Adrian Munteanu

Un poem în care îl pomeneești pe Shakespeare chiar din titlu și care începe, tentant, pomenind de o stranie dragoste, nu se rezumă, în cuprinsul textului, decât la o înșiruire, mai mult sau mai puțin cerebrală, de elemente voit detașate de starea interioară. Privești și analizezi de la distanță, diseci câteva gesturi cu mijloacele lingvistului nu a psihologului. De câte ori încerci să fii ceva mai liric ajungi la platitudini de genul \" noaptea ca un torent\", răsfolosit, de la tradiționaliști la postmoderniști.
E o discuție care ar trebui deschisă odată sau reformulată : e productivă înșiruirea albă, detașată de arderea interioară, sărăcia expresiei sau cursul acesta al unei vieți și așa îmbâcsită de banal și exterioritate ar trebui să fie umplut, măcar prin contribuția poeților, cu miezul adâncurilor oricărei ființe ?

Deseori mă surprind aceste asocieri insolite, capacitatea de a expune concis, prin suprimarea drastică a balastului și prin trimiterile intelectualiste de bună calitate care tind, în acest caz, să apropie lumile, spațial și temporal.
Am citit Tăblițele lui Toth. Doar un citat de acolo : \"Intelepti eram datorita intelepciunii
Copiilor Luminii care traiau printre noi.
Puternici eram datorita puterii ce venea
din focul etern.
Iar mai presus de toate, cel mai important intre
copii omului era tatal meu, THOTME,
paznicul marelui templu,
punte intre Copiii Luminii
care locuiau in templu si
rasele de oameni care populau cele zece insule.
Sol, dupa Trei,
al Locuitorului din UNAL,
vorbind Regilor
cu o voce careia trebuia sa i te supui. \"... și așa mai departe.
Cu ceva din magia depărtărilor umplute de har și sens am rămas și aici.

În culori deschise, cu predominanță a albului din răsărituri, imaginile cad simplu, uneori prea simplu, spre un inefabil al trăirilor. E de preferat această variantă în locul contorsionărilor fără substanță.
Aș sugera să se mai umble la esențializarea discursului, la concentrarea lui. Uneori acest lucru se poate realiza prin foarte simple reducții ale frazelor. Este de comparat, spre exemplu, care este efectul dacă spui \"Târziu, eu răsar în razele ochilor tăi\" sau dacă te hotărăști să suprimi pronumele personal \"eu\" pe care aici îl văd ca un balast. E doar un exemplu.
Cu prietenie

Un decupaj al unor stări care pleacă și se încheie bine, dintr-un punct nedefinit. Ceea ce îmi place este tonul detașat, ușor ștrengăresc, de o sinceritate necăutată.
Ai ce spune, chiar dacă nu e vorba de niște noutăți - dar de atâtea noutăți, în general, unii au uitat de poezie - și cred că sunt șanse să o faci bine. E de continuat.

Abordând acest subiect, conturând acest portret, intri, chiar fără voie, într-un spațiu sensibil, al \"porților vieților noastre\".
Înclin să cred că limitarea la o notație simplă, dar lucidă și sensibilă, este tonul potrivit și cu suficiente trimiteri spre sugestii temporale. Dincolo de tot ce se prezintă aici putem intui o lume întreagă.
Un text scris cu detașare, dar și cu destulă căldură.

Am cinci minute inainte de a intra intr-o emisiune ( lucrez la Radioul National, știi).
Ai dreptate in multe privinte. Adaug doar că în privința diversificării formelor de expresie, opinia mea este că fiecare trebuie să scrie potrivit cu structura lui interioară, să facă ceva ce îi face plăcere. Mie nu mi se potrivește altceva, într-o măsură la fel de mare ca sonetul. De aceea proiectul meu este acela de a merge monocord dar în adâncime, aprofundând această specie literară, aducându-i elemente noi, gândindu-mă la nuanțe, încercând să demonstrez că își are locul în contemporaneitate, mergând la experimente, la diversități tematice.Proiectul meu este de a schimba,în vreo trei ani, capitala sonetului românesc la Brașov. Am ce să fac, am la ce să mă gândesc și nu mai vreau să pierd vremea cu uluzorii așteptări. Nu am timp să citesc prea mult pe site, mai ales că nu poți selecta ce ar putea să te intereseze înainte de a deschide o pagină. Și observația care s-ar putea traduce cu formula românească \"ochii care nu se văd, se uită\" e perfect valabilă.
Ne asumăm fiecare responsabilitățile pe care le putem duce. Măcar să le ducem cu bine până la final.
in când în când ne mai auzim. În iunie, adică exact la un an după apariția primului volum, va ieși al doilea. Sunt, așadar, în grafic și mă simt bine. Merg mai departe, dar așa, mai de unul singur.
Cu bine și pe curând

Nicoleta, Mihai - o cifra rotundă și un moment de scurtă respirație pentru celelalte care vor veni, într-un flux continuu, ținând de propria rațiune de a fi.
Mulțumesc pentru urări.
Nu vă ascund că descopăr o saturație pe care au produs-o sonetele mele care au început să înregistreze un tot mai scăzut procentaj de vizionări. Abia dacă mai ajung, după cum vdeți, ca și cum, pe omul ăsta care nu lipsește de la întâlnire îl poți găsi și mâine, așa că nu mai merită să-l urmărești, nu mai este o noutate. Față de ce s-a întâmplat la sonetul 100 sau 200, iată că am rămas acum o triadă.
Drept urmare, pentru ca nici eu să nu-mi mai pierd timpul inutil, voi începe să postez tot mai puțin, poate doar cu vreo doua texte pe lună. Îmi pare rău. De scris voi scrie în continuare. Aceasta este proiectul meu esențial, acela de a scoate câte un volum de sonete în fiecare an. Pregătesc acum volumul doi, așa că, de undeva, de departe, dacă vă va mai face plăcere, ne vom mai găsi.
Succes în tot ce faceți.
Cu tot dragul

Parodiază, parodiază. E un semn că nu te-a lăsat indiferent.

Semn de semn. Cu noaptea mereu în urmă.

Mulțumesc pentru aprecieri. Sunt neașteptate, după ce săptămâni la rândul nu apare nici un comentariu, iar în dreptul fiecărui text nu sunt mai mult de, în medie, 30 de afișări. Oricum apetitul cititorilor de azi se îndreaptă spre alte categorii prozodice și semantice.
Ce să-mi fac ? Nu pot decât să-mi continui odiseea, în goana clipelor și , strângând din dinți, să adaug mereu și mereu, până la sfârșitul zilelor. Pentru că acest proiect mi-a fost impus de Sus, ce pot face decât să-l urmez, indiferent care va fi impactul.
De privit, poți privi sonetele mele de la orice distanță. Ele vor continua să existe, iar speranța este că voi mai avea multe satisfacții de dăruit, acum când mă pregătesc de cifra celor 400 de sonete existente pe agonia.
Cu drag

Lory - n-am o replică pe măsură. Demonstrezi că sub forma ușor parodică se pot ascunde mari adevăruri.
Dana - mare lucru e să descoperim stelele peste tot. Din praful drumului parcă le luăm cu mai multă grijă,nevoindu-ne să le și punem la locul lor.
Ion - excelentă modificarea pe care mi-o însușesc. De ce le spun antisonete ? Gîndindu-mă la aura de armonie și trimiteri spre livresc și sobrietate în ținută ale sonetului priopriu-zis.Aici intenția este de a veni mult mai aproape, printre noi, cu toate ale noastre. E un limbaj care nu mai provine exclusiv sonetului, dar se pot intitula oricum. E vorba doar de o schimbare de atitudine.
Cu drag pentru toți.

E necesară schimbarea de ton, zâmbetul și amestecarea prin mulțime, ca să nu fim luați drept niște oameni rupți de realitate.
Mai ales, exercițiul este util pentru reîncărcările cu energie. Drumul continuă să fie atât de lung. Cât o viață.
Cu drag

În același spațiu al culorii particulare venite din inovația imagistică și verbală de neoprit, introduci aici și cititorul. Expresivă interogație a necurmatelor neâmpliniri ale creatorului.
Rămâne un final deschis.

A scrie literatura umoristică. Iată un lucru pe care mi l-aș dori, dar nu sunt în stare. Îi invidiez pe cei care reușesc să se detașeze de contextul deloc încurajator și mai au tăria să zâmbească. Să-i facă și pe alții să zâmbească. Cei ce ajung la această detașare și performanță trebuie că sunt senini și vor trăi mai mult. Se vor consuma asupra colii de hârtie și nu-și vor măcina deziluziile prin adâncuri de suflet.
Cu admirație sinceră pentru tine, Mihai, pentru discreție și incisivitate luminoasă, pentru lecția unui suflet curat.
Să ne trăiești și să mai scrii pentru noi și despre micimile noastre.

Expresivă replică, bucuros de întâlnire la unul dintre sonetele care, cum poate ai observat, a fost scris chiar azi, sub impulsul unor evenimente care s-ar putea să-mi schimbe viața.
Pe curând.

Gata.

E bine, e bine. Intervenție constructivă. Graba, se dovedește încă odată, strică treaba. Mai am ceva de lucrat. Unele le-am rezolvat.
Mulțumesc de atenție și vigilență.

Ionuț - orice am face, tot la dragoste ne întoarcem, matricea ce ne urmărește destinul
Alexandra - asta e cel mai important : prima impresie, impactul cu o poezie. Dacă versul nu rezistă acestei încercări, nimic nu mai poate fi adăugat.
Andrei - intenția mea de a face poezie nu este, întotdeauna, identică cu noțiunea de experiment. Mă pândește această dorință în sonetele experimentale pe care le postez din când în când și în antisonete.
De această dată am revenit la ceea ce înseamnă cu adevărat sonet : o tehnică ce a trecut prin timp și a dovedit mereu că este nevoie să ne întoarceem la firea cea bună a limbii române.Tematic vorbind, veneam cu o imagine pornită din mitologie și nu am vrut să tulbur apele cu imixtiuni străine. Efectul nu ar fi fost același. Apoi, în general, cred că fiecare trebuie să scrie potrivit structurii sale interioare. Altfel rezultatul ar fi un corpus artificial, o joacă non verbală cu efect de scurtă durată. Acesta este un principiu după care mă ghidez : să fii tu însuți.
Cu drag

Ela, Laurențiu, Sorin - plecând din mitologie și urmărind săgeata vânătorului, dar și a ocrotitorului până la gestul contemporan, am trecut prin inima mea - cum ați fost buni și ați remarcat - un sentiment pe care ar trebui să-l scoatem la lumină măcar la zilele mari, dacă nu reușim să o facem în fiece clipă. Vă mulțumesc că l-ați remarcat, că nu a trecut neobservat. Fie ca această lumină de dincolo de cuvânt să ne însoțească mereu și să ne dea aripi.
Cu tot dragul

Transmit toată bucuria și expresivitatea cuvintelor voastre celor cărora sonetul le este dedicat, dragelor noastre.