Mediu
Văd pânzele corabiei întinse la maxim... aud parâme vechi, măcinate sărat de trecere prin timp, cum șoptesc a neputință, însă eu sper.
Privesc vele curbate cum smulg deznădejdei insula de lemn a speranței.
Sunt căpitan al galerei sufletului meu, navighez în neștiut, purtat străin de furtuna absenței tale.
012.387
0
Curaj si mai scrie si o poezie.Pe tema din textul de mai sus eu de exemplu as putea scrie una.Nu te arunca-n ganduri si personale prea mult pentru ca vei sfarsi insiruind texte pe care la un moment da numai tu ai sa le intelegi.
Hai te rog eu scrie si o poezie si nu mai fi asa de trist.
cu prietenie,
clau:)