Adrian Munteanu

Hai sa fiu eu primul.
Un limbaj de o violenta cautata ( si controlata). Finalul reprezinta o culme din acest punct de vedere. N-as putea sa spun ca imi displace, dar mai am nevoie de timp pana sa ma obisnuiesc.De aceea cred ca se incadreaza, deocamdata, notiunii de experiment.
A cauta cuvinte insolite este o alta calitate. Atentie insa la transcriere : este vorba, probabil de \" mursecat \" nu \" murescat \" de care, marturisesc ca n-am auzit.
Cred , de asemenea, ca imperfectiunile rimei sunt si ele cautate, in acest context.
Cu o asemenea forma sentimentul nu poate fi decat acela de vigoare a scriiturii.

Un copil care, cu cat va mai creste, cu atat iti va da bucuria de a te intoarce la vremea inocentei depline care este copilaria.

Un spatiu infinit si poetul mereu singur \" in coliba\". La o idee veche de cand poezia, o expresie cu nuante individualizante.

Primavara viguroasa, masculinizata, virila.

Claudiu,

Multumesc pentru aprecieri, pentru comentariul pertinent si eficace. Avem nevoie de asa ceva.
Evident ca totul este perfectibil si daca nu ar fi asa, abia atunci ne-am putea ridica semne de intrebare. Sper ca vei observa - daca vei mai avea aceasta curiozitate si bunavointa - ca drumul meu va fi lung, cu cate un sonet in fiecare zi. Important ar fi sa nu scada calitativ, ba dimpotriva.
In privinta rimei din strofa a doua, e posibil sa ai dreptate, dar, din pacate imi doresc sa respect forma impusa de aceasta specie, iar ea, in cazul sonetelor autentice, modifica alternanta rimelor in strofa a doua fata de prima.
Fiind nou, am intrat si eu abia acum in dreptul textelor tale. Nu sunt dintre acei care lauda daca sunt laudati, dar nu pot sa nu remarc exceptionala infuzie de firesc si ludic, cu un final de un inedit al expresie de-a dreptul dezarmant, ca in \" Ce-ai facut cu viata mea Psyheeeee\". In \"Fortuna labilis\" exista o idee poetica de o asemenea vigoare, incat se poate transforma in precept moral :\" a sta la rand in statie pentru tinerete.\"
In asemenea conditii sunt onorat ca ti-ai gasit timp si pentru mine.
Adim

Florina,
Citind poemul, mi-a venit in minte ideea ca si noi scriem pentru a deveni fotomodele, ale cuvintelor si pentru a nu muri fara sa lasam un semn.
Cand o poezie naste propriile reflectii, e de bine.
Adim

Mae ( ce interesante vocale !),

In legatura cu pozitia mea, din sonetul pe care l-ai citit, si eu ma surprind uneori. Nu e mai putin adevarat ca noi, cei din prima categorie , suntem, din pacate, entitatea dominanta ( si ignorantă).
Mai nou fiind, abia acum citesc si eu dialogurile tale cu lumea copilariei si tare ma simt bine. Intr-unul din sonetele pe care il voi publica in viitor ( din cele 365 pe care le pregatesc ) voi ataca tocmai aceasta problema, a necesitatii de a ne intoarce la copilarie.
Imi plac, de asemenea, desfasurarile pe spatii restranse, cu o fulguratie de idee si farmec.
Sa-ti spun si eu o amintire din propria-mi experienta : Un copil ramane fara tata. Copilul : Taticul meu e bolnav. E si bolnav e si mort...\"
Cu sperante
Adim

Mai intai multumesc pentru aprecierea sonetului. Avem fiecare nevoie de sustinere.
In privinta textului tau, asist la desfasurarea unui veritabil poem in proza. L-ai fi putut numi fara reticenta poezie, in situatia in care barierele de transcriere grafica s-au naruit de mult.
Mi-ai dat starea de renastere, optimismul unei asemenea viziuni si ma intreb cum gasesti resurse de a ignora cotidianul si a vedea numai inflorirea ? Poate tocmai datorita adastarii in vesmantul scriitorului.
Imi plac finalurile consistente, acelea care trebuie sa sustina constructia. Finalul tau este din aceasta categorie : \" nu-mi voi gasi somnul pana nu voi invata sa inramez emotia in lacrima primaverii \".
Un poem feminist si feminin ( as fi stiut asta chiar daca nu vedeam numele). Finalul de care vorbeam cred ca trebuie sa-l ai mereu in fata ochilor. Peste limita de acum va fi prea mult. Emotia va trebui cenzurata.
Adim

Credeai ca treci neobservat ?
Iata-ne si pe varianta electronica. Foarte bine , foarte bucuros de o noua posibilitate.
As fi zambit amar, daca nu mi-ar fi inghetat surasul intr-un ranjet de neputinta. La urma urmei marturisesti spaima inutilitatii oricaror demersuri. O faci in nota ta colocviala, de un firesc remarcabil ( de mare povestitor, nu ? ), cu umor intelectualizat, cu trimiteri si final deschis. E o placere pentru mine si n-am sa scap nici un text, atat cat imi va permite calculatorul de la serviciu.
Pe mine, daca vei avea o clipa de ragaz, ma vei gasi in fiecare zi cu un nou sonet. Poate chiar 365 de zile, daca tot am probat ca ma pot inhama la o asemenea aventura pentru copii. O iau ca pe o provocare.
Asadar pe curand, dragul meu prieten.
Adim

Alt spatiu , aceeasi asteptare \" culpabilizata \". Un poem intre doua sorbituri si un fum de tigara. Ambele propuneri ( tablou si poem ) surprind nuante fin intelectualizate.

Tocmai remarcam o anumita fragmentare a gestului interior ,cand mi-am adus aminte de titlu. Inseamna ca ai transmis ceea ce ai vrut.

Femeia si barbatul. In fond absenta timpului. Concluzie finala.

Speranta in cercul cenusiu.

Frigul iernii.

Ca nou venit, asa cum sunt, iau contact pentru prima data cu textul propus si cu polemicile pe care le-a generat.
Iata un prim punct castigat, acela ca propunerea nu a trecut neobservata. Mult mai mult trebuia sa dea de gandit daca textul era ignorat. Ceva a deranjat sau a incitat, ceea ce, la urma urmei, e un prim pas castigat.
Parerea mea e ca in fiecare text, exista o idee incipienta. Ideea ta a fost de a sugera NIMICUL, iar desfasurarea grafemelor nu face decat sa creeze aceasta stare. Ca sa vorbesti despre nimicul existential, cred ca cel mai bine ar fi sa o faci nu blamandu-l ci sugerandu-l , asa cum s-a si intamplat.
Voi reveni, indreptandu-ma si spre alte texte ale tale, cu ferma convingere ca cel care a scris acum despre nimic, are, de fapt, destule de spus.
Pe curand
Adim

Ca un nou venit , descopar abia acum propunerea de mai sus.
Apropiere de o contemporaneitate a semnelor , gesturilor si starilor din noi.
Mai adaug o interpretare, la cele deja incercate : Modul in care este structurat ansamblul, imbinarea dintre imagine si text, mi-au introdus mai intai sentimentul existentei unui calendar prins pe peretele camerei( si al sufletului) in care iarna mai are disponibilitatea de a-si aranja parul in oglinda, inainte de a porni pe un drum cu vesnice intoarceri. Filele calendarului se rup. Starile raman, aninate de zambetul din noi.
Pe curand
Adim

Sunt de partea poemelor concise. Aici se vede capacitatea imagistica a fiecaruia. Mi-ai creat o senzatie de lumina dublata de puritate. Se adauga finalul deschis, cu atatea adaugiri posibile la un poem care ramane unul de dragoste.
Pe curand

Miniatura filigranata.
Distanta ideatica enorma intre primele doua segmente si final. Mai lasa-ma sa ma gandesc.
Adim

Luminita,

Ca un nou venit ce sunt, reusesc pentru prima data sa citesc o poezie semnata de tine, in afara celor din revista \" Ateneum\" la care cu onoare colaboram amandoi ( eu cu altceva decat cu poezia maturilor).
Imi cer iertare de pe acum pentru ocaziile mai rare in care voi interveni, calculatorul fiind un rau necesar pe care il pot folosi numai la serviciu. Ce sa fac, traiesc in Romania !
Despre \" Umbra inimii \" : imi plac poemele concentrate, elaborate. Ai aceste disponibilitai la modul superlativ, de model al fluxului emotional si cerebral. Ai rabdarea necesara alcatuirii unor formule de o frumusete definitiva.
Trebuie sa iau aminte la acest lucru. Eu nu am intotdeauna rabdarea cizelarilor si sunt impins de nevoia unor acoperiri cantitative, ca o fuga permanenta de recuperare a timpului pierdut.
Induci o stare generala si atat. Suficient pentru valoarea unui poem. Intotdeauna ceea ce se adauga devine rebarbativ si loveste in clopotul de sticla cu limba de cristal al starilor patrunse in noi.
\" Inima\" de la final ma deranjeaza si pe mine, dupa ce abia intrasem in melopeea inceputului. Inteleg insa ca nu se putea altfel. Am incercat sa ma joc si eu , dar nu-l poti urni de la loculul lui. E cuvantul in jurul caruia se zideste. Putea fi plasat intr-un alt loc al versului, dar finalitatea nu era aceeasi. Ar fi putut sa sune asa : \" Dar inima imi e straina \", dar - evident - e altceva si schimba datele problemei.
Vorba ta, la urma urmei pentru fiecare dupa inima sa.
Pe curand
Adim

Exceptional gest. Idee si forma sub aceleasi atribute la superlativ. O iau ca incurajare si ca dovada unui suflet care rezoneaza la aceleasi vibratii interioare.
Pe curand
Adim