ADRIAN ANGHELESCU

Niște unii, niște alții, Mari condeieri cu simbrie Îi critică pe votanții Dornici de democrație Și se screm să ne transmită, După ce citesc sondaje, Cu pana lor

Din ochii tăi luciri de stele Mi-au luminat iubirea Chiar și-n acele clipe grele Când m-a cuprins mâhnirea Cu gura ta cu buze dulci Și sărutări divine M-ai cucerit

Ferestrele din viața mea N-au nici obloane, n-au nici storuri Și n-au în spate vreo perdea S-ascundă ale mele doruri Că sunt ferestre către lume Pe care le deschid

Ne-ai arătat atâta răutate Și ne-ai mințit mereu cu bună știință O faptă bună n-ai făcut din toate Iar asta se numește neputință Ai semănat furtună-n jurul tău Și-acum

Am auzit măi române Că azi , după șase ani De atâta trăit bine Tu vrei să renunți la bani Ma- anunțat realesul Care le știe pe toate Zicându-mi că interesul Este :

Ca și-un balaur care scuipă foc, Cu nări de fier, pe șine paralele, Aburul a urnit din loc în loc Locomotiva tinereții mele Ce pufăia prin gară așteptând Să urce

Măi șmechere trimis de-americani Poți să-mi răspunzi acum la o-întrebare : Unde-ați fost în acești cincizeci de ani Când vă credeam colacul de salvare? Veniți acum ca să

“Fac tot ce trebuie și nu ce-aș vrea” Cu asta ne-aburește înc-odată Același suspendat, mare lichea, Când ne mai spune una gogonată Zicându-ne că n-a știut

Pe cărarea adumbrită Din codrul în desfrunzire S-a ivit iar o ispită Prin a mea închipuire N-avea nici filozofie Nici pretenții nu avea Dar avea, fir-ar să fie, Ceea

Cu fiecare răsuflare Aerul vieții mă pătrunde Și-mi pune gândul în mișcare Să zburde singur pe oriunde Cu fiecare zori de zi Mă simt mereu mai norocos Mai bucuros

Pe cerul încărcat de stele În noaptea rece, friguroasă Îngheață și lumina-n ele Deși lumina-i călduroasă Iar la atâta depărtare Noaptea le fură din putere Și-a lor lumină

Chiar n-ați știut cu cine-aveți de-a face Când dintr-odată l-ați și suspendat N-ați bănuit că iarăși v-o va coace Mai rău decât un drac împielițat ? Sondaje, cercetări și

Eu mai speram cumva să fi greșit Când afirmam că ne-a vândut la toți Acest cameleon afurisit Înconjurat de banda lui de hoți Dar mi-am dat seama că-i adevărat Când un

Þi s-a stins glasul care răscolea Constiința națiunii românești Iar inima ți s-a oprit și ea Deși tu ai fi vrut ca să trăiești Þi-au mai rămas doar versurile

Se simte încolțit “Felix motanul” Și de pe “sticlă” ni se confesează Se pare că-i prea hăituit “varanul” De cel care de-aproape îl vânează Iar eu umilul cetățean de

Predestinată de divinitate Să porți rodul iubirii și al vieții Prin lunga timpului eternitate Ești o fărâmă a imensității Că fără tine nici n-ar exista Întreaga omenire

Suntem în criza datoriilor Făcute într-un an electoral Și de guvernul ageamiilor Pentru nesațiul prezidențial Cu care trebuia ca să plătească Pe cei ce sprijiniră

Domnul de Sus nu-i la cheremul tău Și nici nu face ceea ce tu-i ceri Fiindcă de asta este Dumnezeu Iar tu doar credincios care să speri Pentru că noi, cu-ntreaga

O blondă înfumurată Tot timpul năbădăioasă Se-agită , se sfarmă toată , Aprigă și belicoasă Ea ne zice inepția Într-un mod cam lapidar Cum că toți din România S-ar

Aș vrea să-ți spun o ghicitoare Ce-ai spus-o și tu altădată „Ghici cine pleacă la plimbare”: Tu sau mulțimea-nfuriată ? Și-aș vrea ca să-ți reamintesc Că n-ai scăpat de

Cu mantia imaculată Și cu sclipirile-argintii S-a coborât înfrigurată Zâna dorită de copii Pe aripile unui vânt Din cer a început să cadă Cu fulgii mari ușor

Parlamentar cu traista plină Ce-i tot sprijini pe guvernanți Să ști că porți întreaga vină Față de proprii tăi votanți Cum ai putut cu mintea ta Să-accepți tăieri

Când vine vorba de vreo opțiune Apare și zâzania-între noi Și mulți dintre acei ce s-aveau bine Se luptă mai ceva ca la război Iar culmea culmilor nu-i opțiunea Pe care ți-o exprimi așa cum

Cu fiecare zi ce trece Cu fiecare zi ce vine Iubirea mea nu vrea să sece Și se revarsă către tine Cu fiecare an din viață Care-l petreci la mine-n gând Mai mult