Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pe cărarea adumbrită

1 min lectură·
Mediu
Pe cărarea adumbrită
Din codrul în desfrunzire
S-a ivit iar o ispită
Prin a mea închipuire
N-avea nici filozofie
Nici pretenții nu avea
Dar avea, fir-ar să fie,
Ceea ce mie-mi lipsea
Avea uitătura clară,
Sâni ca două emisfere,
Era veselă, sprințară
Debordând de zvăpăiere
Aveau șolduri unduite
Cu coapsele senzuale
Pe care la mine-n minte
Le vedeam tot timpul goale
Avea tot ce mi-am visat
Îl avea pe vino-încoace
Și eram extaziat
De norocul din noroace
O vedeam numai pe ea
De-atunci când a apărut
Chiar și când mi-aluneca
Piciorul de-am și căzut
M-am ridicat din cădere
Căutând-o cu privirea
Să mă satur de plăcere
C-am întâlnit ispitirea
Numai că nu exista
Nici urmă de vreo ispită
Pe care-o voi căuta
Pe cărarea adumbrită
00973
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
125
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

ADRIAN ANGHELESCU. “Pe cărarea adumbrită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-anghelescu/poezie/14056318/pe-cararea-adumbrita

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.