Îți poți imagina ce rost au mâinile mele fără atingerea părului tău răscolit de vântul hulpav de dragoste de tine? Pot să văd altfel lumea de când nervul optic mi-a fost carbonizat de frumusețea
Dacă ai putea să plângi mi-aș transforma mâinile în deșert să inspire pentru eternitate furtuna sentimentelor ce te-a rupt din calmul rutinei de zi cu zi.
Dacă vrei să mai plângi, dacă vrei
Soare cald, străin, se scurge cu zgomot de suflet uscat de pe frunze încă avide de viață, bătrâne de timp. Pășesc fără ritm pe un pământ sufocat de realitate tomnatică, împietrit parcă, în
Pasiune electronică îmi încânta mâna străină, literele fade nu se mai regăsesc în ceea ce cerneala ascundea sub tăcere uscata… ceva ce cândva însemna iubire. Mă regăsesc intre litere străine
Râd cu hohote ce îmi zdruncină pieptul a moarte ilară… Râd nebun când privesc în dorințele mele doar trecut… Râd, privind viitorul întors cu 180 de grade, la ziua de mâine…
Râd când mă
Neputincios, imi ridic ochii spre plumbul inaltului, simtindu-i greutatea ce-mi apasa privirile. Te ascunzi sub perdeaua fulgilor de zapada refuzandu-i, parca, luminii dreptul de a ajunge la mine.
Știu…cândva…am atins… am avut între palme…ce era? Frumusețea ta..pasiunea ta..mâinile tale..tu? Ce era? Ce era atunci? Erai tu sau ceea ce îmi doream să iubesc..Erai tu sau doar eu uitat de zile,
Ce departe sunt de florile de tei…Ce departe de ceea ce candva imi spuneai ca are menirea se ne aduca aminte de noi doi atunci cand suntem…departe?
Suntem atat de departe unul de celalalt asa cum
Cum sa ridici cuvinte atunci cand motivele sfarsesc in cenusa cotidianului? Cum sa cauti intre litere ceea ce vrei sau ceea ce doresti? Crezi ca mainele te ajuta cumva sa aduni intre degete
Ciudat suna trecutul cu sunete de viitor… Ce ciudat… Ce zgomote stranii imi izbesc realitatea in visare… Ce ciudat sa te intalnesti cu tine insuti si sa nu te gasesc acum cand am mai multa nevoie de
Calc aritmic pe solul ferm ce se zbate a siguranta sub calcaiu-mi sovaietor. Privesc umbre tacute cum se chinuie sa lupte cu lumina intr-o nebunie incerta de maine sau de azi, a unei iluzorii
Ma regasesc inotand in noaptea lichida a viitorului…Imi simt mainile incretite, picioarele amortite au tendinta de a ceda si se scufunda usor in uitarea fluida ce se intinde in urma mea. Te caut
Ce poti sa oferi? Ce imi dai prin tacerea tipata pe care o asterni intre noi? Te intreb cu buze uscate, cu umbre celulotice pe spatele cuvintelor, sa vad cu ochi disperati cum lumina trupului tau are
Fracturi umede de taifun se prăbușesc cu lacrimi de ploaie în urma pașilor mei... Mă feresc să îmi închipui că toată atmosfera din jurul meu ar plânge după măreția lui. Refuz să cred că teama
Îmi simt mâinile pătate de secunde trecute, de esențe ce nu ți-au aparținut, și totuși caut o finalitate a lor, în părul tău, între degetele tale. Din spatele indiferenței îmi cataloghezi
Aș avea puterea să calc apăsat pe carnea prăfuită a pământului și să primesc în piept soarele orb al plutonului.
Aș putea aștepta cu rasuflare rece fără de viitor șuierul sec al
Un soare bătrân sacrifică inutil lumină tăcută pe vitralii cangrenate de gheață. Umbra sfâșiată a trupului tău strivește zăpada ce sufocă o uitată marmură neagră, memorie fadă a greutății lui.
Tu, femeie reală, sunt curios să aud ce ți-ai spune dacă ai întâlni-o pe cea ce ai rămas în sufletul meu.
Sunt curios să văd câte cuvinte vei folosi să îți justifici absența.
Dar cel mai mult vreau
Văd pânzele corabiei întinse la maxim... aud parâme vechi, măcinate sărat de trecere prin timp, cum șoptesc a neputință, însă eu sper.
Privesc vele curbate cum smulg deznădejdei insula de
Știai că puteam visa. Îmi aduc aminte cum zâmbeai la fiecare poveste născută din spumă onirică, și mă priveai de parcă știai...
Știai că te puteam iubi. Mă strângeai în brațe când îmi
Normalitate se numește ceea ce întâlnesc zi de zi în viața mea… Aceiași oameni pe care îi văd în stația de autobuz, aceleași imagini ce se scurg lichide pe geamul pătat de cotidian al mașinii…
Privesc nonsalant cum realitatea se scurge fara cusur... Atat de limpede atat de firesc... de real... si, ma intreb uneori, ce caut eu in acest carusel al firescului, al rutinei, al memoriei de maine
Imi privesc mainile inerte si nu pot sa cred ca, atunci, de mult, au avut privilegiul sa te atinga… Le admir inmarmurit in uimire si parca nu mi le pot atinge… sunt tributar misterului pe care l-au
Mă simt atât de departe de tine, acum când amintirea secundelor in care te-am vazut mă sufocă in dorinta. Imi fortez memoria sa te ingroape in cotidian trecut, pestilential…Nu pot sa scap insa din
