Poezie
Renașterea moartă
1 min lectură·
Mediu
O muscă, un așternut rătăcit pe scaun,
O zgribulită fereastră, un nu șitu ce.
Perfectă priveliște din pat, după un somn… indecent.
Bătăile ceasului devin enervante,
Îmi aduc aminte că până și timpul trece.
Întorc capul în dreapta, nimic interesant
Îl readuc la poziția inițială, în sus
Cum doream să-l am tot timpul.
Îl așteptam…nu știam că obișnuiește să întârzie.
Încercam să îmi aduc aminte de clipele plăcute...
Însă nu a durat mult, a trebuit două secunde și jumătate
Și gata, tot bunul din viața mea s-a concentrat, sau nu.
Mă întrebam dacă o să mă doară, însă în principiu nu conta.
Era opt și șapte minute și el încă nu venise.
Dar la opt și opt minute
Acea muscă, acel așternut, acea fereastră și acel nu știu ce.
Au început să deschidă poarta celui atât așteptat.
Eram extrem de impacientat de a da mâna cu el,
De-ai spune: bine ai venit Godot.
Și de a va promite:
Că din pământuri și cenușe
Din morții vii!
Din purgatoriu și din iad
Voi veni peste voi toți
Și cu o suflare sacră
Vă voi lua cu mine!
In Divina Comedie.
001.808
0