Biserica Sfântul Nicolae

Pasiunea pentru cuvântul așezat în fluxul versului are o mare importanță, lejeritatea folosirii lui, indiferent dacă este un sonet de dragoste, unul de peiasaje, altul de realitățile înconjurătoare, face din orice moment o bucurie. Citesc aici la tine și îmi aduc aminte că am ajuns acolo, la acea biserică, e un fel de pelerinaj al cititorului, mai ales a celui ce vrea să colinde Brașovul însoțit de sonetele tale.

Sonetul în complexitatea sa, poate cuprinde o gamă variată de manifestări, citind și recitind, îți dai seamă, că totul vine nu numai din construcția rimei și a ritmului, ci mai ales din suflet. În versul acesta e pus sufletul celui ce trăiește printre cele descrise aici.

Remarc:

Mihai Viteazu-n prag, într-o firidă
...Priviri de sfinți, decise,
Îmi par că sfarmă vremea cu obidă
Dar tu-n înalturi neclintit mai crezi.

Construcții deosebite, ce îți desenează imagini pe care le poți percepe cu ochii minții. Semnul aprecierii sonetelor închinate Brașovului, câte am citit până acum.

Uite poate așa, ca un fel de a ne da mâna peste munți, ca semn al unirii ai venit azi cu acest sonet, pomenind de un alt domnitor al unirii, își dau mâna peste veacuri, Mihai Viteazu și Al.Ioan Cuza, în ceas de sărbătoare a neamului nostru. Și pentru bucuria acetui moment, toată aprecierea mea!