Poezie
Poet 00 124 15
3 min lectură·
Mediu
aud că a murit o femeie
nu o cunoșteam mi-a spus Dadu aseară pe mess
și aici urmează un uriaș bla bla – ce a fost aseară cu Dadu
și m-am culcat pe la unșpe jumate și m-am trezit ca de obicei
și exact în locul ăsta spun că n-am ce să spun
și n-am ce să fac ar fi mișto să pot ceva
și Dadu să treacă de nivelul 4 mario forever buziol games
împreună cu fi-su azi după masă sau diseară sau cînd are chef
dar să treacă
pentru că asta-i ziua fără poezie am zis că merg
la lucru mă pun la birou și-mi bag picioarele
în toți poeții în toate poeziile fix în ordinea asta
mă apuc de interfețe utilizator și cînd ajung acasă-i
vineri după amiază
dar aud că a murit o femeie
cînd m-am uitat în oglindă
am zis că din oglindă mă privește moartea
hai să pun și aici clișeul ăsta să vedem cum sună
din oglindă pe femeie o privește moartea
mi-am făcut ceaiul și l-am băut am așteptat puțin în stație
sînt o persoană încadrată în cîmpul muncii și-n
autobuz eram destul de vii eu și alte persoane
încadrate în cîmpul muncii sau destul de morți depinde
cum vrei să o iei
la prima a urcat tipa fără blugi purta în fiecare zi
altă pereche de pantaloni de bumbac mulați
altă pereche altă culoare azi erau verzi și n-am mai rîs
și am știut că port cu mine textu ăsta încă de cînd
m-am privit în oglindă dimineața
și moartea mă privea și ea
îl purtam în mine cînd așteptam autobuzul
cînd mă uitam pe geam și dacă tot nu am ce face
și dacă tot îl port cu mine am zis să fac o excepție
am dat ordin să existe iar autobuzul albastru să învie copiii
și Iepurilă care se visează Jabberwocky
eram iar șoferul pluteam iar prin oraș și aveam tot timpul în minte poezia asta
și tot scriam la ea și o luam de la început și
nu voiam să urmeze ceva pentru că ar fi urmat sfîrșitul și sfîrșitul ar fi fost moartea
a mai fost că aveam în palmă o mică stea
sau o bucată de jar ceva cald și stălucitor în orice caz
ceva care luminează dar nu foarte tare cît să o vezi
punct luminos în noapte am dat drumul bucății de jar
a trecut peste orașul ăsta și peste orașul celălalat
peste toate orașele pînă cînd a ajuns în orașul ei
atunci s-a luminat abia se mai vedea steluța
trebuia să te uiți foarte atent să vezi că se întoarce
am parcat autobuzul i-am spus lui Iepurilă să fie cuminte
și m-am așezat la birou
eu sînt mic și sînt rău Doamne
cea mai mare parte a timpului mă urăști de aceea
mi-ai dat bubele pot să pricep asta
dar ea poate o să ajungă-n raiul tău
oricum trebuie să o înregistrezi trebuie să o pui undeva
pune-o Doamne în locul ăla lîngă ceilalți
Poet 00 124 15
032.412
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- adrian pop
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 505
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 55
- Actualizat
Cum sa citezi
adrian pop. “Poet 00 124 15.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-pop-0024565/poezie/14001241/poet-00-124-15Comentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
0012415 este o marca, asa cred ca-i spune, le avem toti pe site, un numar de inregistrare presupun
apartinea elenei munteanu
0
n-am știut, deci acum e invers: codul respectiv e singurul care are o semnificație autentică.
cu atât mai puțin pricep de ce nu ai exprimat "prin tine însuți" ce simți și ce gândești vizavi de respectiva împrejurare; așa cum am spus, mai ales să inserezi lucruri care chiar nu au nici o legătură cu evenimentul respectiv.
mă rog, e modul tău de a recaționa. paradoxal.
0

sau "cituri".
mă bag eu (că văd că nimeni); cred că textul ăsta negru e cusut cu ață (dentară) albă; un melanj la mai multe capete (și, desigur, mai multe păreri), parțial serios (la limita dintre sinceritate și indiferență față de părerea celorlalți) - parțial neserios (pentru că îți iese un text-frankenstein, lipsit de un "spirit" propriu; în plus, mai mult ca sigur Dadu, din motive de intimiate, așteaptă explicații dacă nu chiar scuze).
recunosc, finalul nu îl înțeleg (mai ales acel 00 124 15; o fi o dată calendaristică, o secvență de lucru..., habar n-am); în rest, parcă e ceva, ceva din "eu sunt slab tu fă-mă tare" grefat pe "când vrea domnul cu săracu', dintr-o bubă-i umple capul".
bine, ar mai fi varianta în care l-ai scris "la oha"; așa, un text-test(are: de reacții, de personalități...).