Adrian Constantinescu

S-a îmbrăcat în doliu. Îi venea atât de bine. Ai fi putut spune că i se potrivea. Cu mâinile pale. Cu vinele în nuanțe de mov. Albul tenului atât de pur. Pe un contur dezumanizat. Costumul negru.

Iisus pe post gadget. Nu e o fiță. E un must have. Iisus copil sau matur. Nu contează. E o lume credincioasă. Cum altfel? Iisus din argint. Din aur. Platină. Gablonz, tinichea. Plastic. Fosforescent.

Spune-mi un lucru. Și tu ești din ăia care se închină pe oriunde, cum apucă, în orice poziție? Ca să știu dacă te încadrezi. Ca să mă faci să înțeleg. Că eu nu înțeleg. Nu că nu înțeleg în sensul de

Îmi place să mă simt ca la serviciile secrete. Ca un spion. Din filme. Seară de seară, închid toate luminile din casă. Îmi postez fotoliul în balcon. Cu greu. Că fotoliul e mai mare decât rama de la

Fată, mi-e rău. Ai văzut-o pe aia? Ce țoale! Am fost la toate molurile. Nimic de gen. Or fi de pe-afară. Asta e plină de bani. Eu de unde dracu. Ai mei profi. Taică-meu n-a avut bani să-și ia un lanț

Astăzi am chiulit de la serviciu. Sau, mai corect, nu m-am dus. O să vin eu cu o scuză, cum că am fost bolnav sau ceva. Poate îmi iau și o rețetă complicată. De la medicul de familie. Pentru o boală

M-am trezit după ce în prealabil mă culcasem cu greu că încă mă gândeam la ce făcusem în ziua de ieri. Mă uit la ceasul de pe mobil și-mi vine să-l arunc de zidul din fața mea. Simt cum îmi crește

Ascultă-mă pe mine. Ai putea ajunge cineva. Ești deștept. Mai bine inteligent. Și cult. Cred că ai citit ceva la viața ta. Ai trei facultăți. Și master. Ai un limbaj elevat. Crede-mă. Poți fi cineva.

Nu mai citesc cărți de mult. Nu mai cumpăr nici una. Știți la ce mă refer. La cartea aia cartonată, cu filele fine, cu miros specific. Nu-mi mai ud degetul cu salivă să răsfoiesc paginile vreunui

Părintele gabriel. Nu e doar un titlu. Părintele gabriel există. În mai puțină carne și mai multe oase. Are și parohie. Mare. Cu mulți enoriași. Se spune că e o parohie bogată. Că enoriașii sunt

Așa. Bea și lasă zațul pe fund. Ai băut? Stai așa. Dă ceașca încoa’ la mine. Buun. Acuma bagă degetul mare și pune-l pe fundul ceștii. Apasă. Gata. Ia să vedem. Se face că pleci într-o călătorie. Nu

Pe stabilopozi. Într-o încercare de a râde în hohote nesecate de tot ce e în jur, realizez că dezideratul meu se schimbă pe negândite, oferind alte și nedorite valențe. Cu ochii în larg, nu vroiam

Fetița cu pistrui n-a râs niciodată. Nici n-a plans. N-a avut de ce sau n-a avut cum. La 7 ani i-a murit tatăl. N-a înțeles prea multe, doar că nu mai vine acasă, că a plecat într-o călătorie lungă

Mă urc în grabă în taxi și îl rog pe șofer să mă ducă spre biroul meu, pe strada cutare. Sunt din cale afară de supărat și necomunicativ. Plouă tare, hm, îmi spune. Nu am știut dacă e vreo întrebare