sint un puturos
dar unul care nu s-ar priva de nimic