Adrian Firica

Nic, Alma, Dania, Silva,
Mi-a căzut fresca în fața voastră. Credeam că dacă mă bag eu în var pe post de câlți o să facă priza, o să șadă să poată să vadă toată lumea ce alegorie pictez eu pe ea.
Iar voi, in loc sa fi lăsat lucrurile și rușinea la suprafață, imi scoateți, acuma, intimitatea la mezat, ba mai și dereticați, îi dați față comercială.
Credeți voi că o să cumpere cineva?

Începutul poeziei e firav - primele patru versuri - și nu susține ce urmează.
Finalul e bun.
... Toată lumea are nare, numai cârna n-are nare!

floarea asta,
am pus-o pe pervaz,
așteaptă
să urce spre obraz.

Of, mi s-a făcut dor de tine, pentru că te hrănești cu pradoxe ale numerelor.
Unul s-a rezolvat: se spunea că puterile a două numere întregi nu pot fi succesive, singura excepție fiind cuplul 8 și 9 (8 e puterea a treia a lui 2, iar 9 este puterea a doua a lui 3).
Ei bine, ceea ce a dat mai mult de 150 de ani \'bătăi de cap\', și era doar o ipoteză, a devenit TEOREMÃ.
Scapă de silnicia silabelor. Seamănă-le, suprarealito!

Cum spui tu. Întocmai! N-am teamă, fudulia ta e pe măsura prostiei.
Eu știu că acolo unde scuipi nu mai lingi.
Dacă nu îți place la noi, dă cu \"bunăziua\" și mergi sănătos. Să te scoată tată-tău de pe unde ai dat ...

Eu nu mai mănânc de mult \"porumbei\", da\' tu dă-i înainte, Ozzy mic și scump, și să vii la mine să te bat pe spate dacă îți stă ceva Os... în gât. Așa cu tata!

Despre Tristan Tzara și despre altceva, dinr-o prestație mai veche de-a mea de pe site: \"Întoarcerea mea definitivă din Brazilia\"; dar se poate și din: \"Dialog ifrimian\" - chit că trebuia să postez la peoemul tău precedent.
Vei afla ceva ce nu este pe Google.

\"...E un risc asumat exercițiul pe care vi-l propun și am să vă rog să mă învinovățiți de orice, dar numai la sfârșit.
“… Așadar, espresiunea unui simțământ în un mod natural sau individual nu constituie un moral. Pentru ca acesta să iee naștere se cere ca simțământul ce-l produce să fi trecut prin lumea interioară, împingând-o în afară sub oarecare forme, și ca esprimarea să se facă în un mod identic pentru o sumă de indivizi sub forme stabilite.” – Cultura națională, p.116 (A. D. Xenopol: Scrieri sociale și filosofice, Editura Științifică, București – 1967, p. 116).
Xenopol a scris cam pe la 1868 cuvintele de mai sus, scrierea sa e de esență romantică, iar teoretic are germenii pe undeva prin filosofia culturii lui Humboldt. Cincizeci de ani mai târziu Xenopol începe să “aivă” îndoieli, numai că era prea târziu, pentru a mai închega lucrurile, iar pledoariile lui pentru împroprietărirea reală a țăranilor și “esplicațiile” asupra consecințelor civilizării și europenizării, au trecut sub uitare sau au fost înecate de “sgomote și furii”.
Cam în același timp cu reorientarea lui Xenopol părăsea lumea simbolismului Tristan Tzara, care irupea la Zurich impunând o ciudată formulă poetică: dadaismul. Nu suntem naivi încât să credem că lucrul ăsta s-a petrecut cât ai clipi din ochi. Există un laborator mai vechi al lui Tzara, din care a eclozat avangardismul poetic de după primul război mondial: “– Am scos visul vechi din cutie cum scoți tu o pălărie/ Când te gătești cu haina cu mulți nasturi/ …/De-aceea te-am chemat să-mi spui – fără greșeală/ Ce-i adevărat – ce nu-i” – Îndoieli, pp. 37-38 (Tristan Tzara: Primele poeme, Editura Cartea Românească, 1971).
După încă cincizeci de ani, în 1969, Monetăria Parisului a adus un omagiu “insurecției Dada” bătând o monedă cu efigia lui Tristan Tzara. În execuția gravorului Andre-Henri Torcheux, omagiatul e reprezentat cu inseparabilul monoclu legat cu o panglică lată de moar, așa cum apărea, prin 1916-1918 la Cabaretul Voltaire ca “sfinx al unei legendare blândeți” în epoca eroică și nebunatică a Dadaismului. Epocă de bătălii literare, antiliterare și … neliterare. Pe reversul medaliei se află gravate câteva obiecte familiare suprarealiștilor: escarpeni, mănuși femeiești și alte obiecte insolite.
“Desigur, portretul de pe o monedă nu poate sta alături de cel înfățișat de o statuetă de lut, de o statuetă de bronz, sau de impozanta marmură, material desăvârșit al impulsului afectiv în sculptură, în parte recuperată prin măririle fotografice, putem afirma în mod deschis că avem deaface cu o lume fascinantă și cu o artă cu legi autonome, pe care o putem numi arta monetară.” ...\"

S-auzim numai de bine!

Citez: \"Și pleaCÃ CA drogat,\".

Bine, nu tragi tu apa, însă pe noi ne deranjează \"satirele\" de genul ăsta, pentru că suntem doar ceva mai civilizați decât un satir. Presupun!
Dacă tot am fost eu în stare să presupun, atunci pot să vreau să știi că:
- dacă te mănâncă nasul, trebuie să-l mănânci și tu;
- dacă picioarele îți intră \"undeva\", nu rămâne decât să îți tragi câte un șut undeva;
- dacă presimți că dinții tăi se mănâncă între ei, iar bolul alimentar nu \"... pleaCÃ CA drogat\", e din pricină că nu ai suficient scuipat, prin urmare ține gura închisă.

Morala: scapi de pelican și nu pătezi babița.

Sfatul vine din partea unui suprarealist, nu a unui DaDa-ist.

S-o găsi și pentru mine un \"ghiveci\" pe Pervazul ieșean.
Să nu-mi turnați apă, îmi place poezia!

GAP,
ce năstrușnic ești ...
O întrebare: tot timpul simți în creierașul tău \"Naca-ti, naca-ti, naca-ti\".
Trebuie să fie foarte plăcut!

Motzoaco,

mă dau bătut ca un lapte.
Ce faci:
pui pleoapele aripi de flutură \'n odihnă
și taci;
ori îmi dai să trag un fum de pipă,
pentru cei dragi?;
sau pleci \"prestre\" fluoruri, prestre creste și prestre unde
și pe unde dorește o pulpă,
sau două din tine, și-o undă de suflet,
cum numai ție îți vine ...

M-am învinovățit îndeajuns,
nu mai da din aripe!

Meriți sa fii \"martelata\" cu ... cu niște aripi de fluturi.

Anton,
Nici o grijă, am o înțlegere cu Silva: ea are grijă să nu-mi moară țiitoarea asfixiată, iar eu am grijă să nu moară Silva de foame.
(Silva știe că ușile debaralei sunt glisante, dar nu vrea să denunțe acest macabru secret țiitoarei ...)
Un fel de \"simbioză\" de debara!

Nu știu cui îi este dedicată. Prea puțin contează, câtă vreme e \"în\" Poezie.

Motzoaco,
știi prea bine că citesc zece, cincisprezece ziare zilnic, asta începând din \'90, că de pe la al șaselea mă apucă dezamăgirea, dar că de ațipit nu-i chip câtă vreme nu te astâmperi. Bunăoară, de ce te prefaci că nu știi că am fumat și pipă, până te-ai apucat să-mi răsădești Brouyerele în ghivece de flori, ca să iasă, chipurile, tutun de pipă. Cel mai mult o regret pe aia cu căpăcel de argint.

Silva,
mi-am luat \"relache\" de azi de la prânz. Am zis să încep tranșatul \"cărnurilor cannonice\" începând de săptămâna viitoare.
Astă sară am să mă delectez, cu o \"bucățică\" bună, luată iftin din față de la Obor.
Am să stau însă cu urechile ciulite, iar dacă or cânta trâmbițele alea apocaliptice - nu mai știu de câte ori - mă apuc de treabă, ce să fac!

degeaba,
aștept să \"avortze anusian\" Urmanov, pentru a avea probele cuvenite în fața USR.

Fi Bună, dă-mi un pahar cu apă
Ca să mai văd, încă o dată.

În fine, da văd!

Retinele mele s-au lipit perfect,
Un lac de unghii viu pentru degete.

Mâna cealaltă să fie pleoape.

Și am mai \"dat\" o pagină cu poezie bună.
E scrisă cu inteligență caldă/calmă.
Apolinică, așa e muzica de coarde.

Picasso desena burți. Ședea pe plajă și desena buți. Îi plăcea să deseneze burți.

Imi place sâmburele etic al poemului tău, trecerea prin toate: de la nesimțirea burții care domină o existență, la aceea decent-întreținută-scuzabilă, la aceea recipientă de existență. Pâtecele feminin gestant.

Tind să îți dau dreptate. O cutie de pantofi pentru batmani, e la fel de inutilă ca pantofii pentru batmani.
Probabil că ăștia stiu din instinct că unii pantofi produc rosături, discomforturi, etc.
Ce să facem și noi, ca orbii prin Gaza!
Nu mai pun stea, să nu atragă privirile oarbe de invidie.

Omer,
ai făcut un mic arhetip ... în primul vers al strofei a doua. Am trecut cu bine mai departe, poemul îmi place, dar adie ceva ...
Schimbă și tu!