Ce aer, domle, lânced, de spitale !

prima și prima dată când am citit poemul dumitale m-a străfulgerat o întrebare :\"care e rostul acestui sonet?!\" evident e o întrebare retorică...
succes și un gând bun

Desigur, nu-i rostul autorului de a lămuri traseul propriei \"invenții lirice\". Nici n-am s-o fac. Cum, desigur, nici tu nu m-ai întrebat cu gândul expres de a primi răspuns. Aș vrea însă să fac o adăogire care, altfel, ar putea să scape din atenția cititorului, pentru că se referă la secvențe mai largi, la cicluri întregi. Este vorba de încercarea mea de a schimba percepția asupra noțiunii și finalității de sonet în contemporaneitate. Sonetul, după mine, dacă vrea să reziste, nu mai poate fi doar o subspecie lirică creatoare de armonii absolute, ci și, la nevoie, un instrument particular de înregistrat și prelucrat trăiri din imediata noastră apropiere. Așa se naște noțiunea de sonet urban. De ce nu ?
Din păcate ne întâlnim cam târziu, tocmai acum când mă pregătesc să-mi închei activitatea pe acest site, dar dacă vei avea curiozitatea, o parte dintre ultimele zeci de sonete, din cele 545 postate până acum aici, vin să contureze această afirmație.