Adrian Nicula

Ocean înghețat În ianuarie, pe valuri Tinere femei Cu trupuri goale, Se cufundă-n adâncuri După melci și scoici, Sloiuri de gheață Se sparg la suprafață, Ocean în fiori... Trup fără

Cavaler înarmat, Străbați deșertul fără teamă, În căutarea unui apus de soare...

Descopăr cuvinte kantiene, cuvinte uzurpate, Cuvinte menite să-ți hrănească Disperarea, nesiguranța: Fericirea e un asemenea cuvânt, Care însăși prin simpla lui rostire Declanșează căderea

O ultimă sforțare. Mai era nevoie de o ultimă sforțare. Mihai bătu la ușa profesorului. O femeie tânără, spre mirarea lui Mihai, într-o garderobă impecabilă, îi deschise ușa. -Sunt student la clasa

Frumusețe îmbălsămată, Contrar ziselor din bătrâni Te schimbi cu vremea, cu oamenii În pofida gurilor clevetitoare Exiști sfidătoare, Prinsă pe o pânză, pe muri, veșnică, Constantă

Te zbați, lupți, dar ai pierdut, Lupta contra zeului disprețuitor, Ai fost răpită în veșnică uitare. Frânturi de amintiri, fascicule De lumină îmi străbat visurile: Vrei să te caut în hadesuri

Un trunchi de copac, Rupt de furtună, Tulbură liniștea lacului Zürich, Prin căderea lui deloc spectaculară, Lipsită de grație, Întrerupe tihna, pacea nopții Glaciare, incorutibile, Prin

O codobatură s-a lăsat în apropiere, Pe prundișul imaculat de pe malul Rinului, Unde stau la umbra stâncii unei copile: Lorelei, lenevești în lumina blândă A soarelui și-a nimburilor zeilor

Ar trebui să fiu fericit, Dacă știu, că un copilaș doarme liniștit În leagănul său încropit Din speranțe milenare, are somnul lin Până în zorii dimineții, Când razele soarelui îi sărută

Zbori, zănaticule, deasupra norilor Vezuviului, Cu sufletul smuls din piept, Cu vocea pe veci pierdută-n ecouri, Care nu s-au mai întors... Precum mutele guri de stane de sare din

Mihai o întâlnise pe Ella întâmplător - trecuseră între timp ani. De fapt ea îl zărise din autobuz. Îl recunoscuse după statură, după mers. Mihai mergea pe jos, agale, ca și cum nu ar fia avut nici

Dumnezeu, Creatorul Acuzat de mizantropie? Suntem nedrepți cu noi înșine!

Fâlfâiri de aripi frânte, Frământări mărunte, Înfrigurări cărunte, Înfruntări înfrânte, Înfricoșări înfruntate, Frontispicii inundate, Împotmoliri desțelinate, Blocări dislocate, Spre

Nu e nimic romantic În oraș, la miezul nopții, Afară plouă groaznic, De necaz se-agită corbii. Lumina stă aprinsă Sub acoperișul sobru, Eu scriu cu fruntea-ncinsă Despre ciutele din

S-a lăsat în grădinuță Un mic stol de măcăleandrii, Atât de firavi și de tandrii, Fiecare pe-o crenguță. Ați venit neinvitați, Dar ați fost bineveniți: Grădina mea a fost prea mută și prea

Prin mișcări galante, cu piciorul gol Se trădează în perfecțiune zeița Slăvită de Klimt în aur și culoare: Precum un grifon îți voi veghea la picioare. Degetele încordate ascund tensiunea

chat twf Gauss era din nou la universitate. Primise un mic împrumut de la tatăl său, și cu acest nou avans, cuteză o ultimă încercare. Nu știa însă de unde să înceapă. De la ultimul studiu

Cuprinsă de febră, de speranță, simți că trebuie Să-ți eliberezi sufletul și să pui totul pe Hârtie, fără să reflectezi la cele scrise, Lași sufletul să curgă, pana zgârie hârtia Imaculată, care

Atlantis, ocrotită de secrete, Existai în perfectă armonie Cu ideale necălcate în picioare De civilizații agresive, cotropitoare... Zeii vrăjmași, geloși ți-au ridicat însă