Poezie
Deschide poarta, omule și frate
Sonet 394
1 min lectură·
Mediu
Otiliei
Deschide poarta, omule și frate,
Să intre solul jertfei în absidă.
Îl vezi cu pasul blând, să nu ucidă
Smerenia, zvârlindu-te-n păcate.
Te va salva din crâncenă obidă
Chemând din spații energii uitate,
Te va-ndrepta spre drumuri neumblate
Smulgând nevolnic giulgiu de omidă.
Va unge rana inimii bolnave
Cu harul sfânt, înmiresmând ardent
Corola tainei pe tăcute nave
Purtând nădejdi spre un etern prezent.
Pe țărmul tău, îndepărtând epave,
Te vei simți nestăvilit torent.
15 martie 2006
023.395
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 78
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Deschide poarta, omule și frate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/171345/deschide-poarta-omule-si-frateComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Expresivă replică, bucuros de întâlnire la unul dintre sonetele care, cum poate ai observat, a fost scris chiar azi, sub impulsul unor evenimente care s-ar putea să-mi schimbe viața.
Pe curând.
Pe curând.
0

Un mester slefuind un vers simtit,
Iubind o muza, cum iubea pe Mira
Manole, sufletul neobosit
Azi ati sculptat in versuri lira...
Cu stima,
Ialin