Criminali Umanitari

Articol din revista “Mass Destruction Today”, numarul 57 din 2191 (Rubrica ‘Criminals Against Humanity are human, too!’) “Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Cu lacrimi în ochi, copilul mă rugă să-l iau în brațe, pentru a-mi șopti la ureche un secret pe care mama lui, aflată-n camera alăturată, nu trebuia încă să-l afle. Profund emoționat de exclusivitatea iminentei confidențe, am strâns imediat băiatul la piept, încurajându-l prin multe vorbe duioase să-mi destăinuie odată visul pentru care se simțea atât de vinovat. “Vreau să ajung criminal împotriva umanității, ca tine, tati!”. Rece, i-am îndepărtat cu maximă brutalitate mâinile ce-mi cuprindeau afectuos pieptul și l-am catapultat nervos în pătuț, administrându-i câteva palme zdravene și-nvelindu-l în mare grabă pentru culcare. “Noapte bună!” și, pe un ton amenințător, am adăugat: “Vorbim noi mâine…”. A doua zi, însă, nu am avut timp sa-mi ‘educ’ băiatul. A trebuit să lucrez iar peste program. Populatia crescuse, a câta oară?!, în timpul nopții, cu alte douăzeci de miliarde. Nu știu dacă vă mai amintiți, dragi cititori, faptul că limita populării Terrei a fost stabilită-n 2078, prin Tratatul de la Vaslui, capitala lumii, (semnat de către toate țările acestei planete), la doar două sute de miliarde. O sută și cincizeci de miliarde aici, în Europa, și numai cinci zeci de miliarde pe celelalte continente. Din păcate, după cum bine își amintesc cei vârstnici dintre noi, la sfârșitul secolului trecut, lumea se-ncăpățâna-n continuare, dintr-un odios instinct de conservare (acum, în sfârșit, am scăpat de acest virus), să se-nmulțească neîntrerupt, zi și noapte, în orice condiții și oriunde, generând în această mică planetă a sistemului solar o înghesuială de nedescris, subzistentă într-o foamete de nedescris. Evident, lucrurile nu puteau fi lăsate la voia întâmplării… Din acest motiv, Tratatul de la Chișinău a stabilit, în anul 2093, crearea unei forțe speciale de intervenție, denumită O.C.I.U. (Organizația de Criminali Împotriva Umanității), cu sediul în Nurenberg. Agenții acestei organizații aveau misiunea, doar în două cuvinte, să intervină-n orice clipă, în orice loc, prin orice mijloace de distrugere-n masă, pentru a ține sub limita impusă rata de creștere a populației. La început (între 2094 și 2106), cum este descris cu lux de amănunte și în cărțile de istorie, s-au folosit lagăre de exterminare-n masă, prin gazare. Din păcate, acestea n-au fost prea eficiente. Costurile de lichidare-n bloc erau uriașe, greu de acoperit: trebuiau bani pentru transportul OP-ilor (OP – Om în Plus) în lagare, bani pentru personalul ucigaș CIU, bani pentru cantitățile industriale de gaz letal rulate-n procesul exterminator și tot așa. Din cauza acestei lipse criminale de profitabilitate, s-a trecut la o altă metodă tradițională de-a căsăpi, implementată cu succes în ultimul război mondial al omenirii, din secolul XX: explozia bombelor atomice. Dar… efectele secundare neplăcute, cauzate de radiații, au lămurit repede faptul că trebuie inventat ceva care să nu afecteze, pe termen lung, și OS-ii (OS – Om Suficient). După mii și mii de experimente, nu s-a ajuns, din nefericire, la nici o variantă de pogrom care să dea roadele scontate. Asta… până în 2115, cand s-a găsit, în sfârșit, soluția perfectă: uciderea-n masă prin intermediul religiilor. “O idee genială!”, au gândit toții strategii militari, atunci. Nu trebuia decât să se umble puțin la Biblie, la Coran, la toate celelate texte sfinte… Ceea ce nu a fost atât de ușor. Birocrația și-a băgat repede coada. S-au înființat comisii peste comisii pentru scripturile alternative. Și toate aveau cam același rol: de a modifica esențial doctrinele principalelor confesiuni de pe mapamond. Cu ce scop? De a insufla oamenilor o credință unică, bazată pe un motto unic: “Suicide Is The Highway to Heaven!”. În consecință, timp de doi, trei ani, televiziunile, radiourile și ziarele au difuzat încontinuu, subliminal, diverse materiale propagandistice, extrem de sugestive, prin care oamenii erau ‘eliberați’ de vechile principii etice (religioase), pe care le îmbrățișaseră și după care se ghidaseră o viață întreagă, pentru ca, în urma acestui proces de spălare a creierului, noile ‘legume’ să poată fi ușor reprogramate pentru sinucidere. Această soluție a dat roade neașteptate. De exemplu, vreo zece miliarde de credincioși, dupa ce-au aflat de la TV că trupul lui Iisus a fost cu adevărat descoperit în anul 2009 (nu ca-n farsa din 2007), au decis să-și curme toți viețile, cu direcția ‘Heaven’. Mda… totul mergea în direcția bună. Din nefericire, a urmat imediat a doua venire a lui Mesia, care a reușit să reîndoctrineze la loc marea parte a populației. Păcat! De atunci, constatând cu toții faptul că nu se poate găsi arma perfectă de distrugere-n masă, strategii O.C.I.U. și-au reîntors atenția către armele convenționale… Þin să-mi cer scuze pentru aceasta lungă divagație. În locul în care mă aflu acum, e destul de greu să-mi ordonez gândurile… ele par a-mi fi sloiuri de gheață, într-o minte înghețată bocnă… Ajunsesem acasă după ora două, noaptea. Prea târziu pentru a-mi ‘educa’ băiatul. “Mâine-i voi scoate din cap ideea de a se face criminal împotriva umanității. Mâine dimineață, la prima oră… la prima…”. Și-am început să sforăi, adâncindu-mă într-un coșmar foarte plăcut. Pilotam un bombardier plin ochi cu bombe nucleare și nimiceam corect, exact la țintă, orice surplus de populație detectat de radar. Exact ce făcusem în timpul zilei… În dimineața următoare, în loc să mă trezesc într-o baltă de sudoare, ca urmare a trăirii intense din coșmar, m-am trezit într-o baltă uriașă de sânge. Nu-mi venea să cred: eu și soția mea eram ciuruiți profesionist! Copilul, slavă Domnului!, se simțea bine, chiar era fericit. Dând drumul iute la pistolul cu amortizor, băiatul nostru se urcă în pat, lângă noi și începu să ne îmbratișeze, stergându-și întruna ochii de lacrimile bucuriei. “Nu-i așa ca aș fi un bun criminal împotriva umanității? Nu-i așa, tată? Nu-i așa, mamă?”. Ne saruta încontinuu, așteptând, probabil, acea dulce confirmare. Dar ea nu a venit… mama îi decedase chiar de la primul glonț, iar eu intrasem într-o comă profunda… de la al doilea glonț. Sunt și astăzi în comă, împachetat într-un ambalaj criogenic de ultimă generație, și aștept ziua în care, în fine, să mă trezesc pentru a trece aceste ganduri înghețate pe-o hârtie… (We would like to thank Cryogenic Maintenance Company for letting us use these frosted thoughts…)