Agonizez dar nu-i decât o sfoară

nu pot decât să las ultimile versuri să își spunp agonia

\'Din zidul tihnei îngeri se ridică.
Tăcut și drept de moarte nu mai fug.\'
sfoara este acea ață care se numește viață:)?
numai bine.

Adrian, ai incercat vreodata sa abordezi si mai mult decat logic sonetele tale? De exemplu daca inlocuiesti sfoara cu sfera si sperantele cu patrate, nu iese ceva mult mai interesant? Sper ca ti-am dat niste idei folositoare, tu oricum le simti profund si le transpui bine. Te salut.

Ștefan - poate fi și viața, așa cum îi poți da și alte conotații, în funcție de structura fiecărui cititor. Cert este că am vrut să introduc nesiguranța unei trăiri aflată mereu în preajma zonelor tulburi.
King - o remarcă productivă de care voi ține seama. Sigur că universul fiecărui autor poate fi în permanență lărgit. El se subsumează, în general, propriilor sale date interioare. Pe parcursul sutelor de sonete postate până acum cred că au existat și alte unghiuri de abordare a unui discurs. Nu numai semantic, dar și stilistic. În acest caz mi-ar fi fost mai greu să introduc sfera în vecinătatea izului de smârc și a duhorii mlaștinilor în care ne zbatem. Vor mai fi destule alte maniere de abordare și spații imagistice, dar însăși ideea căutărilor unei îmbogățiri a sugestiilor este foarte bine să o am mereu în atenție și îți mulțumesc că mi-ai readus-o în memorie.