S o n e t 1 9 5

de prea multe ori am trait senzatia sufocarii ca sa nu aud ecoul primei strofe.
de prea multe ori iubirea, claustrofoba iubire, a primit doar gestul timid al unei fluturari de perdea si tot de-atatea ori am urât speranta pentru ca s-a lasat atat de usor orbita de-un scancet.
de prea multe ori s-au risipit gandurile ca praful dintr-o pieire a viselor.

si totusi, ce simplu e gestul de lut al luminii:
un far, niste valuri. si-o mare.

cu bine,
D.

Dana - dacă nu ar fi tema, cu penumbrele și înstrăinările ei, citindu-ți discursul aș putea spune \" gând la gând cu bucurie \".
Mae - un pic mai bine pentru ziua mea de azi. Cu mai puțină frustrare.
Nu vă puteți imagina ce dragi îmi sunt prezențele voastre.

\"Doar până la perdele se îndură
S-ajungă gestul hărăzit iubirii.\"

Dacã ferestrele sufletului sunt deschise cu siguranța iubirea va ajunge și dincolo de perdele...

Anda cu drag,

ne-am putea ascunde intr-o singuratate rece, taioasa. sunt anumite momente in care dorim sa evadam din noi spre oriunde... sau poate dorim sa lepadam anumite amintiri...sau poate...reusit tablou!

Anda - a fost un sonet cu altfel de iubire filtrată printre cuvinte. Iubirea pentru spațiul neângrădit de legi și canoane. Tot iubire se cheamă, nu-i așa ? Poate mai importantă decât cealaltă.
Camelia - e bine că păstrăm speranțele. Exact ai tradus ce aș fi vrut să se simtă.