Poezie
Eu sunt această pată ce se-așterne
Sonet 536
1 min lectură·
Mediu
eu sunt această pată ce se-așterne
pe ochi pe gust pe înstrunirea gurii
pe-acel picior ce și-a pierdut condurii
ai palidei prințese dintre perne
mă-ntind la umbra ștearsă a pădurii
și peste-aripa ce în cuiburi cerne
semințele dinspre rodiri eterne
ce mai compun un timp incert nervurii
cu brațe supte mă primește seara
îi dau din hrana mea și nu grăbesc
învăluirea pâclelor ca ceara
răsfrânte-n lent canon duhovnicesc
îmi gustă toți înfometați amara
scurmare-n pori ce-n spaime se-adâncesc
12 noiembrie 2006
023.150
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Munteanu. “Eu sunt această pată ce se-așterne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/230417/eu-sunt-aceasta-pata-ce-se-asterneComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dulcele stil clasic este punctul de plecare, baza în absența căreia nu rămâne decât un joc de-a poetul și de-a poezia. Eu mă străduiesc să păstrez ceea ce nu se poate șterge decât trunchiind imaginea și devenirea.
Restul sunt numai niște încercări cu mai mult sau mai puțin talent, cu mai multă sau mai puțină izbândă estetică.
Cum vezi m-am lansat în profeții de credință și nu e bine. Să lăsăm lucrurile undeva, la mijlocul lor, perfectibile mereu.
Restul sunt numai niște încercări cu mai mult sau mai puțin talent, cu mai multă sau mai puțină izbândă estetică.
Cum vezi m-am lansat în profeții de credință și nu e bine. Să lăsăm lucrurile undeva, la mijlocul lor, perfectibile mereu.
0

sunt o pată de sânge care vorbește.
și aici se vorbește despre metamorfoze
simple
tare îmi place cum reușești să conturezi mereu, muzical, în dulcele stil clasic, stări și atitudini dintre cele mai simple și esențiale
Adela