Cât de frumos erai aseară
Cât de nebuni ne iubeam...și era vară
Erai perfect, eram a ta.
Însa astăzi m-ai bătut cu...
Cuvinte goale, pentru că știu că erau goale
Dar noi ne iubeam și ne-mbătam
Devenim peste secole de lupte,
Găsim victorii întrerupte
Continuăm să luptăm fără scrupule.
Și iată-ne! Crescuți fără să știm
De fiare spintecate ce le ies
Gâlme de păr scorțoase
Din gura lor
Mi-ai dedicat o poezie...
Perfecta, pura ce scurge sufletul tau
Peste al meu si se contopesc.
Mi-ai spus „te iubesc” ca un buchet de flori
Sunt multe flori caci multe cuvinte sunt in a ta
Prin campuri de crini cristaline, intacte
Cad batute buze dulci
Calite de lumina lunii-soare
Crescute pe muntele “Grai”
Si ma tavalesc prin iarba ploii
Si smulg cu dintii fir cu fir,
Si dansez
Tu imi spui ca ma adori
Eu iti fagaduiesc inca o sansa
Sub norii apasati de nori
Sub coastele infernului fara masa
Tu ma priveai apasat
Eu-ti luam greutatea de pe piele
Si ne gaseam amandoi
O muscă, un așternut rătăcit pe scaun,
O zgribulită fereastră, un nu șitu ce.
Perfectă priveliște din pat, după un somn… indecent.
Bătăile ceasului devin enervante,
Îmi aduc aminte că până și
Și mă uit, arunc capul, îndrăznesc
Peste lux, peste mașini și clădiri
Și văd cu un vânt de moarte seacă,
Deșertul părasit de apă.
Și vântul îmi aduce nisipul în ochi
Și mă orbește, vrea să mă
Lasă-mă să plâng după tine
Lasă-mă să-mi mângâi singur umărul gol
Să ard memoriile mute care încă îmi vorbesc de tine
Ai plecat pe urmele uscate ale mării cenușie
Târând după tine trena grea a
Supune-mi că sunt al tău iubit în seara asta
Bate-mă și râzi pe spinarea suferinței mele, carne
Sărută-mi buzele nebune după gura ta topită
Mângâie-mi profilul meu deformat de vise
Te-ai gândit
Îți aduci aminte, când briza mării
Se juca cu pletele tale rebele, răsfirate
Care acopereau cerul străveziu, pustiu
Iar prin minuțioasele fire albe
Penetra lumina și îmi colora chipul
Pată cu
Rutină, plâns, oftat de viață dură
Viața ma părăsit din lipsă de mișcare
Am rămas ca o statuie înghețata de ploaie
Interesez eu pe cineva oare?
Dimineți reci, nopți moarte
Cântece surde,
Am dormit cu tine...
Într-o noapte fără lună, fără stele
Fără mine doar cu tine
Te-am visat pe tine...
Ștearsă, întunecată
Spălată de privirile mele primitive
Părul tău, borangic de fire
Razele străvezii îmi trezesc pleoapele după o noapte
De vise dezbrăcate...
Încă mai simt mângâierile tale pe ființa mea slabă,
Privirea ta încinsă, scrumată pe obrazul meu stâng,
Buzele tale
M-am îndrăgostit de propiu-mi ideal
O simplă idee fără materie
Care mă dezbracă și mă îmbracă în miresme de iubiri
Sunt ca frumosul Narcis îndrăgostit de propiile-mi gânduri
Pedepsit la nebunie
Mâinile îmi înnebunesc dupa mângâieri fără motive
Lacrimi surde cad fără rațiune
Sunete moi și leneșe ies din pianul obosit
Ca niște fluturi care zboara greoi prin aerul vid
Creioanele îmi
Foșnet.
Þâșnet.
Zdrobit.
Cârpit.
Stâlcire.
Foc de aur copt ce îmi mângâi buzele
Floare de lotus ce înflorești pe limba mea
Ești impleticită cu spice de grâu cărunte
Imbătrânite de timp și
AO