Adrian Constantinescu

Am intrat în lungile săptămâni de post. Vreau să țin post. Pe tot. Habar n-am cât ține. Dar am auzit că a început postul. Și e cool să ții post. De fapt, nu știu dacă am să reușesc să îl țin. Dar voi

Zilele astea de caniculă mă termină. Și am atâtea de făcut. Uite, trebuie să iau ardei. Nu pot aștepta până diseară. Că se ofilesc. Și rămân numai ciurucuri. Nu mă interesează ce zic copiii. Că îmi

Nu sunt meloman. Dacă mă iei la bani mărunți, nu fac deosebirea între pian și pianină. Între violă și violoncel. Dar îmi place muzica de cameră. Sau, cum apare mai nou pe afișe, chamber music. Mă

Părintele gabriel. Nu e doar un titlu. Părintele gabriel există. În mai puțină carne și mai multe oase. Are și parohie. Mare. Cu mulți enoriași. Se spune că e o parohie bogată. Că enoriașii sunt

Îmi place să mă simt ca la serviciile secrete. Ca un spion. Din filme. Seară de seară, închid toate luminile din casă. Îmi postez fotoliul în balcon. Cu greu. Că fotoliul e mai mare decât rama de la

Spune-mi un lucru. Și tu ești din ăia care se închină pe oriunde, cum apucă, în orice poziție? Ca să știu dacă te încadrezi. Ca să mă faci să înțeleg. Că eu nu înțeleg. Nu că nu înțeleg în sensul de

Pe stabilopozi. Într-o încercare de a râde în hohote nesecate de tot ce e în jur, realizez că dezideratul meu se schimbă pe negândite, oferind alte și nedorite valențe. Cu ochii în larg, nu vroiam

Vreau ca rândurile de mai jos să fie un răspuns la acel „greșit” , deși nu cred că îndrumările dumneavoastră făcute textului meu „Pentru președinte” așteptau sau vizau așa ceva. De la bun început,

Mi-aș dori tare mult să fiu un personaj. De film. Unul care-mi place mie foarte mult. De fapt, greșesc. Nu doar unul. Mai mulți, dacă ar fi posibil. Sau îmbinare de mai mulți. Și să predomine latura

Fetița cu pistrui n-a râs niciodată. Nici n-a plans. N-a avut de ce sau n-a avut cum. La 7 ani i-a murit tatăl. N-a înțeles prea multe, doar că nu mai vine acasă, că a plecat într-o călătorie lungă

Nu mai citesc cărți de mult. Nu mai cumpăr nici una. Știți la ce mă refer. La cartea aia cartonată, cu filele fine, cu miros specific. Nu-mi mai ud degetul cu salivă să răsfoiesc paginile vreunui

N-am ce face. Văd cum prin fața blocului trece o mașină. Neagră cu nuanțe de gri. Cu o cruce argintie cocoțată pe plafon. Parcă e crucea de pe Caraiman ambulantă. Cu litre de-o șchioapă, pe portieră,

Ascultă-mă pe mine. Ai putea ajunge cineva. Ești deștept. Mai bine inteligent. Și cult. Cred că ai citit ceva la viața ta. Ai trei facultăți. Și master. Ai un limbaj elevat. Crede-mă. Poți fi cineva.

Iisus pe post gadget. Nu e o fiță. E un must have. Iisus copil sau matur. Nu contează. E o lume credincioasă. Cum altfel? Iisus din argint. Din aur. Platină. Gablonz, tinichea. Plastic. Fosforescent.

Am ritualul meu. Ies în fiecare seară pe balcon. Nu la aceeași oră. Cum se face ora de băgat în pat. Să trag un aer în piept. Să mă umplu cu oxigen. Așa îmi place să cred. Cu toate că aerul de la

Așa. Bea și lasă zațul pe fund. Ai băut? Stai așa. Dă ceașca încoa’ la mine. Buun. Acuma bagă degetul mare și pune-l pe fundul ceștii. Apasă. Gata. Ia să vedem. Se face că pleci într-o călătorie. Nu