Adrian Munteanu

Unei epigrame reusite ii trebuie si un titlu pe masura. Aici le gasesc pe amandoua, prilej de adastare fugara in spatiul unei arte de filigran.

Inca odata multumesc. Voi incerca, in lunile urmatoare, sa sporesc nota de curaj existenta, adaugand o geografie a spiritului meu cam erodat de conjuncturi.

Liviu,

Multumesc pentru incurajare. Prilej de a citi zambetul ( amar ?) al celor ce raman papa- lapte. Aferim !

Hai sa mai citim o poezie despre inima. Inima libertatii de miscare si spirit. Imi place cum scrii si starea creata ( mai putin romaneasca) lipsita de incrancenari, caci, iata, lupoaica ranita a ramas in urma.
Voi reveni ori de cate ori voi putea, cu bucuria primei intalniri.

O citire la cald imi trimite mesaje despre vietuirea in nefiinta. Aceasta tema major filozofica este tratata cu mijloacele imaginilor dintr-o realitate imediata, ceea ce e foarte interesant si productiv.
Poemul, relevant in ansamblul lui, cu notatii insolite, are si locuri ceva mai comune, cum este dansul pe sabii. Acest lucru il remarci in contextul unei constructii de valoare.
Cele doua segmente componente ale poemului ( pana la si dupa Erebus ) au o mare distanta temporala intre ele, una fiind constatativa si alta reflexiva. Imi place asocierea dintre ele, viguroasa tocmai prin ineditul ei.

A scrie despre scris. Nimic mai firesc, nimic mai dificil. Sa \" faci\" cuvinte\" despre facerea de cuvinte.
Asa cum este normal, am incheiat poemul cu o noua convingere asupra dificultatii ocupatiei spre care ne-am indreptat. Acestei atitudini nu-i pot asocia, insa, concluzia ca exista si o bucurie a creatiei, ci numai o \" macinare \" in gol.

Un minipoem care imi confirma convingerea ca o realitate, indeobste cunoscuta, are toate sansele sa ne apara ca insolita, daca formula in care este prezentata este una care se compune din asemenea atribute.
Frumos si simplu. Nu stiu ce alte calificative ar mai fi necesare ca sa fii multumit.

Hai sa fiu eu primul.
Un limbaj de o violenta cautata ( si controlata). Finalul reprezinta o culme din acest punct de vedere. N-as putea sa spun ca imi displace, dar mai am nevoie de timp pana sa ma obisnuiesc.De aceea cred ca se incadreaza, deocamdata, notiunii de experiment.
A cauta cuvinte insolite este o alta calitate. Atentie insa la transcriere : este vorba, probabil de \" mursecat \" nu \" murescat \" de care, marturisesc ca n-am auzit.
Cred , de asemenea, ca imperfectiunile rimei sunt si ele cautate, in acest context.
Cu o asemenea forma sentimentul nu poate fi decat acela de vigoare a scriiturii.

Un copil care, cu cat va mai creste, cu atat iti va da bucuria de a te intoarce la vremea inocentei depline care este copilaria.

Un spatiu infinit si poetul mereu singur \" in coliba\". La o idee veche de cand poezia, o expresie cu nuante individualizante.

Primavara viguroasa, masculinizata, virila.

Claudiu,

Multumesc pentru aprecieri, pentru comentariul pertinent si eficace. Avem nevoie de asa ceva.
Evident ca totul este perfectibil si daca nu ar fi asa, abia atunci ne-am putea ridica semne de intrebare. Sper ca vei observa - daca vei mai avea aceasta curiozitate si bunavointa - ca drumul meu va fi lung, cu cate un sonet in fiecare zi. Important ar fi sa nu scada calitativ, ba dimpotriva.
In privinta rimei din strofa a doua, e posibil sa ai dreptate, dar, din pacate imi doresc sa respect forma impusa de aceasta specie, iar ea, in cazul sonetelor autentice, modifica alternanta rimelor in strofa a doua fata de prima.
Fiind nou, am intrat si eu abia acum in dreptul textelor tale. Nu sunt dintre acei care lauda daca sunt laudati, dar nu pot sa nu remarc exceptionala infuzie de firesc si ludic, cu un final de un inedit al expresie de-a dreptul dezarmant, ca in \" Ce-ai facut cu viata mea Psyheeeee\". In \"Fortuna labilis\" exista o idee poetica de o asemenea vigoare, incat se poate transforma in precept moral :\" a sta la rand in statie pentru tinerete.\"
In asemenea conditii sunt onorat ca ti-ai gasit timp si pentru mine.
Adim

Final de vis. Imi place robustetea scriiturii, intr-un discurs care ramane cantonat, totusi, in sensibilitatea imaginilor lirice.

Florina,
Citind poemul, mi-a venit in minte ideea ca si noi scriem pentru a deveni fotomodele, ale cuvintelor si pentru a nu muri fara sa lasam un semn.
Cand o poezie naste propriile reflectii, e de bine.
Adim

Mae ( ce interesante vocale !),

In legatura cu pozitia mea, din sonetul pe care l-ai citit, si eu ma surprind uneori. Nu e mai putin adevarat ca noi, cei din prima categorie , suntem, din pacate, entitatea dominanta ( si ignorantă).
Mai nou fiind, abia acum citesc si eu dialogurile tale cu lumea copilariei si tare ma simt bine. Intr-unul din sonetele pe care il voi publica in viitor ( din cele 365 pe care le pregatesc ) voi ataca tocmai aceasta problema, a necesitatii de a ne intoarce la copilarie.
Imi plac, de asemenea, desfasurarile pe spatii restranse, cu o fulguratie de idee si farmec.
Sa-ti spun si eu o amintire din propria-mi experienta : Un copil ramane fara tata. Copilul : Taticul meu e bolnav. E si bolnav e si mort...\"
Cu sperante
Adim

Mai intai multumesc pentru aprecierea sonetului. Avem fiecare nevoie de sustinere.
In privinta textului tau, asist la desfasurarea unui veritabil poem in proza. L-ai fi putut numi fara reticenta poezie, in situatia in care barierele de transcriere grafica s-au naruit de mult.
Mi-ai dat starea de renastere, optimismul unei asemenea viziuni si ma intreb cum gasesti resurse de a ignora cotidianul si a vedea numai inflorirea ? Poate tocmai datorita adastarii in vesmantul scriitorului.
Imi plac finalurile consistente, acelea care trebuie sa sustina constructia. Finalul tau este din aceasta categorie : \" nu-mi voi gasi somnul pana nu voi invata sa inramez emotia in lacrima primaverii \".
Un poem feminist si feminin ( as fi stiut asta chiar daca nu vedeam numele). Finalul de care vorbeam cred ca trebuie sa-l ai mereu in fata ochilor. Peste limita de acum va fi prea mult. Emotia va trebui cenzurata.
Adim

Credeai ca treci neobservat ?
Iata-ne si pe varianta electronica. Foarte bine , foarte bucuros de o noua posibilitate.
As fi zambit amar, daca nu mi-ar fi inghetat surasul intr-un ranjet de neputinta. La urma urmei marturisesti spaima inutilitatii oricaror demersuri. O faci in nota ta colocviala, de un firesc remarcabil ( de mare povestitor, nu ? ), cu umor intelectualizat, cu trimiteri si final deschis. E o placere pentru mine si n-am sa scap nici un text, atat cat imi va permite calculatorul de la serviciu.
Pe mine, daca vei avea o clipa de ragaz, ma vei gasi in fiecare zi cu un nou sonet. Poate chiar 365 de zile, daca tot am probat ca ma pot inhama la o asemenea aventura pentru copii. O iau ca pe o provocare.
Asadar pe curand, dragul meu prieten.
Adim

Deja nu mai pot urmari in bune conditii textele aceleiasi persoane. Vezi ? Am avut dreptate.

Alt spatiu , aceeasi asteptare \" culpabilizata \". Un poem intre doua sorbituri si un fum de tigara. Ambele propuneri ( tablou si poem ) surprind nuante fin intelectualizate.

Intre plans si ras ( sau invers ), intre eram si sunt se creaza un amalgam temporal, o asociere de timpi gramaticali divergenti care n-as putea spune ca nu ma intereseaza si nu surprinde cercul timpului definitiv conturat.
Tendinte de filigran pe marginea unei clipe.