Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Despre tine si inimi desenate

1 min lectură·
Mediu
de ce să scriu despre tine
când pot să scriu despre anotimpuri
sau despre umbre ca forme
ale fantasticului
sau chiar despre ceasuri,
întregi sau fragmentate academic
(încă o zi)
hei, dar pot scrie cu mult mai bine
despre aripi, ca destindere a aerului pe care abia îl respir
pe motiv de insuficiență a sentimentelor
sau mai bine scriu despre inimi
cu pereți hipertrofiați
și spațiul – altădată acordat ție – lipsă,
sau despre inimile desenate
cu degetul mare de la picior
pe fâșia de nisip ud
și castelele copiilor
(apoi totul e șters de valuri)
de ce să scriu despre tine
mai bine
atunci când scriu despre dragoste
ca anotimp la numărul singular
al unicului ceas potrivit
secundelor inimii tale
cu pereți elastici, astfel încât
să-mi pot aduce acolo
tot ce știu despre mine,
ca acasă,
și încă să mai fie loc
pentru atunci când va rămâne
doar o umbră a sentimentelor,
întinsă, din ce în ce mai întinsă
(aripă cerului)
077.974
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
162
Citire
1 min
Versuri
33
Actualizat

Cum sa citezi

Alina Manole. “Despre tine si inimi desenate.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-manole/poezie/37224/despre-tine-si-inimi-desenate

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

MLMotoc Lavinia
Ama, in afara de \"funtasticul\" acela care e probabil o greseala, tin sa iti spun ca sunt cucerita de poezioara ta cu iz de Nichita( greu sa te tii departe, o stim prea bine).
\"hei dar pot scrie cu mult mai bine despre aripi ca o destindere aerului pe care abia il respir\"( nu ai mancat acolo un \"a\"?) mi-a placut tare mult.
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Corectez. Iti multumesc ;).
Fantastic vs funtastic. Dar corectez. Scriu cum se aude. ;)
0
@dan-mitrutDMDan Mitrut
scriind despre altceva, nu faci decat sa il pui pe \"el\" mai bine in evidenta. ei, interesanta treaba. a privi fara privire.
\"atunci când scriu despre dragoste ca
anotimp la numărul singular al unicului ceas potrivit secundelor inimii tale \"

izvoraste de undeva spunerea asta. si ma stradui sa gasesc izvorul
0
Distincție acordată
@adrian-firicaAFAdrian Firica
floarea asta,
am pus-o pe pervaz,
așteaptă
să urce spre obraz.
0
@ionut-sISIonut S
spuneai mie ceva de iubire??? vad ca si pe tine te-a luat:)) hmm inca ceva...vine primavara ..inteleg :) marfa poezia...daca as putea sa iti dau stele tias ...da galaxii pt poezia asta :) hhi....
exista o problema...exista ceva sanse sa nu pot ajunge sambata....cateva...nu multe dar sunt!
0
@alina-manoleAMAlina Manole
Adrian, floarea care urca, urca din inima spre obraz si este din florile despre care imi spunea cineva ca le port in inima? Floare albastra? Nu stiu de ce o vad violet.

Inzahouz, stii cum e cu iubirea: o smulgi din suflet, iti ramane in minte, o smulgi si din minte, ti se cuibareste in inima si de acolo, prin artera aorta, da metastaze generalizate.
0
Zidul de șoapte pe care sînt țintuit începe să urle.Nădușește zidul nădușește și mama nu mai știe nimic despre....tine și inima ta desenată
0